Toamna Patriarhului
Scris de Alin Gogan • 13 February 2007 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Gabriel García Márquez
Rating:
Probabil ca toti scriitorii au cel putin cate o carte pe care ei o considera speciala datorita faptului ca le-a facut foarte mare placere sa o puna pe hartie. Mai mult decat atat, Marquez a spus despre Toamna Patriarhului ca reprezinta o biografie incifrata a propriei vieti, romanul care inseamna cel mai mult pentru el.
Toamna Patriarhului este un poem al dictatorului etern, al vietii tiranice ale carei ite temporale se repeta la infinit intr-un univers al singuratatii. Romanul este impartit pe sase capitole ce spun aceeasi poveste a conducatorului absolut al unei natii din Caraibe si a puterii pe care acesta o detine.
Cu un stil dens dar in acelasi timp foarte cursiv, incadrat in fraze extrem de lungi (ultimul capitol al cartii este o singura fraza), Toamna Patriarhului nu este o carte usor de citit, fluxul neintrerupt al cuvintelor care iau nastere din gandurile generalului dictator devenind uneori putin dificil.
Ritmul prozei trece de la o perspectiva la alta (uneori in cadrul aceleiasi fraze), insa cititorul vede numai portretul colectiv al dictatorului si al natiunii pe care acesta o conduce cu strictete.
In mod gradat, fluxul narativ trece de limitele constiintei unui singur personaj, devenind constiinta unei intregi natiuni care a trait atata vreme avandu-l ca lider pe temutul general incat le vine greu sa creada ca acesta este gasit mort in palatul prezidential, "la o varsta nesigura, undeva intre 107 si 232 de ani".
Stigmata singuratatii generalului devine cu atat mai apasatoare cu cat de-a lungul capitolelor istoria pare sa se repete de fiecare data, iar singurul element care ramane etern neschimbat este imaginea dictatorului, astfel incat trecutul se dizolva intr-un prezent continuu pe care il traieste natiunea caraibiana, convinsa ca singurul lucru sigur pe lumea aceasta este certitudinea ca el este acolo, incredintat cu datoria mesianica de a-i veghea.
In Toamna Patriarhului, Garcia Marquez a portretizat imaginea "celui mai solitar om din lume", o imagine atemporala a omului care doreste sa retina puterea pe care o are prin uzul fortei. Realismul magic al lui Marquez se dezvolta aici intr-o perspectiva fabuloasa a vietii, situatiile de teroare se amesteca cu momente umoristice si de ironie ale autorului impotriva ideii dictatorului absolut.
Cu un flux ce trece dintr-un timp al povestiri in altul, dintr-o perspectiva in alta, lipsit de dialog, care creaza constiinta dictatorului prin constiinta colectiva a populatiei, Toamna Patriarhului este a doua dintre cele trei mari capodopere ale lui Marquez, alaturi de Un veac de singuratate si Dragostea in vremea holerei (a carei recenzie sper sa apara in curand).
O recenzie de: Alin Gogan
Citeste cele 28 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
sunt de acord cu tine…asa am facut si eu…si..dragoste in vremea holerei am abandonato, divers insa, pt ca ,,..mi se pare acelasi stil ca ,..intr un veac de singuratate
-
-
O carte foarte greoaie. O s-o citesc in urmatorii 50 de ani, cine stie, candva cand o sa ma plictisesc teribil si no sa am altceva mai bun de facut :P
-
ai putea sa incerci. recunosc ca la inceput mi s-a parut ciudat si intortocheat stilul, dar incepe sa te prinda, iar la final iti lasa impresia ca ai citit intr-adevar o carte speciala.
-
E cea mai frumoasa carte, este insa si foarte masculina, un monolog esenta al fiecarui om (dictator singuratic al propriei lumi).
Toate celelalte carti ale acestui autor palesc in fata acestei capodopere si in fiecare dintre ele regasesti presarate visele ei.
-
-
il sustin pe Alin in privinta acestei carti. da, este foartea greoaie (va puteti antrena cu Rushdie :)) dar are parca o putere hipnotica. cand patrunzi in acea lume nu mai poti scapa.
dupa ce am citit cartea, am ramas cu senzatia ca mi-a scapat ceva. de aceea e una dintre cartile pe care vreau sa le recitesc peste cativa ani…cand o sa am si eu mintea mai coapta :) -
mie mi’a placut la nebunie Toamna patriarhului.E o carte care chiar merita citita
-
este o carte care nu am putut sa o las din mana si la sfarsit am recitit-o doar de dragul povestirii. greu de citit si poate de asta asa interesanta
-
pe mine m-a prins cartea asta intr-un mod cu totul special..e mai mult decat o carte oarecare, decat o poveste oarecare. citind fara sa te opresti frazele inteminabile incepi sa simti singuratatea si tristetea generalului, de pem nimbul lui de putere. m-a impresionat puternic..mai puternic decat un veac de singuratate. marquez mi se pare un autor de geniu
-
Şi eu am citit cartea,dar la fel ca Hawkeye şi mie mi s-a părut la început destul de greu de pătruns în miezul ei şi de urmărit firul naraţiunii.Este fără doar şi poate o carte ce te pune pe gânduri şi îţi oferă o imagine desăvârşită a dictatorului singuratic,amăgit cu ideea că poporul îl iubeşte.
