Fericită să-ți fie uitarea!
Scris de Moisei Corina • 15 March 2021 • in categoria Roman politist
Autor: Camilla Grebe
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Ioana Ghisa
Numar pagini: 447
ISBN: 978-606-40-0686-8
Moartea poate fi ascunsă în cele mai neașteptate locuri. Indiferent că este vorba de o metropolă în care viața e în plină mișcare sau de un sat suedez, uitat de Dumnezeu și lume. În Ormberg lucrurile s-au oprit. Fabricile sunt închise, oamenii sunt șomeri și într-o fabrică abandonată trăiesc câteva sute de imigranți sirieni.
Cineva găsește scheletul unei fetițe ascuns într-o movilă de pietre și lucrurile ies de sub control. În vâltoarea acțiunii este implicată Malin, o tânără polițistă, revenită din Stockholm, care își regăsește orașul natal în aceeași formă intactă, de parcă timpul l-ar fi conservat.
Ce nu știe Malin e că răul se ascunde sub un strat subțire de normalitate. Aceasta stare de lucruri este perturbată de apariția unei femei rănite, Hanne, un profiler de excepție, însă cu mari probleme ale memoriei. Jurnalul acesteia este cheia întregii anchete, dar... Ia-l de unde nu-i. Cine a ucis fetița? De cine fugea Hanne?
Romanul „Jurnalul dispariției mele” este o mostră tipică de literatură nordică noir. Scrisă viguros, dar evaziv pe alocuri, acesta se diferențiază totuși de titluri similare prin faptul că abordează câteva teme, zic eu relevante, precum: dificultatea integrării sociale a imigranților, penuria socială a satelor îndepărtate și, de ce nu, nevoia de confirmare a unor oameni. O altă diferență majoră față de alte titluri din genul detectiv este că acesta nu te copleșește de la prima pagină. Dimpotrivă, prima jumătate a romanului merge într-un ritm lent, vâscos, de parcă o mlaștină nordică te prinde în mrejele sale. Dar, acest lucru face ca acțiunea și forța romanului să fie într-un crescendo. Practic, cititorul se integrează încet, dar sigur în atmosfera locului, înțelege mai bine premisele faptelor, empatizează sau nu cu anumite figuri.
Trebuie să menționez că această lentoare de debut este compensată organic și, aș remarca, aproape senzațional cu un final care chiar te ține cu sufletul la gură. Credeți-mă, pentru un consumator frecvent al titlurilor din această categorie, în acest caz n-am putut intui deznodământul, ceea ce este lăudabil pentru autor și o plăcere pentru cititori. Un avantaj major sunt personajele, care se completează, sunt un amalgam de emoții și de background-uri cu care apar în scenă. Mixarea dramei cu suspans – iată punctul forte al acestui roman.
Camilla Grebe scrie cu fler și își hrănește atent cititorii, dându-le doar câte puțin suspans, iar la final îi aruncă drept în inima furtunii, astfel încât să-și ia porția bine meritată de adrenalină. În plus, volumul nu are o retrospectivă evidentă asupra răului. Nu poți percepe din start care figură este abominabilă și care e de o noblețe aparte. Meritul acestei cărți este că ne amintește despre cât de superficiale sunt impresiile noastre și cum ne lăsăm duși de nas doar pentru că avem în sânge credința în aproapele.
Sunt ferm convinsă că astfel de romane își găsesc ușor cititorul, grație fluidității scriiturii, a construcției firului narativ, dar mai ales pentru felul în care autorul își respectă publicul, oferindu-i exact ceea ce are nevoie: o meditație asupra binelui și a răului.