Titlu: Poveste de dragoste
Autor: Șalom Alehem
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 141
ISBN: 978-973-724-483-3

O poveste nesărată !, o să spună, mă rog, cititorul dezamăgit, obișnuit cu romane pasionante în care eroii se spânzură, se împușcă, se aruncă în vâltoare sau iau otravă, unde melamedul devine conte, servitoarea prințesă, iar diacul un animal necunoscut. Dar ce să facem dacă noi nu avem conți, nici prințese ? Avem numai oameni simpli, femei evreice obișnuite și muzicanți la nuntă… Dar de ce să ne justificăm ? Acum cititorul poate spune ce dorește ; din moment ce am reușit să ajungem până în acest loc, atunci o să ne urmeze și mai departe, doar e interesant de știut ce s-a întâmplat cu Rohele, cu Stempeniu.

O idilă neconsumată între un violonist talentat și o tânără sentimentală cu ureche muzicală… aceasta e istoria nesărată, cuminte și săracă în răsturnări de situație pe care ne-o propune Șalom Alehem. Spre deosebire de personajele feminine europene care și-au distrus cu patimă legăturile casnice și mă gândesc la Nora lui Ibsen, la Anna lui Tolstoi și la Emma lui Flaubert, Rohele este o naivă cu suflet mare, modelată de dogmele tradiției evreiești, care își temperează pasiunile în formele domoale ale virtuții. Supranumit Mark Twain al evreilor și măgulit de definiția pe care și-o dă Mark Twain însuși – Șalom Alehem al americanilor, autorul scrie, așa cum și declară, pe fugă, disprețuindu-și stilul repezit, dar neputând alege o altă cale de a-și construi poveștile. Scrie în salturi vioaie, scrie simpatizând cu cititorul, scrie cu imaginea tuturor așteptărilor pe care nu le satisface.

Poveste de dragoste nu se desfășoară așa cum ne-a obișnuit literatura de la Shakespeare încoace. Există conflict, există limite care odată trecute, aduc nefericire, există atracție și patimă, dar ceea ce lipsește este setea de grandoare. Atât Stempeniu, cât și Rohele, eroii acestui micro-roman neobișnuit, nu se privesc prea des în oglindă, își observă frumusețea în goana propriilor emoții, neavând timp să-și pună întrebări mărunte, mereu preocupați de ceea ce sunt și de gravitatea deciziilor pe care le-au luat în viață. Societatea care îi înconjoară preferă discuțiile de afaceri mai degrabă decât bârfa și cu toate că se grăbește să condamne adulterul, nu găsește nicio voluptate în a-l aștepta, în a-l bănui sau în a-l adulmeca de la depărtare. Cu alte cuvinte, aceasta e genul de carte prin care nu evadezi din realitate, nu e o carte de-o după-amiază, deși numărul de pagini permite o lectură rapidă, de câteva ore. Poveste de dragoste vorbește convingător despre tristețile fiecărei zile, despre responsabilități și pasiuni înăbușite, acțunea nu e trepidantă și personajele sunt corecte până la plictis, dar în acest adulter –imaginat doar- persistă un farmec amar, e melancolia învăpăiată a unor ochi negri ce vor rămâne nesărutați de aleasa lor.

După ce se prezintă genealogia lui Stempeniu, intrăm treptat în viața acestui mare muzicant, suflet al nunților evreiești, artist desăvârșit și cuceritor notoriu. În trecere prin Mazepovka, o zărește pe Rohele, soția negustorului Moișe-Mendl. Se apropie de ea, îi vorbește, o seduce, o face să roșească, îi scrie un răvaș de amor plin de greșeli gramaticale, stabilește o întâlnire pe strada Mănăstirii și o face să se îndrăgostească nebunește de el, însă tot acest proces complicat, care a cerut curaj și răbdare, se destramă subit, provocând eșecul posibilei relații de iubire.

