Titlu: Până la ultima pagină
Autor: Moira Macdonald
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2026
Traducere: Andreea Florescu
Numar pagini: 368
ISBN: 978-606-40-2791-7

Până la ultima pagină pornște de la o idee fermecătoare, cu parfum de comedie romantică literară: un bilet ascuns într-o carte, o librărie independentă din Seattle, oameni singuri aflați în căutarea unei conexiuni și o serie de neînțelegeri care pun în mișcare destine aparent incompatibile.

În practică, însă, rezultatul este mai apropiat de ficțiunea contemporană centrată pe personaje decât de o comedie romantică propriu-zisă (și, zău, chiar aveam chef să dau de așa ceva), iar această diferență de așteptări influențează destul de mult experiența lecturii.

Romanul urmărește trei personaje principale. April, o angajată în domeniul tehnologiei care lucrează exclusiv de acasă, se confruntă cu o singurătate tot mai apăsătoare. Zilele ei sunt alcătuite din întâlniri virtuale, conversații superficiale și o rutină care pare să o izoleze de restul lumii. Într-un impuls romantic și puțin (mai mult) stângaci, lasă un mesaj anonim într-o carte destinată lui Westley, librarul de care este atrasă.

Soarta intervine însă în cel mai literar mod posibil. Cartea ajunge la Laura, mamă singură și văduvă, care găsește biletul și îl interpretează ca pe un mesaj adresat ei. După ani în care și-a concentrat întreaga energie asupra creșterii fiicei sale și asupra reconstrucției propriei vieți, Laura începe să creadă că poate destinul i-a pregătit o surpriză.

Între timp, Westley rămâne complet inconștient de situație. Preocupat de filmările unei producții independente desfășurate în librărie și de oportunitățile neașteptate care apar în viața lui, acesta nu observă că a devenit centrul unei corespondențe anonime care capătă proporții din ce în ce mai mari.

Cel mai reușit aspect al romanului este reprezentat de personaje. Moira Macdonald investește mult timp și atenție în construirea lor, iar acest lucru se simte. Laura este, probabil, figura cea mai convingătoare a cărții. Durerea rămasă după pierderea soțului, responsabilitățile cotidiene și ezitările în fața unei eventuale noi povești de iubire sunt descrise cu sensibilitate și realism. Ea are consistență emoțională și o vulnerabilitate care o fac ușor de înțeles.

April este mai dificilă, dar interesantă în felul ei. Autoarea surprinde bine paradoxul unei generații permanent conectate digital și, totuși, sau poate întocmai de aceea, profund singure. Frustrările ei profesionale și personale sunt recognoscibile, iar sentimentul de alienare urbană reprezintă una dintre temele cele mai bine explorate ale romanului. Westley este probabil personajul care va împărți cel mai mult opiniile cititorilor. În locul eroului romantic clasic, Macdonald construiește un bărbat atractiv, dar stângaci, lipsit de ambiții spectaculoase și adesea surprinzător de pasiv. Să zicem că există ceva revigorant în această alegere, însă în același timp este ușor de înțeles de ce unii cititori nu reușesc să împărtășească entuziasmul pe care celelalte personaje îl manifestă față de el.

Atmosfera librăriei Read the Room este o altă reușită a romanului. Ca iubitor de carte, am apreciat mult referințele literare, comunitatea formată în jurul librăriei și modul în care volumele devin vehicule pentru întâlniri, confesiuni și conexiuni umane. Seattle este, la rândul său, utilizat eficient ca decor. Orașul capătă personalitate și contribuie la identitatea poveștii, adică într-un fel are sens pentru carte și nu reprezintă un fundal generic.

Totuși, romanul întâmpină dificultăți la nivelul premisei. Întregul mecanism narativ se bazează pe o serie de presupuneri greu de acceptat fără o doză generoasă de indulgență din partea cititorului. Faptul că Laura ajunge să creadă atât de repede că mesajele îi sunt adresate personal, lipsa unor clarificări care ar fi apărut firesc într-o conversație reală și multitudinea coincidențelor necesare pentru menținerea confuziei cer o suspendare a neîncrederii destul de mare și, implicit, dificilă.

Această problemă devine mai vizibilă deoarece romanul își propune să funcționeze într-un registru relativ realist. Într-o poveste mai pronunțat fantastică sau mai excentrică, asemenea întâmplări ar fi fost acceptate cu mai multă ușurință. Aici, ele creează uneori senzația că personajele evită concluzii evidente pentru ca intriga să poată continua.

Ritmul reprezintă un alt aspect care poate genera reacții mixte. Prima jumătate a cărții este concentrată aproape exclusiv pe explorarea personajelor și a rutinelor lor zilnice. Pentru cititorii interesați de psihologie și de relațiile dintre personaje, această abordare, să zicem, că ar putea funcționa bine. Pentru cei care așteaptă, însă, intrigă alertă, dezvoltarea poate pare lentă și repetitivă. Există momente în care anumite informații despre personaje sunt reluate mai des decât ar fi necesar.

Partea a doua câștigă, însă, în dinamism. Pe măsură ce situațiile se complică, iar adevărul începe să iasă la suprafață, povestea capătă mai multă energie și farmec. Relațiile dintre personaje se dezvoltă într-un mod mai natural, iar investiția emoțională a cititorului crește. Un element care mi s-a părut deosebit de reușit este accentul pus pe singurătate și pe nevoia de conexiune. Dincolo de încurcăturile romantice, romanul vorbește despre oameni care încearcă să găsească sens, companie și apartenență într-o lume urbană în care apropierea autentică devine tot mai dificilă. În această privință, povestea are o sinceritate care îi conferă o valență emoțională destul de puternică, în care cu greu nu ai cum să nu te regăsești.

Până la ultima pagină este un debut agreabil - se simte ca fiind unul -, un debut construit în jurul unor personaje simpatice și al unei atmosfere literare pline de farmec. O lectură plăcută, caldă și reconfortantă, cu mai multe reușite la nivelul personajelor decât la nivelul construcției narative, care își găsește farmecul în librării, în cărți și în oamenii care încă mai cred că o simplă notă ascunsă între pagini poate schimba cursul unei vieți.

Text scris de Andrei Cioată.