Tendinţe sexy-culturale: cum să-l îngropi într-un mod simplu şi atractiv

Motto: "Obligă-i să clădească un turn împreună şi-i vei transforma în fraţi. Dacă vrei să se urască, aruncă-le grăunţe". Antoine de Saint-Exupéry, Citadela

Acum ceva vreme, într-o postare de pe blogul Eminescu, mon amour, dl. Dragoş C. Butuzea se întreabă ce m-a găsit de m-am apucat să recenzez cărticica lui Eliade - "Despre Eminescu şi Hasdeu" şi mai ales, de ce nu m-am încruntat critic în loc să mă las "secerat de un discurs eliadesc hagiografic şi naţionalist". Nota se încheie cu concluzia amară că sunt cam prins de "febra Eminescu" şi cu gândul că "avem nevoie de multe duşuri reci". Trecând peste detaliul că oamenii care au febră nu se tratează cu duşuri reci, ci cu ceaiuri fierbinţi şi pastile, şi ignorând într-o mare măsură argumentul cvasipolitic*, încerc în rândurile de mai jos o detaliere (nu o explicaţie, nu o justificare) a atitudinii mele. În articolul de faţă nu este vorba despre Eminescu, sau numai despre Eminescu, ci despre valoare, un cuvânt care - deloc surprinzător - pare că a devenit proprietatea exclusivă a economiştilor (cu ocazia talk-show-urilor de specialitate) şi a băieţilor din Sălajean (cu ocazia chefurilor cu mici & bere la pet & manele).

REGRETE ETERNE. DOUÄ‚ ARGUMENTE ÎN FAVOAREA DEFUNCTULUI

1. Argumentul de bun-simţ: Ce m-a mirat cel mai mult la blogul în care am fost urecheat a fost motivaţia demersului: anume că autorii lui încearcă să sufle "praful prostiei" aşezat de două secole pe "poetul Mihail Eminescu, un om printre mulţi alţii, de altfel". Pe lângă ambiguitatea sintagmei (te întrebi dacă printre cei care au ajutat la operaţiunea de prăfuială s-ar număra în acest caz şi Noica, Perpessicius sau Petru Creţia), e lesne de observat o contradicţie de termeni: poetul a fost un om printre mulţi alţii. Stai şi cugeţi apăsat: în cultura în care am fost educat, poetul - din orice epocă ar veni şi orice obsesii ar avea: romantice, simboliste sau postmoderne - este, orişicât, un om care nu prea e ca toţi alţii, că altfel nu ar fi poet. Aş fi înţeles dacă vreun angajat de la cimitirul Bellu, plimbându-se meditativ printre mormintele oamenilor de seamă, ar fi oftat cehovian : "da, şi ei au fost oameni. Ah, vanitas vanitatum...", dar să auzi replica asta de la un om viu, tânăr şi care nu lucrează în industria funerară e uşor straniu. Dacă prin a fi om printre mulţi alţii, Butuzea înţelege că, senzaţional!, şi Eminescu se spăla pe ochi, îşi tăia unghiile, uneori îşi trecea mâna prin păr cu nervozitate, alerga când era în întârziere şi mânca cu regularitate pâine, atunci ideea trebuie felicitată ca pe o adevărată descoperire istorică.

[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 14 COMENTARII si spune-ti parerea!

Buchiniştii

Pe malurile Senei timpul se opreşte în loc. Câteva sute de buchinişti îşi deschid zilnic magicele cutii verzi în faţa trecătorilor.

Pentru unii dintre ei, meseria este transmisă din familie. Alţii au avut prieteni buchinişti. Sunt rari cei care au ales această meserie la întâmplare, pentru că nu aveau altceva de făcut. Un factor important ce a contribuit la alegerea lor e pasiunea pentru tot ce înseamnă carte. Un alt element decisiv a fost nevoia de a se simţi liberi. Buchiniştii sunt rebelii care refuză să trăiască dintr-un salariu fix, într-un spaţiu închis. Intemperiile, poluarea, zgomotul ar putea fi piedici serioase în calea acestei meserii.

Şi totuşi...