Simpatizez cu Cristina, e o carte specială,însă cere o oarecare doză de răbdare şi reflecţie asupra ei. -
sunt la primele 35 pagini.. am simtit nevoia sa vad ce zic ceilalti cititori, am simtit acut nevoia unei incurajari, a unui impins de la spate. :) of… e grea.. insa mi-e hm.. mila sa las asa cuvinte, trairi, poveste, intr-o asa exprimare, neparcurse de mintea mea. anyway… “un veac de singuratate”… toate respectele mele :)
-
Am citit cartea asta de patru ori. Este unul din scriitorii mei preferati. I-am citit intreaga opera si as putea sa o iau de la capat oricand. Ma simt rupta de tot si trasa in lumea lui oricat de mult m-as ancora sa raman aici. Pentru mine este un D-zeu al cuvintelor.
-
O carte magnifica.Dupa mine este cea mai buna carte a lui GGM.Daca Toamna… e greoaie ma intreb ce ziceti de Joyce
-
eu m`am plict dupa 15 pagini. De fapt nush dak era chiar plictiseala, dar citirea acestei carti ma solicita foarte mult… iar la cei 17 ani ai mei n`am rabdarea necesara ca sa citesc pana la sf ceva neinteresant. si cand am auzit si ca ultimul capitol e o singura fraza… las`o balta!
-
Eu tocmai am terminat-o, am citit-o in vacanta, nu intr-o rasuflare, cin in doua :) mi-a placut foarte mult. poate pt ca am 25 de ani si am terminat Litere si sunt obisnuita cu o fraza care tine cat un capitol. e minunat tocmai faptul ca iti solcita atentia atat. nu o poti lasa din mana in mijlocul capitolului, pt ca risti sa pierzi firul naratiunii…este totusi cartea pt care Marquez a primit premiul Nobel si urmatorul pas este sa ascult simfonia aceea a lui Bartok despre care vorbeste autorul pe coperta a doua…sa vad daca “suna” la fel ca romanul.
buna recenzie.
Laura-
este interesant faptul ca ti-a placut mai ales ca unele aspecte sunt tipic masculine
-
Garcia Marques a luat premium Nobel pentru Cartea “Un veac de singuratate “.
-
N-a primit Nobel numai pt asta
-
-
Am cumparat aceasta carte pe 1 Decembrie. Din diferite motive am terminat ultimle pagini acum. O citesc de doua zile.. Grea de urmarit, dar geniala forta cu care GGM poate in 10 cuvinte sa schime stare unui cititor, sa ii ofere imagini sau emotii total diferite fata de cele doua randuri mai de sus.. ex: “..mana de domnisoara bonsumflata ce lasa in urma o dara de sare imprastiata pe meleagurile lugubre ale copilariei sale..”
Mi s-a parut excelenta coincidenta de a cumpara o care despre un personaj atat de asemanator vremurilor lui Ceausescu exact in ziua in care sarbatorim aceasta tara…
Alin… ma bucur ca recenzia ta m-a ajutat sa imi clarific, sedimentez, discern sau orice alt cuvant care s-ar portivi, acesta informatie pe care am primit-o in ultimele doua zile. Multumesc!
-
Aproape o termin de citit pentru prima data. Cred ca e o carte care ar trebui citita de mai multe ori, ca orice carte buna. Ceea ce mi se pare extraordinar la ea e ca reuseste sa exprime ce se intampla in mintea bolnava a unui dictator. Toata aceasta insiruire de idei fara punct si fara virgula, semne de punctuatie care delimiteaza, fac ordine, aduc logica, ratiune intr-un text, aici aproape lipsesc si e tocmai modalitatea de a gandi fara sir, incoerent a unei minti bolnave. Totusi personajul e privit si din afara, prin reactiile celor din jur. E o carte cu totul si cu totul deosebita, plina de forta, puternica, dezmembrata si totusi legata, uimitoare si naucitoare in acelasi timp. Iar titlul aduce lumina. Lectura placuta!
-
GGM a empatizat excelent cu personajul Gasesti delirul de grandoare, cel de persecutie, depresia, fuga de idei, multe elemente ce fac din ea, cred eu, o carte ce nu ar strica sa fie citita de fiecare psihiatru.
-
Am ridicat aceasta carte intr-un numar considerabil de ocazii ca de fiecare data sa o abandonez din acelasi motiv: un stil greoi. In momentul cand m-am ambitionat sa o citesc pana la capat mi-am dat seama de geniul ce se ascunde in spatele acestui mod de narare. A meritat TOT efortul!!!
