Cartea lui Daniel
0Autor: E. L. Doctorow
Rating: 
Editura: Leda

Istoria fictivă
E. L. Doctorow scrie cu un fel de vitalitate care face ca fabulaţiile lui istorice (spun fabulaţii fără intenţii peiorative) să apară vehemente, teziste, demonstrative. În Cartea lui Daniel, în spatele naratorului confuz şi instabil, se află patosul care a făcut unele voci să-l considere pe Doctorow un scriitor politic. Însă vitalitatea şi implicarea mi se par a fi semne ale fascinaţiei pentru istoria reală, şi nu un interes modest, ci genul de pasiune măreaţă care îl face pe cel în cauză să ceară tot mai mult de la obiectul pasiunii sale.
În ce îl priveşte pe Doctorow, nu e un lucru rău: pasiunea sa pentru istorie îl face să ajungă la construcţii istorice proprii, începînd cu sîmburele de adevăr şi ajungînd la poveşti mai credibile decît cea de la care a pornit, îl face să aibă o viziune generală, coerentă, să stăpînească situaţii şi personaje aparent fără efort. Pe scurt, spre deosebire de alţi autori de ficţiune istorică, E. L. Doctorow nu dă impresia de impostură sau de încă unul care a descoperit şi dezvăluie conspiraţii odioase.
[Citeste tot Articolul]
Carte de identitate
0Autor: Juan Goytisolo
Rating: 
Editura: Leda
Din punct de vedere tehnic, în primele pagini ale Cărţii de identitate, orice profesor tipic(ar) de liceu va găsi o adevărată oază de "elemente auditive, elemente vizuale, elemente olfactive" la explorarea căreia şi-ar putea obliga, cu sadism şi deontologie, elevii. Pe lângă acestea, o anumită precizie a adjectivului, o generozitate a detaliilor, un balet stilistic care trădează un autor sigur pe mâna lui. Acestea se traduc, la nivel afectiv, într-o senzaţie de părăsire í la Mar Adentro, filmul lui Alejandro Amenabar (pe undeva paradoxal, duritatea vocii narative duce mai degrabă la Europa lui Lars von Trier). Goytisolo scrie cu poftă, sinuos, cu tumbe şi loopinguri, schimbă inspirat cadrele meditative cu reportajul alert, dialogul în rafale poliglote cu frazele-convoi, fără semne de punctuaţie. Pe cât de anevoie de decriptat în şarjele de enunţuri fracturate, pe atât de reconfortant şi sugestiv în miniaturi precum:
"Câinii îl escortau lătrând supli şi flexibili"; "Nori uriaşi, pompoşi, parcă anunţând o uvertură de operă"
"Când răsună rafala, e ora zece şi jumătate dimineaţa. O barză planează lin în văzduh şi, speriată de bubuitura împuşcăturilor, taie iute cerul pieziş şi se refugiază în clopotniţa bisericii din Yeste"
[Citeste tot Articolul]
Lapte de mamă
0Autor: Edward St Aubyn
Rating: 
Editura: Leda
Încă din prima clipă în care vezi titlul acestui roman nu poţi să nu te gandeşti la căldura maternă, la sentimentul de protecţie oferit de sânul matern şi de o posibilă regresie a omului matur spre copilăria în care beneficia de această protecţie. Titlul oferă astfel un important indiciu pentru ceea ce urmează, cu toate că motorul acţiunii este alimentat de un "lapte de mamă" otrăvit.
Romanul Lapte de mamă este continuarea trilogiei care prezintă istoria familiei Melrose. Acest al patrulea roman al sagăi se concentrează asupra lui Patrick Melrose - copilul devenit adult şi tată de familie.
Prima parte a romanului beneficiază de o narare deosebită, dar care totuşi atrage atenţia prin stângăcie şi neconcordanţă. Aubyn se foloseşte de vocea micuţului Robert, primul născut al lui Patrick, pentru a ne descrie experienţa traumatizantă a naşterii (ca despărţire de mamă) şi a creşterii fătului (ca înstrăinare de corpul matern protector). Deşi Aubyn are grijă să ne precizeze că Robert este un copil inteligent, constatările sale sunt greu de acceptat ca fiind doar judecăţile unui copil.
[Citeste tot Articolul]
Oryx şi Crake
0Autor: Margaret Atwood
Rating: 
Editura: Leda
(ediţia în limba engleză)
Oryx şi Crake porneşte de la aceeaşi idee pe care este construită Povestirea Cameristei: o situaţie prezentă, unanim acceptată şi consecinţele ei în viitor, logice, implacabile, catastrofale. De data aceasta, logica lui "cum ar fi dacă...?" ajunge într-o lume distrusă şi renăscută, prinde atît apocalipsa, cît şi lumea de după - un pustiu dezolant, în care mai trăiesc, aparent, doar Snowman şi Copiii lui Crake. Legătura dintre înainte şi după este făcută de Snowman (Jimmy), naratorul şi supravieţuitorul. Bine, veţi spune, dar am mai citit poveşti din astea cu zecile, e vorba de aceeaşi catastrofă monotonă, acelaşi ton plin de reproşuri, aceeaşi idee - omenirea este rea şi autodistructivă.
Pe de-o parte, este aceeaşi catastrofă pe o singură notă: Oameni hipertehnologizaţi, care trăiesc în imense închisori de lux, Complexe aseptice şi confortabile; experimente genetice de succes, precum porcanii şi rîsucii; oameni al căror suflet e atrofiat de surogatul de lume în care trăiesc; minţi geniale, capete luminate, triumfuri stiinţifice. Viaţa comandată de raţiune, în care orice fisură de iraţional, inutil, nonpragmatic are consecinţe disproporţionate. O lume exterioară, a plebeilor, altădată a normalităţii, văzută de cei din Complexe ca un ev mediu al raţiunii, deopotrivă dispreţuită şi invidiată, folosită pentru experimente şi afaceri.
[Citeste tot Articolul]
Incest
0Autor: Christine Angot
Rating: 
Editura: Leda
Autoficţiunea este melanjul între autobiografic şi elemente specifice romanului, un gen care se situează între roman şi jurnal intim. Christine Angot se află şi ea la cumpăna dintre cele două. Nu ştim cât din ce spune este adevărat, dar totul pare al naibii de autentic. Se pare că toate romanele ei se bazează pe această concepţie despre literatură pe care ea o rezumă printr-o singură frază: "Realitatea şi ficţiunea; la mijloc, un perete". Când ai în faţa ochilor un titlu ca acesta, aştepţi să fii şocat, ceva din structura ta interioară să se clatine, să cedeze uneori; aştepţi, poate, ca un voyeur, declaraţii incendiare şi mărturisiri tulburătoare.
Cea mai mare temere a ei este că poate veni o zi în care nu va mai putea scrie. Pe penultima pagină a Incestului stă scris: "Sunt o nebună, nu mă închide nimeni pentru că scriu, şi asta mă susţine". Cuvintele şiroiesc pe hârtie ca un potop; te face chiar să-ţi doreşti să nu mai citeşti: femeia asta e nebună, mai bine-mi văd de ale mele" Dar te provoacă, te incită cu scene dure, cu limbajul ei crud, cu ferocitatea, cu vomismentele ei literare. Stilul, pentru asta citeşti cartea, pentru că nu te încumeţi să pui tu stavilă, pentru că de fapt eşti hipnotizat, nu atât de poveste, nu se povesteşte practic nimic, ci tocmai de căutarea cuvântului, a Cuvântului, a vocabulei perfecte. Poftiţi mostră: "Eşti conştientă, nu-i aşa, că e greu, draga mea, să fiu cu tine. Iei înapoi tot ce dai. Vai, vai, ce vorbărie. Toate astea pentru o poveste care se termină. Nu crezi că ar fi trebuit să ne descurcăm mai bine decât alţii? Câtă slăbiciune, şi cât mă urăsc pentru asta. Şi cât te urăsc şi pe tine. Te iubesc. Tot ce n-am putut să-ţi spun niciodată, nici măcar acum, e pierdut". Uitasem, trebuia să vă previn: naratoarea are o legătură homosexuală timp de trei luni, despre incest vă las să aflaţi singuri.
[Citeste tot Articolul]
Cuvântul
0Autor: Irving Wallace
Rating: 
Editura: Leda

