Titlu: Bucureştiul în 22 de poveşti
Autor: colectiv
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 120
ISBN: 978-973-50-2477-2

Nu demult, sub tutela Apa Novei, în lumea nu atât de îndepartată a online-ului lua naştere o campanie: "De ce iubim Bucureştiul?". Concursul desfăşurat în 2007 pe site-ul dedicat acesteia şi-a propus să strângă cele mai frumoase 22 de poveşti pentru a le reuni într-un volum. Şi iată că cei 6 din juriu (Ioan T. Morar, Alexandru Bălăşescu, Andi Moisesecu, Ema Stere, Adrian Majuru şi al nostru Silviu Man) au citit şi au deliberat, astfel încât în anul acesta volumul a apărut. Ce nu corespunde planului iniţial este doar faptul că textele nu sunt 22, ci 25 deoarece au mai fost acordate câteva premii speciale.

Dacă ar trebui să-l descriu într-o singură propoziţie, aş spune că este o carte despre oameni şi imagini.

Iniţial, voiam să încep spunând că a trecut multă vreme de când nu am mai citit o carte cu poze. Aici, o parte din farmec au deţinut-o tocmai acestea. Mai întâi, aproape înaintea fiecărei poveşti se găseşte o pagină din colţul căreia autorul îţi zâmbeşte. Poza respectivă e urmată de un text scurt prin care persoana care mai devreme îţi zâmbea face cunoştinţă cu tine, cititorul, folosind oraşul drept punct de reper al vieţii sale. Apoi, poveştile în sine sunt însoţite de imagini înfăţişând o parte din locurile din Bucureşti descrise, fiind uşor de recunoscut pentru cineva care locuieşte aici, şi nu numai.

Restul imaginilor se privesc cu ochii minţii. Poveştile sunt scurte, dar pline de emoţie. Ai impresia că săvârşeşti un act de indiscreţie citind o scrisoare adresată cuiva drag, pe care nu ar fi trebuit să o găseşti. Fiecare cuvânt devine un fragment de viaţă, te simţi transportat în timp şi spaţiu. Pe rând, te afli în scara blocului, te plimbi cu tramvaiul, stai pe băncile din Cişmigiu ori Herăstrău sau faci pozne în parc. Pe scurt, îţi însuşeşti amintiri pe care, deşi nu le-ai trăit, le simţi în parte vibrând în tine.

Bucureştiul din aceste pagini e departe de a fi idealizat, dar nu este mai puţin iubit din această cauză. Nici unul din autori nu neagă aspectele neplăcute pe care le poate avea viaţa în Bucureşti însă ceea ce face diferenţa este modul în care aceste aspecte sunt privite. Gropile din asfalt, ignoranţa, boala sau mizeria sunt de fapt evocări nostalgice care sunt menite să ascundă afecţiunea locuitorilor şi speranţa unui "mai bine" izvorât din grija lor. Sau, cum spunea una din povestitoare: "Da, mi-e drag şi nu cred că pot să mă despart de el, dar tebuie să-l vindecăm de boli şi să-l ajutăm să-şi revină din lunga convalescenţă."

Nu m-am născut în Bucureşti, am venit aici arătându-mi câteodată revolta faţă de un oraş mare care mi-a înghiţit dintr-o dată viaţa calmă cu care fusesem obişnuită până atunci. Între timp, locuind aici, opinia mi s-a schimbat. Ceea ce face volumul de faţă e să arate tocmai apropierea şi familiaritatea pe care poţi să o ai cu oraşul. Pentru că, de fapt, el nu este numai alcătuit din străzi şi clădiri, ci din oameni. Referindu-se la oamenii din locuri străine, Henry Miller susţinea că sunt asemenea celor de pretutindeni, dar posedă un alt ritm, o altă tensiune. Folosindu-i expresia, aş afirma că a citi fiecare povestire "e aproape ca şi cum te-ai privi pe tine într-o altă încarnare."

Paginile se parcurg uşor, la sfârşit având impresia că de fapt nu ai stat singur într-o cameră ci ai ieşit undeva cu nişte prieteni vechi pentru a depăna amintiri comune.

Între coperţi nu sunt texte numai despre Bucureşti, ci despre felul în care un oraş devine parte din tine. Dincolo de modul în care te poate transforma un astfel de oraş, se iveşte întrebarea referitor la cum poţi să-l transformi la rândul tău. Răspunsul pe care-l dau cei care au contribuit la crearea volumului e simplu: văzând viaţa şi frumosul din el.