bookblog.ro

Amintiri din copilăria unui psihopat

Titlu: The Butcher Boy
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1993
Numar pagini: 224
ISBN: 978-0-330-32874-6

Nominalizat la Premiul Booker în 1992, anul primei ediţii, şi ecranizat de regizorul Neil Jordan cinci ani mai târziu, The Butcher Boy este romanul care i-a adus irlandezului Patrick McCabe celebritatea. După cum lasă titlul de bănuit, povestea nu-i lesne digerabilă; dar dacă v-au plăcut în copilărie Aventurile lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn, iar pe deasupra aţi gustat umorul din American Psycho, mai mult ca sigur că veţi reuşi să empatizaţi cu Francie Brady, „băiatul măcelar”.

Într-un orăşel uitat de lume, undeva prin Irlanda anilor ’50, Francie şi Joe trăiesc o prietenie idilică, împărţindu-şi timpul liber între filme western, benzi desenate şi ascunzişul lor de pe malul râului, unde intră pe rând în pielea supereroilor favoriţi şi visează la ziua în care vor câştiga la loto şi vor cheltui cele „o sută de milioane de bilioane de trilioane de dolari” pe batoane de ciocolată. Pe lângă aceste activităţi, Francie este ocupat şi cu menţinerea, inclusiv faţă de sine, a iluziei că face parte dintr-o familie-model. Nararea poveştii la persoana I de către Francie prelungeşte această iluzie pentru cititor, însă incongruenţele nu se lasă îndelung aşteptate.
[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Essays in love

Titlu: Essays in love
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 224
ISBN: 9780330440783

Essays in love este jurnalul unei relaţii de iubire, de la primul sărut până la suferinţa provocată de despărţire. Nu vă aşteptaţi ca povestea în sine să vă răscolească sau ca personajele să fie extraordinar construite. Farmecul lecturii este dat de cu totul altceva. Alain de Botton pune accentul în toate cărţile lui pe modul în care introspecţia ne poate ajuta să ne descurcăm mai bine în viaţa de zi cu zi. Aş zice că meritul principal este capacitatea lui de a pune răspunsurile filozofiei în slujba omului obişnuit.

În Essays in love povestea de dragoste este suport pentru analizarea unor aspecte legate de relaţii. Pe scurt, e ca şi cum ai fi in mintea îndrăgostitului şi ai vedea clipă de clipă ce întrebări îşi pune, ce îl frământă, ce îl face fericit. Şi e chiar e amuzant, credeţi-mă!
[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Steaua Pandorei

0Autor: Peter F. Hamilton
882 pagini
Editura: Pan Macmillan
Anul apariţiei: 2004
ISBN: 0330493310

La începutul anului am făcut o mică excursie peste hotare în interes de serviciu şi normal am avut nevoie de un taxi până la aeroport. Discuţia cu şoferul în timpul (surprinzător de scurt!) cât a durat drumul a ajuns inevitabil la subiectul deplasării mele în străinătate. Destinaţia mea dintotdeauna, Germania, a fost criticată pentru preocuparea excesivă cu cariera şi viaţa profesională a locuitorilor ei, moment în care şoferul a făcut o afirmaţie care mi-a atras atenţia: "dacă ai avea aşa vreo 6-7 vieţi s-ar merita să tragi la greu într-una din ele". Ea m-a dus imediat cu gândul la cartea pe care o aveam cu mine ca provizie pentru orele de zbor şi cele două seri lipsite de acces la Internet şi de programe TV interesante, volumul II din "Steaua Pandorei" de Peter F. Hamilton.

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro