Titlu: Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat
Autor: Doina Jela
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2022
Numar pagini: 500
ISBN: 978-606-088-073-8

Cred ca puține cărți m-au răscolit așa cum a făcut-o Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat. Mărturisesc că am ratat primele două ediții (1998 și 2005), deși am citit cele două volume ale Scrisorilor către Monica, publicate la Editura Humanitas și mă interesează foarte mult perioada instaurării comunismului în România.

Povestea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, mama celebrei Monica Lovinescu, este o parte din istoria tragică a secolului trecut, pe care avem datoria să o cunoaștem – cunoașterea și păstrarea memoriei fiind poate singurele lucruri pe care le putem face cu un trecut traumatizant.

Autoarea însăși explică, într-un interviu, decizia de a publica a treia ediție a cărții:

„La 24 de ani de la prima ediție și 17 de la a doua, apariția unei noi ediții se justifică în primul rând prin dispariția de pe piață a unei cărți și schimbarea generației de cititori. În mod normal, o carte care se caută e bine să existe pe piață. Cu atât mai mult cu cât nu e o carte de consum, ci una care servește conștiinței de sine a unei comunități. Din care aflăm cine suntem, de unde venim și spre ce ne îndreptăm. Nu e nevoie ca ea să aducă ceva nou, e suficient să existe interes pentru ea. Dar dincolo de asta, o carte inspirată de tragediile exemplare și semnificative ale trecutului nostru recent, bazată pe documente, pe chestionarea martorilor, a locurilor etc., se cere, cred, retipărită o dată la 10-15 ani, cu completările aduse de noile documente apărute, fiindcă istoria recentă nu e un domeniu așezat, ca antichitatea.” (interviu acordat de Doina Jela site-ului putereaacincea.ro, scris de Melania Cincea, august 2022)

Descriind legătura puternică dintre o mamă – Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (1887–1960), fosta soție a criticului literar Eugen Lovinescu – și fiica ei – Monica Lovinescu (1923–2008), unul dintre cei mai vocali opozanți ai regimului comunist, stabilită în Franța încă din 1947 –, Doina Jela prezintă ororile regimului comunist, nemilos cu cei pe care îi socotea „dușmanii” săi. Autoarea arată în detaliu cum, în jurul Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, profesoară de limba franceză și inspectoare școlară, pesionară, începând din 1955, Securitatea, ca un păianjen dibaci și neobosit, a țesut o pânză de agenți și informatori și și-a mobilizat toate forțele împotriva „prăzii” sale.

Convorbirile telefonice îi sunt ascultate, scrisorile către fiica sa citite, sunt montate chiar microfoane în apartamentul în care locuiește. Ceea ce Securitatea urmărea era să o determine pe mamă să îi ceară fiicei sale să revină în țară și să lucreze pentru noul stat comunist.

Interesant este și faptul că Ecaterina Bălăcioiu este conștientă că este urmărită (are și un cod în corespondența cu Monica pentru a proteja identitatea anumitor persoane), dar nu pare să aibă dimensiunea corectă a pericolului, sau poate preferă să îl ignore.

„Cineva ar putea spune că, naivă și încrezătoare în puterea adevărului, în puterea cuvântului de a-l răspândi și în propria ei putere de a răspândi cuvântul, fiindcă era orgolioasă și se prețuia, crezând, mai ales, și pe bună dreptate în vocația ei pedagogică, Ecaterina Bălăcioiu nu credea, de fapt, că este în primejdie. Nici chiar când afirma că știe acest lucru. (...) În înalta ei opinie despre educabilitatea oamenilor, în “optimismul ei pedagogic” cum s-ar spune, ea se vedea convertind securiști cu legiunile. Ea, care-i spune mai târziu Varvarei Florea să nu aștepte răsplată, că nu există răsplată, învățând-o pe femeia aceasta simplă superba libertate interioară a celor care nu așteaptă răsplată, aici, pe pământ, nu avusese totuși instinctul de conservare să știe că cu ei nu se discută, că singura atitudine sănătoasă este frica vigilentă și fuga”.

Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu nu va fugi și nici nu va accepta să își convingă fiica să se întoarcă în România comunistă și totalitară, unde ar fi sfârșit, cel mai probabil, într-una din închisorile unde a fost îngropată toată elita acestei țări. Arestată în 1958, condamnată la 18 ani de temniță grea pentru „discuții dușmănoase la adresa regimului democrat” și închisă, la vârsta de 71 de ani, la Malmaison, Uranus, Jilava, Văcărești, mama Monicăi Lovinescu a murit la penitenciarul spital Văcărești.

Fiica a trăit în exil, a adus lumină în casele românilor, timp de decenii, ca una dintre cele mai cunoscute voci ale exilului românesc și ale postului de radio Europa Liberă, și a văzut regimul comunist prăbușindu-se în decembrie 1989. Dincolo de tragedia unui epoci și a unui popor, cazul Bălăcioiu-Lovinescu este deopotrivă o tragedie personală și o poveste de dragoste maternă. Îi revine Doinei Jela meritul de a aduce în fața publicului român această poveste, spre ne-uitare.

Text scris de Raluca Elgyar. 

• Plusuri

  O carte foarte bine documentată, cu multe informații în premieră și o perspectivă unică asupra cazului Bălăcioiu-Lovinescu.

• Recomandari

  O carte fascinantă care ar trebui să facă parte din programa școlară nu numai în România, dar peste tot în lume. O lecție de istorie, de loialitate și dragoste