Titlu: Dubla flacără. Dragoste și erotism
Autor: Octavio Paz
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Cornelia Rădulescu
Numar pagini: 201
ISBN: 978-973-50-5862-3

„În aceasta și constă uriașa seducție pe care o exercită asupra noastră dragostea. Nu ne oferă o cale de salvare, nici nu este o idolatrie. Începe cu admirația față de o persoană, continuă cu entuziasmul și culminează cu pasiunea care ne duce la fericire sau la dezastru. Dragostea este o încercare ce ne înnobilează pe toți, fericiți și nenorociți.”

Paradoxul lumii contemporane e că vorbim despre dragoste din ce în ce mai mult și iubim din ce în ce mai puțin. Despre acest sentiment se spun multe, deci la nivel discursiv, suntem pregătiți să gestionăm simptomele ca pe o gripă comună. Recunoaștem primele semne, avem un întreg instrumentar la îndemână... punem un diagnostic, invocăm câteva exemple celebre și găsim povești similare cu ceea ce trăim la un moment dat și ne prescriem rețete în funcție de propriile temeri. Să spunem doar că fiecare carte, fiecare film, fiecare melodie, fiecare discurs despre dragoste este un antibiotic, un calmant în fața furtunilor iminente stârnite de această emoție, un antibiotic care, deși ne oferă o liniște sufletească relativă, ne scade mult imunitatea, capacitatea de a găsi singuri soluții la micile mari drame ale inimii. În orice caz, izolând dragostea ca pe un fenomen periculos și punându-o la microscop, în lumina atentă a unei gândiri critice, ne îndepărtăm de natura spontană a acestei realități interioare, dar ne oferim prilejul unei aventuri intelectuale, îndoielnice, dar nu lipsită de satisfacții. Același lucru îl face și Octavio Paz, poet mexican, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1990, artist suprarealist pasionat de pictura modernă, de arta aztecă, de erotism și de relațiile Occident-Orient.

Octavio Paz ne propune un manual erotic, o perorație despre ce este și ce nu este dragostea, perorație însoțită de asemenea de un scurt istoric, în cazul în care suntem interesați cum s-a răspândit acest virus de-a lungul secolelor. Această lectură nu ne face mai buni sau mai înțelepți în ale inimii, dar cel puțin ne oferă ocazia să ne organizăm propriile idei în privința acestui subiect furtunos, pe care fiecare îl experimentează altfel de-a lungul vieții. Cartea aceasta ne determină la final să facem o alegere intimă. Când te apropii de ultimele pagini, începi să-ți pui o întrebare obsedantă: eu cum iubesc? În spiritul cărei epoci?

Ce este și ce nu este dragostea

Octavio Paz deplânge lipsa unei metode meticuloase în studiul dragostei ca parte componentă a istoriei private. Într-un fel, e de înțeles. Fiecare epocă și-a avut ideile ei despre dragoste, o definiție locală, o estetică proprie, dar dragostea ca experiență intimă e întotdeauna aceeași, începând ca o întâlnire revelatoare și sfârșind ca o cursă contratimp, un sentiment universal, o nevoie de sublim împărtășită de toți oamenii, indiferent de loc, moment, rasă, limbă sau cultură. Dragostea e în egală măsură un construct social și un instinct adânc înrădăcinat în fiecare dintre noi, o experiență mediată și una intrinsecă naturii umane.

Tocmai pentru a nu cădea în asemenea paradoxuri, Octavio Paz propune o distincție clară, apelând la imaginea cercurilor concentrice. Așadar nucleul este sexualitatea – nivel primar împărtășit de oameni cu animalele, programare genetică și hedonism-, apoi societatea a adăugat misterul, gratificarea amânată și fantasma – cu alte cuvinte, erotismul și atunci când obiectul afecțiunii noastre e unic, de neînlocuit, constând de fapt într-o persoană, fără posibilitatea substituirii ei facile, atunci aceea este dragostea, o experiență echivocă, de multe ori dureroasă, implicând, așa cum spune Octavio Paz, cel puțin trei elemente componente: exclusivitate, reciprocitate și libertate. Aproape un paradox... să înțelegem așadar că a fi îndrăgostit înseamnă a fi monogam (concentrat asupra unei singure persoane) și a fi monogam înseamnă în același timp a fi liber? Așa se pare. În accepțiunea lui Octavio Paz, a fi îndrăgostit presupune a alege să-ți concentrezi puterile sufletești asupra unei singure persoane, a alege un unic recipient al afecțiunii, un singur om dintre toți cei care-ți populează lumea. Altfel, tot ce trăiești în afara acestei alegeri unice se numește erotism, o experiență la fel de bogată, dar operând cu alt vocabular și cu alte pulsații. Încercând să facă lucrurile simple într-o chestiune desigur nuanțată, Octavio Paz ajunge la metafora cercurilor concentrice (din rațiuni explicative și pentru a ușura distincțiile fundamentale pe care intenționează să le facă în acest discurs dirijat despre iubire).

