Titlu: Șaman
Autor: Adina Dabija
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-46-3496-5

„Spărtura apăruse în acel moment în viaţa mea ca să mă salveze de la moarte. Dacă nu aş fi întrevăzut, cu ochii şi sufletul înmuiate de durere, în curbura ei întunecată, posibilitatea unei alte existenţe, fără îndoială că aş fi murit. Şi toţi oamenii de pe pământ ar muri şi viaţa ar înceta dacă nu ar exista această scânteie de graţie la care avem acces, prin cine ştie ce capriciu sau calcul complicat al sorţii, pentru a ne reinventa şi reînnoi. Locul acesta pe care l-am întrezărit o secundă îmi era cunoscut de o veşnicie, de pe vremea de dinainte de a mă naşte, când posibilităţile erau infinite şi această stare lichefiantă, intermediară, a lumii de lapte şi vată de zahăr ars, singura în care materia se descompune şi se înmoaie ca să o poţi remodela, era însăşi natura mea.“

Aveam vreo 16 ani când „lumea devenise neîncăpătoare ca un tricou intrat la apă”, când a apărut spărtura, o ușă deschisă pe neașteptate spre un sine din care dispăruse sentimentul de fragmentare și în care nu-mi mai simțeam instanțele ca niște păpuși dezarticulate. La fel ca personajul acestui roman, am căutat necontenit de-atunci să reproduc cu metode de laborator acest miracol al stării fluide. Poate că de fapt căutam ceva ce dețineam dintotdeauna, „nu aveam cum să ajung vreodată în Împărăția lui Dumnezeu fiindcă mă aflam deja în ea.”

Cine este Șaman? Mircea Eliade scria în volumul III din Istoria credințelor și a ideilor religioase: „Șamanul este teolog și demonolog, specialist al extazului și vindecător, auxiliar al expedițiilor de vânătoare, protector al comunității și al turmelor, psiholog și, în anumite societăți, erudit și poet”. Această definiție observăm că, măcar parțial, i se potrivește autoarei acestui roman, dacă ne gândim la corespondența dintre semnificația titlului și profesia Adinei Dabija (practică medicina chineză) sau tangențele ei cu poezia. Ținând cont de folosirea în titlu a formei nearticulate a cuvântului șaman, devine clară intenția de a sugera că șamanul e ea, șamanul sunt eu, șaman ești și tu, pentru că fiecare om ascunde înlăuntrul său o astfel de instanță. Când și cum o putem aduce la suprafață sunt aspecte ce țin de capacitatea și dorința fiecăruia de a îmbrățișa schimbarea, nemaifugind din calea lucrurilor cu potențial perturbator al zonei de confort.

Suferința, moartea și învierea sunt pași specifici procesului de inițiere a șamanului. Mai mult sau mai puțin evidente, aceste etape se regăsesc și în traseul personajului din roman. Ideea morții simbolice ca soluție salvatoare este introdusă prin dialogul cu Teo Haiduc, cel care afirmă că „singurul mod de a câștiga o bătălie este să-ți păstrezi mintea clară și să te comporți ca și cum ai fi deja mort, în afara bătăliei”. Punerea în practică se realizează prin gestul femeii de a-și tăia părul, în încercarea de a-și anula genul văzut ca un impediment: „Ca să dăm lovitura de grație Stilului Personal -însăși moartea- am hotărât împreună cu Catinca să ieșim din propriile noastre personaje și să ne formulăm niște roluri. Fără eu nu există personaj, fără personaj NU există poveste, fără poveste nu există determinări. Distrugându-ți suma de obiceiuri, tabieturi și detalii pitorești devii liber.”

Înscris pe linia unor romane hibrid halucinante precum Viseptolul lui George Vasilievici sau La mine-n cap de Lavinia Bălulescu, ca orice artă autentică, Șaman își atinge din plin scopul, dându-i pe oameni „cu capul de pereți”, trezindu-le conștiința. Amintindu-ne de originile noastre și anunțând timpul înnoirii spiritului, Șaman este un monument de extrasenzorialitate, în care cu entuziasm și sinceritate, Adina Dabija cojește realitate după realitate, realizând o dublă inițiere (a celui care scrie și a celui ce citește). Cuvintele ei devin spirite de care cititorul se lasă dus spre alte lumi, devorat și recompus.

Șaman este o cameră Sambo, un microunivers modelabil de percepția fiecăruia, dar și omphalos, locul de întâlnire dintre oniric și realitatea contemporană nemediată, fiind străbătut în sens figurat de aceeași lumină verzuie întâlnită în opera lui Eliade sau care îl obseda pe Marele Gatsby. Poezia a făcut din Adina Dabija o fiară metaforică, capabilă să spintece pântecul de balast al lumii sale, pentru a păși în lumina unui eu mai încăpător. Iar poezia Adinei din acest roman „mă făcea fericită ca o hârtie de napolitană care zboară nestingherită pe străzile Bucureștiului, ca perechile de adidași rupți agățați de firele de telegraf din Bronx sau ca un șirag de mărgele lucioase și colorate prinse într-un copac din New Orleans.”

• Plusuri

  Scriitura vie și transparentă, îmbinarea excelentă a oniricului cu realul, nu lipsește nici umorul, abundă în idei provocatoare

• Recomandari

  După cum zicea și O. Nimigean, Șaman e acel tip de roman care se citește cu sufletul la gură. Indiferent de preferințe.