Titlu: Eu cânt și muntele dansează
Autor: Irene Solà
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Jana Balacciu Matei
Numar pagini: 209
ISBN: 978-606-097-298-3

”Și-acum va zice niște lucruri. Cele care pot fi spuse înșirate unul după altul, ca pe-o sfoară. Cele pe care și le-amintește, cele care țâșnesc ca artificiile când vine timpul să le spui și le poți spune. Cele care trebuie smulse, cum smulgi cepele. Cele care trebuie spuse încet și cele care trebuie spuse rar.”

Deși este vocea narativă care ne spune aceste lucruri, la fel de bine autoarea Irene Solà se descrie pe sine în acest paragraf — căci nu numai personajele sale, dar universul satului catalan, ascuns de Pirinei, se dezvăluie astfel în Eu cânt și muntele dansează, când deșirat, când smuls, când iute, când lent. Proza scriitoarei este o proză aproape lirică, care te ia prin învăluire și te surprinde de la primele pagini, când nu înțelegi cine narează pentru ca, minute mai târziu, să realizezi că este însăși natura a cărei perspectivă o interiorizezi. 

Eu cânt și muntele dansează nu este romanul tipic “despre ceva”, ci o narațiune-tapiserie în care realismul magic se țese cu naturalețe, iar noi descoperim istoria unui sat de munte prin tot ceea ce îl construiește: ne vorbesc fulgerele, căprioarele, fantomele unor femei de mult uitate, familiile ce se perindă de generații aici, tradițiile mici și mari și chiar muntele însuși. Că avem natura ca personaj poate nu este ceva nemaicitit, dar modul în care Solà leagă istoriile intime ale acestor perspective cu siguranță vă va scoate din familiar și bucura deopotrivă: 

„Veniți aici, veniți, c-o să vă las o bucată din spinarea mea, să vă ridicați o casă. / Dar nu mă faceți să mai spun vreo vorbă. Liniște. Destul. / Nu mă faceți să spun că atunci când veți fi înfipt în mine rădăcini adânci, când adăpostul vă va fi fost primitor, credincios și sigur, când veți fi sorbit apa mea proaspătă, când veți fi închis ochii, când veți fi pus nume copiilor voștri. Atunci, va răsuna din nou bubuitul de-o violență oarbă, care-i mult mai vechi decât mine, mult mai infinit decât mine, mult mai puțin milos decât mine. Și va pune în mișcare noi forțe.” (iată un fragment din vocea muntelui)

Fiecare capitol aduce o nouă voce care să continue țesătura, iar astfel curgerea timpului e marcată de nașteri, morți, accidente, povești de dragoste, istorii ale răzbunării și iertării, ale spiritelor, ale războiului, dar și ale transformării, într-o scriitură de o frumusețe așezată — care te apropie de natură cu tot ceea ce cuprinde în imaginarul satului catalan. Nimic nu este ciudat sau nelalocul lui, căci narațiunea-tapiserie ne deschide toate posibilitățile și ne oferă ocazia, ca cititori, de a trăi fiecare perspectivă fără judecată.

Eu cânt și muntele dansează este un roman-confesiune care m-a surprins și ținut strâns legată de fiecare pagină, încă de la început, nu doar din curiozitate, ci pentru că mi se întâmplă rar să citesc o istorisire completă a unui loc, pe toate palierele sale (de la natural la supranatural și înapoi).

Îl recomand, așadar, celor ce vor să citească ceva diferit, celor ce vor să fie imersați într-un univers în care realitatea crudă și realismul magic se împletesc la fel de natural precum aerul proaspăt de munte după furtună.

Text scris de Alice Teodorescu.