0Autor: Enrique Vila-Matas
Rating:
Editura: Rao

Asasina cultivată este un roman scurt de o sută de pagini (inclusiv ilustraţiile) a cărui temă centrală este scriitura ca armă letală. De fapt, ca să rămânem fideli adevărului, Asasina nu este un roman propriu-zis, ci mai mult un melanj de note de lectură, o prefaţă a autorului, ilustraţii, memorii şi un epilog al unuia dintre criticii autorului, Jordi Llovet. Revenind, despre lectură Valery Larbaud spunea că este "un viciu nepedepsit". Dar, uite că apare un scriitor spaniol care, deşi nu a beneficiat de pe urma unei formaţii literare în adevăratul sens al cuvântului, scrie un text care-şi ucide cititorii.

Acceptând premisa că orice text literar trebuie să exercite o capacitate de seducţie asupra cititorului său, Vila-Matas ne dezvăluie încă din prefaţă ideea de a-şi ucide lectorii. Idee care nu este, de altfel, decât "o reincidenţă criminală" deoarece autorul mai întreprinsese o astfel de acţiune în prima sa carte, Femeie în oglindă, contemplând peisajul. Probabil că cea mai interesantă parte a Asasinei rezidă în această prefaţă, autorul expunându-şi cu sinceritate intenţiile "criminale", începuturile vocaţiei literare şi dă un răspuns brutal, dar onest, întrebării "De ce scrieţi?": "...primul impuls al tuturor scriitorilor...este mimetic. Scriem fiindcă vrem să imităm şi să reproducem ceva ce au scris alţii". Ne dă chiar şi o pistă de lectură: adevărul se află la mijlocul cărţii, închis într-un vers.

În centru romanului găsim figura unei frumuseţi fatale, Elena Villena, soţia lui Juan Herrera, un scriitor faimos. Femeia pune în circulaţie un manuscris pe care ea însăşi l-a redactat, intitulat Asasina cultivată care, odată citit, provoacă moartea lui Vidal Escabia şi a Annei Canizal, care vor lucra succesiv la redactarea unei prefeţe a memoriilor lui Juan Herrera. Titlul acestui manuscris este acelaşi cu cel al cărţii reale, romanul lui Vila-Matas. În acelaşi timp, Elena Villena are aceleaşi iniţiale cu autorul.

Enrique Vila-Matas o spune clar şi răspicat: îşi doreşte ca textul să ne înfioare, şi ne invită totuşi să nu ne fie teamă că vom muri citindu-l. Şi aceasta cu toate că manuscrisul îşi ucide, după toate aparanţele, pe cei care l-au avut în faţa ochilor. Asasina este, din acest punct de vedere, o carte cu intrigă de roman poliţist. Avem de-a face cu o suită de morţi bizare şi încercarea unora dintre personaje de a ajuta la depistarea făptaşului. Un roman poliţist tradiţional, însă, se termină atunci când misterul a fost elucidat, când criminalul a fost deconspirat. Dar în Asasina misterul nu se evaporă, deoarece scriitura, arma crimei, este încă prezentă.

Dar de ce ai dori moartea cititorilor tăi? Pentru că aceştia s-a putea plictisi citindu-ţi rândurile, pentru că ar condamna-o la inexistenţă - nimeni nu-şi poate închipui o carte fără receptori, pentru că s-ar putea descoperi că, de fapt, nu scrii deloc bine.

Ambiguitatea, incertitudinile nu dispar deloc după ce cartea a fost închisă. Mărul discordiei a fost aruncat, îndoiala a fost răspândită şi cititorul se pierde în explicaţii vagi din partea personajelor şi în halucinaţiile acestora, demne de un dependent de heroină.

Scrisă de Ioana Ristea