Titlu: Întoarcerea dintre stele
Autor: Stanislaw Lem
Rating:
Editura: Harcourt Brace Jovanovich
Anul aparitiei: 1980
Numar pagini: 247
ISBN: 0-151-77082-4

În efortul ei continuu spre ameliorare umanitatea va inventa mereu noi metode care să inhibe partea întunecată din om. Religia este una dintre născociri. Dar cel puţin ea lasă libertatea de a alege prezentând ambele variante. Căci binele nu poate exista fără rău. Iar liberul arbitru tocmai în asta constă. În cunoaşterea celor două străzi şi alegerea variantei pozitive.

"Betrizarea" lui Lem distruge însă structura umană asemeni feşelor purtate din copilărie pe picioare de către gheişe pentru a le rămâne cât mai mici. Un fel de pat al lui Procust care nu taie, ci doar strânge şi cocoşează până se ajunge la forma dorită. Căci iniţial toţi oamenii sunt prea mari. Prea complecşi, prea  plini de tot felul de pasiuni. Dintre care, nu-i aşa, cea mai de condamnat este pulsiunea spre a ucide. Cu toată gama de frici care o acompaniază. "Efectele erau selective: reducerea cu 80 până la 88 la sută a impulsurilor agresive în comparaţie cu re-betrizaţii; diminuarea formării de legături asociative între actele de agresiune şi sfera sentimentelor pozitive; o reducere generală de 87 la sută în posibilitatea de-a accepta riscul personal în viaţă. Cea mai importantă realizare citată era faptul că aceste modificări nu influenţau negativ dezvoltarea inteligenţei, sau formarea personalităţii, şi, ceea ce era şi mai important, că limitările rezultate nu operau pe principiul condiţionării prin frică. Altfel spus, un om era oprit de-a ucide nu pentru că se temea de actul respectiv. Un asemenea rezultat ar fi psihoneurotizat şi înspăimântat întreaga omenire. În loc de aşa ceva, un om nu ucidea pentru că "nu-i putea veni în minte" aşa ceva."

În această lume moderată s-a întors Hal Bregg după o călătorie de 10 ani în cosmosul care l-a solicitat la maxim. Doar că pe Pământ au trecut 127 de ani şi umanitatea nu mai este aceeaşi din tinereţea lui sau din visurile care l-au ţinut lucid pe toată perioada zborului. Renghiul jucat propriei generaţii, care a murit de mult timp, prin simplul fapt că mai trăieşte, i se întoarce împotrivă sub forma unei societăţi pe care nu mai este capabil s-o înţeleagă şi cu care nu mai poate împărtăşi aceleaşi idealuri sau valori. Devine neandertalianul trezit la viaţă prea mult timp după, mişcându-se greoi într-o lume în care este arătat cu degetul pe stradă.

Fără rude, prieteni sau cunoscuţi, singura variantă de a stabili contacte umane rămân femeile. Însă şi raporturile între sexe s-au schimbat. Pasiunea nu mai este un liant, ci doar un element care provoacă teamă şi respingere. Pentru un om care nu mai are nimic de pierdut, pentru care avantajele unei existenţe comode nu au importanţă, deoarece valorile lui sunt superioare, incapacitatea femeii de care e îndrăgostit de a-l înţelege provoacă dorinţa dispariţiei definitive; altă variantă nu există: "Pentru mine nimic nu-i important, pricepi? Nimic. Doar tu. Trebuie să te văd. Trebuie să te privesc. Trebuie să-ţi aud vocea. Trebuie, şi nu-mi păsa de nimic altceva. Oriunde aş fi. Nu ştiu ce se va alege de noi. Bănuiesc că se va termina rău. Dar nu-mi pasă. Pentru că acum există ceva ce merită osteneala. Pentru că eu vorbesc şi tu asculţi. Pricepi? Nu. Cum ai putea? Cu toţii aţi terminat cu dramele, pentru a trăi în linişte. Eu nu pot. Eu n-am nevoie de aşa ceva."

La prima vedere pare bună o societate în care oamenii nu mai au altă grijă decât păstrarea propriei înfăţişări cât mai tânără. În care nu mai au frici sau munci grele de făcut. În care a dispărut iadul. Doar că o data cu el se duce şi raiul. Pentru că dispare până şi dorinţa de a avea parte de el.

de Hanelore Alexa