Iniţial mă gândeam să fac pe reporterul şi să pornesc la drum inarmata cu o listă de întrebări ca să îi cunosc mai bine pe aceşti oameni. Pe urmă am găsit pe internet un studiu făcut de altcineva din care am preluat cateva rezultate pentru acest articol. Interesant e că în timp ce clienţii văd în această meserie pasiunea pentru cărţi, pentru buchinişti, pe primul loc este nevoia de libertate, "sa muncesc pentru mine, fără obligaţie faţă de cineva". [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 14 COMENTARII si spune-ti parerea!

The Ironman: povestea cărţii

"The Ironman" în Orientul Mijlociu

Povestea cărţii pentru copii The Ironman. A play începe pe un continent şi se termină pe altul. Am început lucrul la acestă piesă de teatru pe când predam limba engleză la o şcoală internaţională din Doha, capitala Qataru-lui. În fiecare an, la această şcolă avea loc un Festival Teatral în care elevii jucau propria lor piesă. Datorită faptului că elevii mei erau în clasa a III-a şi, deci, erau prea mici pentru a-şi scrie propria lor piesă, mi-a revenit mie responsabilitatea de a "face rost" de un scenariu.

Ar fi fost foarte simplu pentru mine să adaptez pentru piesă un text pe care-l citisem în clasă, sau chiar să "creez" piesa dintr-un dialog din manualul de engleză. Dar nu am făcut acest lucru. De ce? Pentru că doream ca elevii să fie cât mai implicaţi în acest proiect de dramaturgie. Astfel, am decis să fie eu autorul scenariului. Dar, pentru că doream să fac şi o legătură între lecţia de la clasă şi activităţile extra-curiculare, am scris piesa The Ironman bazată pe personajul Ironman, despre care citisem o poveste în tipul orei de lectură.

Cu toate că primele cuvinte din scenariu au fost scrise în 2007, îmi amintesc clar că procesul de compunere a fost destul de facil. Nu mi-au trebuit decât două-trezi zile pentru a tasta cele aproximativ 1400 de cuvinte care alcătuiau scenariul. Nu am scris textul cu elevii mei în minte, ci, mai degrabă, l-am scris având în vedere contextul din care făceam parte. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!

Dincolo de ceaţă

Realitatea se spune că există numai în funcţie de atenţia arătată lucrurilor. Convenţional vorbim de lucruri importante, demne de a fi eventual vândute la ştiri sau povestite cu oarece umor prietenilor şi neînsemnate, din cele prin care trecem fulgurant aproape tot timpul. Suntem pentru câteva clipe agresivi, stridenţi, eroici, răii răilor, conţi sau nemernici, jucăm înlăuntrul nostru stări intermediare, mai degrabă imprecise într-un mod aiuritor. Complexitatea umană aduce acest dezavantaj - al nestatorniciei. Un mozaic mereu schimbător, mereu ignorat. Poeţii în goana lor după o realitate cât mai apropiată de clipa prezentă au încercat să surprindă aceste momente subtile, ipostatice. Iată câteva producţii cu omul fulgurant : Mr. Teste al lui Paul Valery. Stamate din poemul cu pâlnia a lui Urmuz. Craiul ciupercilor care încă se mai îndrăgosteşte de o laponă rătăcitoare din poemul barbian cu Riga Krypto. Tipul care se tot lasă sfâşiat de o leoaică din poemul lui Nichita Stănescu.

De aceea azi voi vorbi de omul cu privirea tulbure. De Bujor, tânărul rătăcit la marginea ceţii. Se plângea părinţilor, cunoscuţilor, grupului de cunoscuţi că nu-şi putea găsi încredere în el şi nici măcar nu bănuia ce reacţii va avea. Putea să facă pe profetul sau pe egoistul nemilos. Ştia că în fiecare zi va fi vizitat de o sumă de gânduri şi o sumă de stări. Dar nu ştia care, nu le putea da o anume ordine de intrare. Nici nu prevedea cât de fragmentare vor fi.

