Titlu: Istoria iubirii
Autor: Simon May
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Dana Ionescu
Numar pagini: 366
ISBN: 978-606-579-729-1

„Istoria iubirii este, din multe puncte de vedere, istoria ispitei de a juca rolul lui Dumnezeu.”

Dumnezeu a murit şi iubirea i-a luat locul! Această sentinţă, impunătoare şi laicizantă, caracterizează lumea în care trăim, dar în calitate de trestii gânditoare, e firesc să ne întrebăm cum am ajuns aici şi ce am învăţat să credem despre iubire? Demistificarea e la un pas de noi, ne aşteaptă în librării!

Editura Nemira reuneşte în cadrul colecţiei Istoria... lucrări de sinteză despre cele mai variate subiecte: de la societăţi secrete până la lectură, de la biblioteca din noapte până la seducţia tulburătoare inspirată de o ţigară aprinsă. Simon May, profesor de filosofie la King’s College London, propune cititorilor o istorie a iubirii. Dacă o asemenea ambiţie poate fi încununată cu succes puteţi decide doar dumneavoastră, răsfoind volumul de faţă, răsfoindu-l sau lăsându-vă absorbiţi pe de-a-ntregul de sistemele celor mai străluciţi gânditori din istoria omenirii.

Eu iubesc, tu iubeşti, dar alţii au iubit mai bine înaintea noastră!

E o idee recentă că iubirea nu suportă definiţie. Psihologia evoluţionistă a încercat să o reducă la un simplu schimb chimic între două organisme vii, motivându-l prin forţa vitală a instinctelor de a asigura perpetuarea speciei. Simon May refuză această simplificare brutală, el porneşte de la viziunea Bibliei ebraice şi observă cu meticulozitate cum am ajuns să îl confundăm pe Dumnezeu cu iubitul alături de care ne bem cafeaua dimineaţa. Aşa cum focul ne-a fost dăruit de Prometeu pe ascuns, ca pe un privilegiu primejdios, iubirea a avut acelaşi destin: iniţial o virtute pe care numai Dumnezeu o putea exercita cu artă, ea a devenit în timp un bun accesibil oricui, un instrument al desăvârşirii.

Istoria iubirii îşi propune să urmărească pas cu pas etapele acestei revoluţii. Aşadar, de la credinţa că numai Dumnezeu poate iubi, s-a ajuns la timida pretenţie că şi oamenii îl pot iubi pe Dumnezeu. Apoi, teologii au intuit că relaţiile sunt dezechilibrate, Dumnezeu iubeşte necondiţionat, iar omul speră ca prin iubirea divină să obţină propria mântuire. Aşadar, imperfectă, dar tenace, iubirea devine virtute supremă, scop al vieţii. Mai mult decât atât, iubirea e o putere imensă, dată acum, odată cu Sfântul Augustin, şi omului. Filosofii şi-au mângâiat bărbile, Renaşterea le-a dat peste cap sistemele şi credinţa în fiinţa umană a devenit mai arzătoare ca niciodată. Ce-ar fi să înlocuim obiectul iubirii? Iubirea divină cunoaşte un rival – iubirea pământească. Da, da, pentru un pământean! În secolul XVIII, iluminismul, cu tot romantismul său moderat, dedicat datoriei, a pus în faţa iubirii o oglindă şi ca un Narcis modern, ea s-a îndrăgostit de sine: acum nu mai contează pe cine iubeşti, căci dragostea a devenit un exerciţiu moral, iubirea transformă sufletul aşa cum sportul face piciorul frumos. Puţin importă cui îi scrii poezii atâta timp cât inima ţi-e inundată de acest sentiment copleşitor. Doar că aici, drumurile cunosc o răscruce: Eros, Agape sau Philia?

Orice îndrăgostit mofturos le vrea pe toate, se poate? În linii mari şi pe un ton jucăuş, acesta e itinerariul pe care îl propune Simon May, afirmând cu tărie că iubirea e aşa cum o proiectăm noi. În secolul XXI, avem pe masă zeci de viziuni, speculaţii, intuiţii şi experimente inovatoare, iubirea a devenit o opţiune, un design filosofic, iar îndrăgostitul din zilele noastre are nevoie de un gânditor pe mărimea lui, de aceea istoria ideilor îi devine necesară oricui se pregăteşte să rostească Te iubesc!

1,2,3… start lectură!

Deşi e romantic să citeşti despre cum a evoluat ideea de iubire în Europa occidentală tocmai acum, în anotimpul idilelor de tot felul, cartea de faţă nu presupune o lectură prea uşoară. Se fac deseori referinţe la prezent şi la clişeele mixte cu care ne îndoapă filmele, muzica şi literatura, unde mai pui că limbajul e teoretic şi introduce periodic noţiuni specifice fiecărei personalităţi (pentru creştinism, deosebirea dintre caritas şi cupiditas, la Ovidiu se pune problema plăcerii reciproce, la Freud, se discută despre melanjul dintre sentimentul oceanic şi pulsiunea morţii, iar nuanţele acestea se diversifică pe măsură ce dai pagina). Oricum, autorul face conexiuni între gânditori, introduce pasaje recapitulative şi încearcă să transforme capitolele într-un lanţ ideatic, urmărindu-se un fir roşu: iubirea ca sentiment complex, integrator, în egală măsură regresiv şi progresiv, dând temei vieţii (senzaţia de înrădăcinare ontologică), dar într-un mod ciudat… necompletând-o pe de-a-ntregul (satisfacţia deplină fiind mereu ameninţată de posibilitatea de a pierde tot ce-ai îndrăgit). Simon May scrie liber, desfiinţează vechile opoziţii (dragoste-sex, minte-corp, spiritual-fizic, Dumnezeu-om, bun-rău, iubire-ură, lumină-întuneric), le înlocuieşte cu sinestezii interesante şi ne invită să nu încetăm să întrebăm.

A trăi sau a teoretiza?

Există pe parcursul lecturii un sentiment straniu, ca şi cum prea multă filosofie devine derutantă pentru relaţia pe care o trăieşti în prezent. Toate aceste minţi sclipitoare şi-au unit forţele pentru a mă învăţa pe mine, omul secolului XXI, cum să înţeleg mai bine iubirea? Are Novalis vreo noimă atunci când transformă noaptea în lăcaş al intimităţii şi al metafizicului, mă ajută cumva Proust, cu văicăreala lui frizând spaima şi plictisul, ambele induse de dorinţe neîmplinite sau satisfăcute prea devreme? Hmmm… asta e dilema cu care rămân în urma acestei lecturi. Iubirea pe care o trăieşti şi iubirea pe care o pui la lumină raţiunii sunt despărţite de timp… aşadar, există un timp să alergi la gară şi să iei primul tren către EL şi există un timp să-l citeşti pe Simon May, cu nostalgia că de abia acum le înţelegi pe toate. Cum ar zice Jean Gabin: Maintenant je sais!

• Plusuri

  O bună iniţiere în istoria filosofiei.

• Minusuri

  Limbaj teoretic obositor pentru începători.

• Recomandari

  Pentru îndrăgostiţii de oriunde, pentru cei curioşi să afle cum creşte o idee în mentalul colectiv, pentru amatorii de istorii inedite, pentru cei care au gustat Lumea Sofiei,/b> şi vor un desert similar.