-
Toamna patriarhului este singura carte pe care nu am putut s-o citesc, nu pentru ca nu am inteles-o ,si pentru ca am inteles-o, desi am reusit sa citesc primele 60 de pagini si ultimele 50, singurul lucru interesant la aceasta carte este stilul lui GM, adica interminabil si in spirala,faptul ca nu exista spatiu si timp,cat si aparitia anumitor persoane care nu exista,ce vorbesc despre pareri ce exista doar in imaginatia despotului, oricum cei care zic ca este cartea vietii lor..bla bla bla…mi se pare ca nu fac decat sa se laude, in fapt este o carte foarte plictisitoare care nu zice mai nimic, dar nu poti sa nu apreciezi genialitatea scrierii lui GM, totusi as vrea sa precizez ca aceasta carte este greu de lasat din mana, dar iti vine s-o arunci pe pereti in acelasi timp, pentru ca ce-i care citesc de placere, ca mine si multi altii, si nu pentru a se lauda la prieteni cu ce au citit , vor fi ingroziti de aceasta carte, pentru ca nu are inceput ,sfarsit , subiect sau predicat , as zice ca se aseamana cu o pictura abstracta….as continua la nesfarsit ,dar totusi ,sa nu uitam , ca nu pot sa am compar cu Garcia Marques, acest geniu care zice la un moment dat in primele 60 de pagini ale acestei minunate carti, citat ce consider eu ca se potriveste marilor conducatori , inclusiv Base: “daca as fi stiut ca fiul meu va deveni presedintele acestei tari, l-as fi trimis la scoala”..sper ca mi l-am amintit bine, sa nu ma injure iubitorii acestei opere de necitit…Va pupa jean!!!
-
nu stiu de ce, de cand citesc romanele lui marques, de curand, cand spun prietenilor ce citesc, vad numai zambete ironice si o replica aproape trasa la xerox: “l-am citit si eu, dar pe la 20 de ani!”. eu am aproape 40 de ani….si prea putina literatura latino-americana citita. in schimb, pe dostoievski l-am citit la 20 de ani. si a ramas probabil la acel nivel de intelegere, de la 20 de ani.
bref, concluzia e ca unele carti mari, precum si unii mari autori, trebuie totusi cititi si recititi la diverse varste. nu cred ca puteam avea rabdare cu Toamna…la 20 de ani. dar acum, la 40 de ani, pot face atatea extensii de caractere similare chiar si printre oamenii asa zis..remarcabili pe care i-am cunoscut…nu trebuie neaparat sa ne gandim la fostul nostru dictator, putem sa reflectam onest si ne gasim chiar si in noi insine scintilatii ale acestui magistral portret. -
Este o carte speciala pe care o citesc doar pentru va este asa de nebuna. Nu ma straduiesc savo inteleg. Imi place nebuniavsi suvoiulbdin mintea lui gm
-
Geniala cartea! Cand am terminat-o, am simtit ca se clatina realitatea cu mine ;-) Desi mi-a placut foarte mult si Cien anos de soledad, El otono del patriarca m-a impresionat mai mult. Si spaniola pe care o foloseste in roman cu un amestec ametitor de regionalisme din zona Marii Caraibilor te vrajeste pur si simplu
-
Am citit comentariile de mai sus.
Nu mă aliniez la slăvirea, de multe ori conformistă, a supervalorii geniale şi bla, bla, bla… a scriiturii şi implicit marelui scriitor şi vă mărturisesc sincer că am început “Toamna patriarhului”, am parcurs atent o parte din carte şi am abandonat-o cu lehamite, ca pe o otravă dăunătoare pentru suflet. Asta am simţit eu, o imensă silă faţă de personajul, atmosfera, starea de lucruri înşirate sinistru în carte. O carte scrisă sub semnul ruinării, delăsării, murdăriei, corupţiei, greu de găsit ceva mai pângăritor, mai sordid, mai descurajant, mai demobilizator, mai negativ, mai distructiv, mai …
Credeţi că vă este de bun folos contactul mental şi emoţional cu aşa ceva, scufundarea gândului în aşa ceva?!
Ascultaţi-vă inima şi vedeţi ce vă spune, fraţilor, după ce daţi afară mândria de orice fel, fie ea şi “mândria marilor lecturi” sau “mândria cunoscătorului, a omuluii cult”… -
Toamna Patriarhului – o carte obligatorie pentru studentii de la filologie si jurnalism. O fraza se poate intinde pe un capitol intreg. Ai nevoie de multa, multa concentrare, altfel pierzi firul! Mai mult, comunicarea directa si indirecta face aceasta lucrare foarte greoaie! Mie mi-a luat aproape 8 luni ca sa o citesc, incet, cu capul limpede si cu multa atentie. Cred ca datorita acestei carti mi-am potolit nerabdarea si mi-am stapanit nervii atunci cand nu eram atenta…
Stilul e unul tipic lui Marques. Mie mi-a placut!
ionuca spune:
13 February 2007 | 4:34 pm
Asta e singura carte pe care am abandonat-o dupa 20 si ceva de pagini. Pur si simplu nu a reusit sa ma concentrez destul asupra ei. Iar frazele alea lungi mi se pareau asa de complicate si intortocheate… poate ca o sa incerc sa o recitesc peste ceeeeevaaaa timp, dar nu sunt prea convinsa :)