Titlu: Borgo Sud
Autor: Donatella Di Pietrantonio
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Mihaela Găneț
Numar pagini: 216
ISBN: 978-973-46-8849-4

Romanulul finalist al Premiului Strega 2021, cel mai prestigios premiu literar din Italia, Borgo Sud, m-a hipnotizat prin drama și suferința pe care Donatella Di Pietrantonio a reușit să le introducă într-o proză densă, cu o scriitură puternică, hipnotică. Firul narativ urmărește întâi povestea unei fete (din câte am înțeles, autoarea merge pe firul poveștii începute în Cea care se întoarce, carte pe care nu am citit-o), devenită mai apoi femeie, dar care toată viața ei a fost măcinată de un sentiment de nepotrivire față de familia de origine, chinuită de nevoia de dorință și afecțiune, sentimente pe care nimeni, în afară de sora ei, Adriana, nu ie le-a împărtășit vreodată. Adriana este un personaj puternic, complex, plin de viață, inaccesibil și ale cărui acțiuni au fost foarte greu de prezis.

În Borgo Sud, Donatella Di Pietrantonio parcă ar documenta și investiga, iar apoi povesti, relația complexă dintre două femei complet diferite, uneori chiar aflate la poli opuși dar care, totuși, nu reușesc să renunțe una la cealaltă, pentru că acest lucru ar însemna propria lor pierdere.

Acțiunea se desfășoară într-un cadru absolut fermecător, pe străzile din Pescara, cu mirosurile familiare ale cartierului pescarilor, sunetul mării, culoarea locală pe fundalul căreia se consumă toată drama din roman, cu atâtea vieți, atâtea iubirii iluzorii și abandonuri dureroase. Un loc al melancoliei și nostalgiei în care viețile celor două surori devin una – un haos întunecat în care, pe alocuri, câteva raze de lumină își fac simțită prezența.

Adriana, sora protagonistei din perspectiva căreia este povestit romanul, cu siguranță are mult mai multe de oferit în Cea care se întoarce, aici având un oarecare rol secundar, dar totuși esențial; chiar vreau să citesc și prima carte, deși, în sine, cele două cărți sunt de sine stătătoare. În cartea de față, cele două surori, acum adulte, au vieți complet diferite, fiecare luând-o pe un anumit drum. În ciuda acestui lucru, ele continuă să aibă o relație deosebit de strânsă și rămân unite în momente cheie ale vieților lor. Este vorba despre legăturile de sânge care persistă și persistă și persistă și cărora nimeni nu le-ar putea lua vreodată locul.

Cu o voce narativă densă, Donatella Di Pietrantonio, prin personajele sale, ne vorbește despre dezamăgiri, speranțe, despre familie, viața de cuplu și interacțiunile dintre acestea. Despre tăceri, despre cuvinte nespuse sau spuse doar pe jumătate, ceea ce complică totul, despre trecutul care are repercusiuni asupra prezentului, când totul are să devină haos și îndoielile încep să se resimtă, oamenii încep să fie trași la răspundere. Romanul de față nu pune preț pe acțiune, ci este mai mult axat pe personaje, pe devenirea acestora și pe modul în care interacționează unele cu altele, gândurile pe care le au, valorile pentru care pledează, emoțiile, trăirile, durerile și conflictele pe care le au. O intrigă palpitantă nu există, dar cu siguranță există un fundal emoțional deosebit de bine valorificat. Chiar dacă mi-a luat ceva timp până să mă prindă, a reușit să mă cucerească pe măsură ce am înaintat în lectură. Finalul, de altfel, mi-a plăcut extraordinar de mult, făcându-mă să-mi doresc și mai mult să citesc primul roman scris de către Donatella Di Pietrantonio.

Cu un stil concis, autoarea „nu se teme să privească durerea în față, să o atingă, să o arate așa cum este”. Are un simț deosebit al psihologiei umane, o grijă exacerbată față de personajele rotunde pe care le-a creat, pe care le-a livrat cititorului în forme spectaculoase, menite să-i stârnească emoția și trăirile. De fapt, nu poți rămâne rece la ceea ce se întâmplă în carte, deoarece Adriana și sora ei ar putea să-ți fie prieteni apropiați, ar putea fi, în orice caz, oricare dintre noi. O proză bine dozată și gândită, autoarea nefăcând uz excesiv de figuri stilistice și, în fine, de orice ține de registrul estetic. Este vorba de faptul că, în sine, realitatea devine „o sursă de estetică”, ea reprezintă principalul element declanșator al prozei – viața aparent banală, dar atât de intensă a două surori care s-au pierdut deseori de-a lungul timpului, asta doar pentru a se regăsi mai puternice și mai atașate una de cealaltă. Un roman despre legăturile intime, despre familie și ceea ce înseamnă aceasta, despre faptul că, în cele din urmă, mereu ne întoarcem acolo unde ne simțim protejați: alături de cei ai sufletului.

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  Personaje memorabile, dramă, relații de familie.

• Minusuri

  Chiar dacă mi-a plăcut foarte mult, mi-a luat ceva timp până am reușit să fiu cucerit de lectură.

• Recomandari

  Dacă vrei să citești o carte cu personaje memorabile, de care să te atașezi rapid și alături de care să trăiești pe întreg parcursul lecturii, atunci trebuie să-i dai o șansă.