Rohele leșină, sfâșiată între dorință și datorie, iar atunci când deschide ochii, e o alta. Fără să-și fi mărturisit tulburarea, primește pentru prima oară declarații de iubire de la soțul ei și asta o determină să-și păzească mariajul. Emoția că și-a îndeplinit datoria și în toată această curățenie morală, înmuguresc în sfârșit florile pasiunii, întrece emoția unei aventuri atât de promițătoare. Deși pare puțin probabil, Rohele nu cedează instinctelor. Deși acceptă o întâlnire cu Stempeniu și se lasă o clipă furată de dezmierdările lui, ea pleacă în goană acasă, urmărită de fantoma unei bune prietene, moartă tocmai din cauza unor promisiuni amoroase pe care a avut nesăbuința de a le crede. Un NU ferm în fața iubirii produce transformări uluitoare : Rohele trece prin suferințe uriașe, punându-și necontenit întrebări despre sensul vieții ei, iar Stempeniu cade în plasa unei negustorese abile și devine soțul nefericit, captiv între regretele sale. Durerea, oricum s-ar strecura ea prin cotloanele inimii, vorbește în cântecul viorii și tocmai acest murmur suav îl surprinde Șalom Alehem.

Autorul alege oameni obișnuiți, îi înzestrează ba cu talent, ba cu puritate, și îi pune să înfrunte ispitele dragostei. Toți eroii măcinați de pofte și patimi sfâșietoare, de la tragedia greacă la Shakespeare, se transformă în niște copii alintați în fața lui Rohele, femeia care a simțit dorința de a (se) abandona și totuși, rezistându-i cu stoicism, și-a transformat suferința într-o căsnicie împlinită. Poate vă mirați de ce vă destăinui finalul… în această carte nu e de ajuns să știți cum se sfârșește totul, e esențial să fii martor la trasnformările emoționale prin care trec protagoniștii. Întrebările pe care le stârnește povestea sunt de tipul : Cum se aprinde focul dorinței și cum se stinge ?, Justifică o clipă de plăcere chinul îndelung al remușcărilor?, De ce roșesc femeile și cum se autoconving de indiferența lor față de ceea ce înainte le părea atrăgător?, Când se mărturisește iubirea și cum simți care e momentul potrivit să-ți deschizi sufletul?, De ce o declarație de iubire pe care nu o mai aștepți de mult timp are, odată făcută, un efect mai puternic decât o scrisoare înflăcărată?

Cartea aceasta nu promite nimic. Nu vrea să surprindă, nu vrea să producă stupoare, nu intenționează să șocheze, ea doar amintește câte tristeți nebănuite și câte renunțări au loc în viața oamenilor obișnuiți. Ea atrage atenția că niciun gest simplu nu e lipsit de semnificație, deși lasă impresia unui lucru natural, făcut dintr-un automatism cât se poate de banal. Dacă te întreabă cineva unde te-ai plimbat adineaori și răspunzi sincer Strada Mănăstirii, cu toată aparența unei cuviincioase reculegeri, tu de fapt e posibil să fi trăit cea mai frumoasă presimțire a dragostei și s-ar putea să fii palidă nu de la fumul samovarului, ci de la intuiția că în curând va trebui să spui nu inimii tale.

• Plusuri

  O poveste subtilă despre un suflet curat și unul prea fierbinte; o lectură plăcută, deși nu neapărat antrenantă; o istorie fără punct culminat, o curgere liniștită de emoții, care ascunde în profunzime o patimă niciodată exprimată;

• Minusuri

  Nu e neapărat o carență, cât o contrazicere a tuturor lecturilor anterioare, Poveste de dragoste nu e o dezlănțuire de sentimente care ignoră normele sociale, ci o idilă niciodată consumată care pare că ne amintește puterea de rezistență a firii umane, când până acum ne obișnuiserăm să-i găsim scuze sentimentale; nu e un roman care să te țină cu sufletul la gură, ci un roman care îți deschide ochii și îți arată că nu există forță interioară care să depășească refuzul conștiinței;

• Recomandari

  Pentru cei care au trăit în viața lor iubiri neîmpărtășite, pentru cei care au iubit, dar au fost nevoiți să refuze, pentru cei care acum îl descoperă pe Șalom Alehem, pentru cei suficient de deschiși pentru a încerca și altceva decât roman european, american sau, la modă acum, japonez.