Există cărţi care iniţial au întruchipat o obsesie umană colocvială. Să zicem vrăjitoria. Sau secretul religios - şi de aici s-au născut Harry Potter şi Codul lui Da Vinci, scrieri cu un succes financiar rapid, deoarece ambele presupun un mister palpitant estompat sub faldurile unor pretenţii realiste. Sunt folosite în cărţi de felul acesta tehnici moderne naratologice precum psihologia abisală, detectivistica, monologul şi continua mutare a personajelor printr-un labirint de oameni şi lucruri care dau credibilitate misterelor vizate.
Ideea este că, printre alte consecinţe asupra publiculu,i este şi aceea că astfel de cărţi se dovedesc generatoare de alte zeci de cărţi similare. Dacă mergi prin librăriile româneşti actuale vei zări tot felul de manuale de vrăjitorie, de Witch-uri şi paranormali ori serii de "reale dezvăluiri" asupra naturii religiei creştine.
[Citeste tot Articolul]
Pacea lui Hitler
0Autor: Philip Kerr
Rating: 
Editura: Leda

Cum ar fi putut fi asasinaţi Stalin, Roosevelt şi Churchill
Aparent, nu foarte greu. În 1943, Cei Trei au avut o întâlnire mai mult sau mai puţin secretă, la Teheran, iar scopul era găsirea unei soluţii pentru a pune capăt celui de-al Doilea Război Mondial. Întâlnirea e consemnată în cărţile de istorie, e perfect reală. La fel de reale sunt multe dintre întâmplările şi personajele prezente în Pacea lui Hitler.
O poveste care nu va fi spusă, probabil, niciodată
"Stând în uşa Ambasadei ruse, am inspirat adânc şi nesigur aerul cald al după-amiezii. Am închis ochii şi gândul îmi fugi înapoi, la evenimentele extraordinare ale acelei zile şi la rolul meu nevinovat în istoria păcii lui Hitler. O istorie care nu va fi spusă, probabil, niciodată, pentru că era o poveste plină de minciună, prefăcătorie şi ipocrizie, care relevă cel mai mare adevăr din istorie: că adevărul însuşi este o iluzie."
[Citeste tot Articolul]




