Numiți-o cum doriți: literatură polițistă, crime, cu detectivi, cu mistere, noir - și așa mai departe. Adesea privită cu scepticism de critici, fiindcă, nu-i așa, nu comportă valoare literară (am auzit deseori comentariul cum că ar fi „cărți de citit în tramvai”), a fost și rămâne unul dintre genurile mele favorite.
Argumentele sunt inepuizabile și ar ocupa mai mult decât spațiul dedicat unui articol obișnuit. La întrebarea „De ce să citim literatură polițistă?” pot răspunde, cu sinceritate: fiindcă este despre viață, despre oameni, și, în esență, despre ceea ce ne face (in)umani. Intrigile și întorsăturile de situație, dincolo de palpitațiile inevitabile, zugrăvesc în culori vii caracterul omenesc și limitele care pot fi atât de ușor depășite; nemaivorbind despre observațiile ținând de logică, deducție, psihologie fină, dar și despre multiplele cunoștințe din cele mai nebănuite domenii pe care le putem dobândi citind literatură polițistă. Iar aici nu mă refer doar la otrăvurile amazoniene letale sau la indentările lăsate de arme contondente și diferențele dintre ele, la calibrele pistoalelor și modurile creative de a deschide o fereastră franceză fără a lăsa urme. Mă refer la istorie, la cultură, la societate – o lume întreagă între pagini ușor de întors, așa cum veți constata, cu siguranță, dacă dați curs invitației mele de a descoperi împreună cinci serii fantastice, scrise de cinci autori extrem de diferiți, uniți „într-ale crimei”. [Citeste tot Articolul]