Pe urmele îndrăgostiților

După ce definește succint aceste trei experiențe particulare, Octavio Paz se dedică unei scurte excursii prin formele de manifestare ale iubirii de-a lungul istoriei. Această călătorie este una documentată, livrescă, nuanțată, deși hipersintetică și pe alocuri, artificială. Dacă vreți să experimentați intelectual toate aceste moduri de a iubi pe cont propriu, planificați-vă o bibliografie temeinică, de la Platon la ultimele teorii despre androzi și inteligență artificială. Pentru moment, vă las cu un itinerariu redus la minimum. Autorul pornește de la erosul platonic și oferă o mostră de close reading pe baza dialogului Banchetul. Ajunge la concluzia că pentru Platon și pentru filosofii Greciei antice, dragostea era o experiență de intermediere spre transcendent, o experiență dedicată spiritelor înalte, mai mult decât atât, o experiență maestru-discipol, din care femeile erau excluse. A contempla un corp frumos de efeb era calea de a ajunge mai rapid la Ideea de Frumusețe, a privi și a te pierde în admirație. Orice atingere aluneca imediat spre erotism, consum și epuizare mentală.

În Franța secolului al XII-lea, odată cu lirica trubadurilor, femeia a început să ocupe o poziție privilegiată în discursul despre dragoste, discurs care submina clasicele relații de putere dintre sexe. Femeia (obligatoriu căsătorită) era suverana admiratorului ei, așadar ea singură conducea un întreg imperiu al emoției, imperiu la care aspira un... vasal cu aptitudini literare, un cântăreț, un truver, la nevoie un bufon cu o chitară, menit să sufere public spre delectarea curții provensale. Iubirea e o voluptate a durerii, o dorință care provoacă suferință pentru că rămâne mereu în planul potențialului.

Trecând prin povestea lui Lancelot, a lui Dante și a lui Petrarca, prin accidentul fatal al Renașterii - Romeo și Julieta - Octavio Paz observă că există o relație intimă între iubire și literatură. Iubirea se reflectă în ficțiunile cu care ne hrănim zi de zi și de multe ori, iubirea anticipează și generează mișcări noi. Romanul de secol XIX, de pildă, ne-a oferit noi metode de a iubi, iar suprarealismul le-a dinamitat pe toate, invitându-ne să ne descătușăm de orice așteptare și să trăim fragmentar, în prezent, în intensitatea unei impresii. Octavio Paz deplânge anul 1968, când revoluția sexuală, deși benefică pentru egalitatea dintre sexe, a dat startul unei curse a demistificării relației corp-suflet. Acum totul e corp, totul e senzație, totul e plăcere, totul e demontabil (dacă oamenii de știință promit că în viitorul apropiat vor putea să dea download propriilor noastre conștiințe într-un trup metalic), atunci înseamnă că și iubirea va fi fost redusă la o serie de reacții chimice, un eveniment simplu în care actorii principali sunt oxitocina și dopamina, un eveniment atât de simplu încât va putea fi trăit și retrăit în laborator.

O lectură riscantă 

„Dubla flacără” face parte din colecția Humanitas 12 cărți despre lumea în care trăim, este un volum menit a orienta cititorul de secol 21 în hățișul de idei și discursuri despre dragoste. Este o lectură utilă care îți pune în ordine principiile despre iubire, dar, dintr-un exces retoric, riscă să-și transforme subiectul într-un inventar arid de forme erotice. Este o lectură care îți deschide multe analogii și care te învață să vezi dincolo de emoții, te învață să urmărești un fir roșu și să descoperi determinările mai înalte ale propriilor instincte, dar în niciun caz, aceasta nu este o carte menită a fi luată prea în serios. Ca orice manual despre ... iubire, nu oferă nicio soluție, este doar o ocazie de a te gândi la dragoste în timp ce... aștepți dragostea să ți se întâmple.

• Plusuri

  Cartea e foarte bine structurată, trecând sistematic prin toate epocile istorice și propunându-și la final o recapitulare a tuturor formelor erotice, totul pentru o claritate sporită a discursului.

• Minusuri

  Riscă să devină o lectură artificială, aridă, pe alocuri repetitivă, multe perorații filosofice pot fi concentrate în câteva clișee la îndemână. Acest lucru se întâmplă pentru că scopul autorului a fost încă de la început unul din cale afară de ambițios, să concentrezi 21 de secole de civilizație și de... iubire în 200 de pagini riscă să devină o simplificare abuzivă sau o argumentație risipită, urmând zeci de direcții în același timp.

• Recomandari

  Pentru cei singuri, pentru filosofii aspiranți, pentru cei care îi urmăresc sistematic pe laureații premiului Nobel, dar în niciun caz pentru cei îndrăgostiți, un asemenea discurs vă îndeamnă să supranalizați tot ce aveți și asta nu poate conduce la nimic bun.