0Autor: Terry Pratchett
Editura: Colin Smythe
Publicat prima dată în 1983
ISBN: 0-552-12475-3

Acum vreo opt ani mă plimbam pe b-dul Magheru, cautând prin librării ceva bun de citit. Inevitabil, am intrat la Dalles. Am răsfoit una, două, trei cărţi, dar n-am găsit nimic interesant. Până la urmă mi-au căzut ochii pe o copertă foarte frumos colorată (desenată de Josh Kirby).

Fiindcă n-am obiceiul să mă ghidez în alegere după prezentarea de pe ultima copertă, am deschis cartea şi am citit un paragraf la întâmplare. Sunt sigură că e mai bine să-l laşi pe autor să se prezinte cu propriile-i cuvinte:

"Doiflori era turist. Primul întâlnit vreodată în lumea Discului. Turist, decise Vânturache, însemnă idiot."

M-am hotărât pe loc că un autor care vorbeşte atât de ireverenţios despre personajele sale merită citit. Am cumpărat "Culoarea magiei" şi am descoperit o lume plată, purtată de patru elefanţi cocoţaţi pe spinarea unei broaşte ţestoase, într-un univers "de mâna a doua"; o lume în care vrăjitorii sunt laşi şi profitori, în care turiştii au patru ochi, iar bagajele au sute de picioruşe şi un comportament vicios.

Terry Pratchett, unul dintre cei mai bine vânduţi autori englezi, spune că a scris "Culoarea magiei" ca pe o reacţie la fantasy-urile timpului, care se luau prea în serios. Într-adevăr, universul cărţilor sale este construit pe ironizarea inteligentă a motivelor din literatura de gen. Vrăjitorul Vânturache, primul personaj al seriei "Lumea Disc", este capabil de o singură vrajă pe care, însă, nu şi-o aminteste. El e ghidat de lăcomie şi teamă şi ajunge ghidul unicului turist din lume, printr-o glumă a sorţii.

Turistul respectiv, Doiflori, parodie delicioasă şi deloc subtilă a popoarelor orientale, este interesat de toate, este fascinat de "patina autentică" şi poartă cu el în permanenţă o "cutie cu imagini". Acest aparat de fotografiat magic este locuit de un mic demon verde care pictează imaginile comandate de stăpânul său. Funcţionar în lumea sa (Continentul Contragreutate), Doiflori vine în Ankh-Morpork cu o cantitate imensă de aur. Pentru el nu înseamnă mult, dar pentru locuitorii "integri" ai oraşului (cerşetori, vrăjitoare, troli şi hoţi de buzunare) e ca un bec aprins în noapte pentru nişte molii insomniace. Patronul tavernei la care trage Doiflori nu face exceptie. Atunci când turistul îi explică despre asigurare şi beneficiile ei, Lataretu pune pariu că "Toba Spartă" o să ia foc. De aici şi până la incendierea tavernei e numai un pas mic, făcut pe un pod şubred de surcele.

În lumea Disc magia înlocuieşte tehnologia şi eroii veşnic tineri sunt înlocuiţi de bătrânei puternici şi cam uituci (a se vedea cazul lui Cohen Babarul şi proteza din dotare). Zeii nu sunt nemiloşi sau răzbunători, ci cartofori pasionaţi, motiv pentru care hotărăsc soarta personajelor la un joc de zaruri. Și să nu uităm de Moarte. Moartea este un personaj foarte important, prezent în majoritatea cărţilor din seria "Lumea Disc", personaj care vorbeşte cu majuscule, are simţul umorului şi sentimente omeneşti:

"- SUNT SURPRINS CÄ‚ NE-AM CIOCNIT, Ví‚NTURACHE, PENTRU CÄ‚ AM ÎNTí‚LNIRE CU TINE CHIAR ÎN NOAPTEA ASTA.
- Ah, nu...
- DESIGUR, CE-I MAI ÎNGRIJORÄ‚TOR E CÄ‚ ÎNTí‚LNIREA TREBUIA SÄ‚ AIBÄ‚ LOC LA PSEFOPOLOLIS.
- Bine, dar asta e la aproape o mie de kilometri de aici!
- MIE-MI SPUI? TOT SISTEMUL S-A DAT PESTE CAP, VÄ‚D ASTA. ASCULTÄ‚, OARE N-AI PUTEA SÄ‚...? ÈšI-AȘ PUTEA ÎMPRUMUTA UN CAL IUTE.
- Nu!
- N-O SÄ‚ DOARÄ‚ DELOC."

Universul creat de Pratchett umple un gol pe care nu ştiam că îl are literatura fantasy. Aduce autoironia în ecuaţie, iar asta nu poate decât să mă bucure. Cred că, mai mult decât nişte poveşti pentru oameni mari, cărţile lui sunt satire sociale ambalate într-o formă de care nu te poţi lipsi prea uşor odată ce i-ai prins gustul.

Aşadar, nu ocoliţi "Culoarea Magiei" dacă vă este dor de o lume diferită (şi totusi foarte asemănătoare cu a noastră) şi dacă vreţi să ascultaţi o voce ironică, proaspătă şi mai ales amuzantă.

de Andreea Radu