Titlu: Cum să pictezi un mort
Autor: Sarah Hall
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 302
ISBN: 978-606-600-044-8

Cum să pictezi un mort este un roman despre pierdere și suferință, dar și despre speranță și frumusețea lumii. Patru voci își spun poveștile, iar în fiecare dintre ele se află căutarea unui sens, întrebări, provocări, reflecții despre artă și intensitate emoțională.


După ce am citit un interviu cu Sarah Hall, mi-a rămas în minte replica ei de final, care spune ca ar cere de la o carte să ofere o poveste complexă, care chiar dacă nu o face să înțeleagă viața mai bine îi lasă un sentiment de consolare sau cam așa ceva. Cred că romanul său, intitulat atît de bizar și atrăgător, este scris în felul acesta. În povestea construită din alte povești, sensul este înțeles treptat, legăturile dintre fragmente încep să se arate, iar în final apare insight-ul. Îți dai seama despre ce e vorba în carte și cum lucrează fiecare detaliu la revelația finală.

La aceasta contribuie patru personaje: Susan, pasionată de fotografie, lucrează într-o galerie de artă și are o viață obișnuită pînă cînd află că fratele ei geamăn a murit. Pierderea lui Danny, de care era atît de legată încît îl considera un al doilea eu, o împinge în situații-limită, care să-i dea sentimentul că trăiește, că se poate regăsi pe sine, cea pierdută odată cu fratele.

În Bologna, Giorgio, un pictor faimos, își recapitulează viața, scrie observații despre artă și despre celebritate, dar notează și nimicurile de zi cu zi, unele amuzante, altele triste și împovărătoare.

Tot aici, Annette își pierde vederea și trăiește înspăimîntată cu fantasma Bestiei, o pictură de pe peretele bisericii. Înainte de a renunța la școală din cauza orbirii, un artist bătrîn îi dă lecții despre cum să picteze folosindu-și celelalte simțuri.

Peter, pictor peisagist, corespondează cu Giorgio. Într-o noapte are un accident pe munte, iar timpul petrecut în singurătate îi dă ocazia să reflecteze la oamenii pe care i-a iubit, la tinerețea sa aventuroasă și maturitatea împlinită.

Fiecare capitol desfășoară gînduri și întîmplări ale celor patru povestitori, dar și mesaje subtile. Capitolele dedicate Annettei sunt de un lirism surprinzător, tandru și cuminte, iar ceea ce ea nu poate vedea este descris într-o bogăție de detalii, mirosuri, senzații tactile. Misterul și misticul domină această poveste, în timp ce un alt fel de mistică există în aventurile lui Susan, o căutare disperată a adevărului în simțuri, în interzis. Aceste două perspective sunt, din punctul meu de vedere, cele mai intense și mai dramatice din roman. Dacă Sarah Hall s-a lăsat influențată de prejudecata conform căreia ceea ce e feminin ține de simțuri, iar ce e masculin de gîndire și reflecție mai puțin contează. Contrastele pe care le stabilește între cele patru perspective sunt complexe, iar ceea ce iese în evidență ține de destinul comun al personajelor: există speranță. Există speranță după moartea cuiva drag, în fața propriei morți, în fața durerii și singurătății, după pierderea vederii. Întrebarea care rămîne este: În ce ne punem speranțele?

• Plusuri

  Cum să pictezi un mort este un roman profund și elegant, ușor de citit, cu fragmente de o frumusețe pură.

• Recomandari

  Oricui are nevoie să rămînă pe gînduri, să citească pentru a reflecta.