Concurs: „Cei doi domni din Bruxelles” de Eric-Emmanuel Schmitt
Scris de Andreea Chebac • 23 July 2014 • in categoria Concursuri
Librărie.net vă oferă trei exemplare din cea mai recentă carte a lui Eric-Emmanuel Schmitt, Cei doi domni din Bruxelles. Pentru a te număra printre câștigători, răspunde corect în comentarii la întrebarea de mai jos.
In cele cinci nuvele din volumul de faţă, Eric-Emmanuel Schmitt încearcă să aducă la lumină iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeşte niciodată, pe care nimeni nu le va ghici, inaccesibile uneori chiar şi pentru cel care le încearcă. Deși mereu trecute sub tăcere, aceste sentimente sunt reale; mai mult, ele alcătuiesc adevărul unui destin.
Care este nuvela ta preferată dintre cele publicate pâna acum de Eric-Emmanuel Schmitt?
Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți. Concursul va dura o săptămână. Mult succes!
Câștigători: Alexandra, Adrian Florin Cotutiu și Adela D
Citeste cele 96 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
cristinaN spune:
”Oscar si Tanti roz” – o carte pe care am citit-o cu ochii in lacrimi dar cu zambetul pe buze….
-
Henriette Kemenes spune:
Cel mai mult mi-a placut Criminala din Concert în memoria unui înger.
-
Roxana spune:
E o frumoasă zi cu ploaie (volumul Cea mai frumoasa carte din lume şi alte povestiri)
-
Andreea spune:
Cea mai frumoasa carte din lume şi alte povestiri – ”Totul pentru a fi fericită”
-
Ionela spune:
Cea mai frumoasă carte din lume – care da si numele volumului din care face parte
-
Laura Suarasan spune:
E o frumoasa zi cu ploaie (vol. Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri)
-
Roxana spune:
Cel mai mult mi-a placut nuvela “Odette Toulemonde” din “Cea mai frumoasa carte din lume şi alte povestiri”.
-
-
Stanciu Lucian spune:
E o frumoasă zi cu ploaie (volumul Cea mai frumoasa carte din lume şi alte povestiri)
-
Comsa Marilena spune:
Prima nuvela din volumul cu acelasi titlu, ”Cei doi domni din Bruxelles”.
-
ileana spune:
“Cea mai frumoasa carte din lume” – de mult nu am mai citit ceva care sa ma emotioneze atit de mult! ori de cite ori o reiau,emotia este la fel de puternica,asa cum am trait-o la prima lectura. Am incercat sa ii citesc si sotului meu un fragment,dupa ce am crezut ca pot sa ii rezum continutul – nu am reusit sa citesc cu voce tare sfirsitul povestirii, lacrimile mi-au innecat vocea…
-
dana spune:
“Totul pentru a fi fericită” (volumul “Cea mai frumoasa carte din lume şi alte povestiri’ de Eric-Emmanuel Schmitt)
-
Florin spune:
Nu mi-am propus să particip la concurs, ci, datorită unui efect de coincidenţialitate, dacă pot să-l numesc aşa, am rămas foarte uimit de postarea ta, Andreea, şi, ca atare, trebuie să mă justific în acest sens. Chiar dacă ar putea trece drept o observaţie privată, cu câteva ore înainte de a posta tu articolul de mai sus, m-am gândit într-o doară la Eric-Emmanuel Schmitt, punându-mi două întrebări (şi le redau în ordinea inversă de cum le-am gândit): 1. Oare ce părere are Andreea Chebac despre Eric-Emmanuel Schmitt? (interogaţie nevinovată, de altfel, dar subsidiară unei aprecieri a faptului că este/ că eşti o cititoare fidelă a “Ghepardului”, lucru dovedit într-o altă postare şi care m-a bucurat; [Sunt nevoit să deschid aici o paranteză şi să mă întreb suplimentar dacă această coincidenţă nu este un efect telepatic, al tău dinspre mine, ori invers, lucru greu de dovedit, dar frumos gândit cel puţin ca perspectivă literară]); 2. De ce Humanitas (care a făcut atât exces de zel în privinţa editării cărţilor lui Eric-Emmanuel Schmitt) nu publică şi “Variaţiuni enigmatice”? Chiar dacă este alt gen (teatru), mie mi s-a părut cea mai frumoasă carte a lui Eric-Emmanuel Schmitt, din cele pe care le-am citit. Mi-am răspuns apoi, tot eu, că probabil drepturile de editare au fost difuzate către altcineva, în mileniul trecut. E posibil ca aprecierea mea să fie mai subiectivă decât subiectivă, întrucât a fost prima carte scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt pe care am citit-o eu, urmând cu “Libertinul” şi altele. Chiar dacă este “teatru”, cartea poate fi citită şi ca “proză” (în fapt, eu am receptat-o ca pe o carte de proză), numai că nu există pe piaţă, altfel, ar avea o grămadă de cititori. E bine, în schimb, că de ceva vreme piesa se joacă în mai toate teatrele din ţară.
Pe de altă parte, aş vrea să mai fac o observaţie comparativă: dintr-un anumit punct de vedere, traiectul celebrităţii lui Eric-Emmanuel Schmitt este cumva similar celui al lui Paulo Coelho. Dincolo de orice consideraţie, nu am înţeles niciodată (ori am înţeles, dar ce pot să fac?) de ce pretinşii autori îşi încalcă principiile personale ori pe cele religioase pentru a publica cărţi pe subiecte care sunt contrare acestor principii. Nu cumva este un efect de bumerang al fugii după publicitate şi după celebritate, cu riscul de a cădea şi în comercial, în ideea de “a-şi vinde” cartea la un public cât mai divers?
Ana Fodor spune:
23 July 2014 | 9:21 am
Visătoarea din Ostende !