A plecat de la părinţi, prieteni, grup şi a venit în ţara ceţii. Poate că ţara aceasta este din UE. Poate e de aiurea. Aici venele sunt îngroşate, colcăie tristeţea, depresia, gândurile dedicate descompunerii, cam tot ce era în jurul său îşi anulează oarecum fiinţa. Lucrurile sau fiinţele îşi pierd din substanţă, ascunse de ceaţa neantului, nălucesc ca efigii şi se lasă apoi estompate de fundalul dezinteresului. [Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Dimensiuni relative

Un David realist ar fi fugit de Goliat

Acum aproximativ 3 ani, într-un context despre care voi povesti altă dată, lansam bookblog.ro. Am scris atunci, îmi aduc bine aminte, cincizeci de mailuri. Fix cincizeci. Motivul a fost că omul de marketing din mine îşi dorea să poată să calculeze mai uşor rata de răspuns. Nu avea să fie greu deloc. Le-am trimis către edituri, Liternet şi cele câteva librării online care existau în 2006. Le ceream ajutorul, voiam să ne promoveze puţin, să spună lumii că existăm. Ne-ar fi prins bine fiindcă eram într-o perioadă în care probabil că familiile şi cei doi prieteni pe care fiecare dintre noi îi avea constituiau cam singurii parteneri de dialog pe bookblog.

48 dintre mailuri nu au primit niciodată răspuns, de la unul dintre destinatari am primit un reply automat în care ni se spunea că lipseşte din birou pentru câteva zile şi ne va suna după, iar singura persoană care ne-a răspuns era probabil grăbită, fiindcă mesajul (pe care îl mai am şi acum în Inbox) a fost scurt: "Sunteţi mici. Mai vorbim." Era un director de la o editură mare. Aparent prea mare pentru cât de mici eram noi. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 24 COMENTARII si spune-ti parerea!

Experienţe împărtăşite

S-a produs o deviere de la programul nostru normal. Nu încercaţi să vă ajustaţi internetul. Noi controlăm orizontala şi ver... Aţi prins ideea şi ideea este că astăzi voiam să scriu despre super-minunata literatură fantasy. Aveam şi photoshop-uri din Stăpânul Inelelor, câteva poante noi etc, dar, printr-o serie de evenimente nefericite, nu am mai putut să le pun cap la cap şi o să le vedeţi (probabil) luna viitoare. Aşa că am improvizat ceva, repede. Editorialul acesta va fi despre "draaagoste" (a se pronunţa cu accent pe silaba din mijloc).

Pentru toţi cei care nu aţi închis pagina încă, nu mă refer exclusiv la valorile romantice ale cuvântului, ci la întreg spectrul de înţelesuri. Asta pentru că acest cuvânt este folosit cu atâta frecvenţă încât a ajuns să nu mai însemne nimic. Îmi iubesc familia, îmi iubesc pisica, îmi iubesc băutura pe care am vărsat-o acuma, o iubesc pe Geta de la 2 (Geta, dacă citeşti asta, vino în locul nostru special că te aştept). Dacă iubirea ar fi acel sentiment covârşitor pe care şi-l imaginează toată lumea, ar trebui să-mi petrec toată ziua într-un extaz absolut, complet indiferent faţă de restul universului.

Din moment ce (încă) vă aflaţi pe bookblog şi dacă am trimis eu articoulul unde trebuia, dragostea asta trebuie să aibă vreo legătură cu cărţile. Într-adevăr, toată chestia asta a pornit de la o carte pe care am citit-o acum câteva luni. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Industria cărţii în Thailanda în anul 2007

Recent, mass media thailandeză a difuzat un studiu referitor la indistria cărţi din anul 2007 în Thailanda. Vă invit să citiţi acest rezumat şi să comparaţi datele puse la dispoziţie cu cele din România:

- Începând din 2003, industria cărţii din Thailanda se află în continuă creştere. O creştere mică, dar stabilă. Excepţie a făcut doar anul 2006 când, datorită situaţiei politice instabile (a se citi "lovitură de stat"!), vânzările de cărţi au scăzut, precum au scăzut vânzările în aproape toate domeniile.

- Valoarea tranzacţiilor de cărţi din 2007 se estimează la 18 miliarde de baht (35 baht = 1 USD), dintre care 88% au fost datorate vânzărilor efectuate de 110 edituri de mărime mare şi mijlocie. Restul de 12 % a fost rezultatul activităţii a 381 de edituri mici, toate înregistrate în Publishers and Booksellers Association of Thailand.

- Aproximativ 955 de titluri noi au fost publicate în fiecare lună, ridicând astfel numărul de titluri noi în anul 2007 la 11.460. Se estimează că thailandezii citesc de plăcere doar două cărţi pe an şi cheltuiesc aproximativ 285 de baht pe an pentru cărţi. Aceste statistici arată că Thailanda se află cu mult în urmă faţă de aşa-zisele ţări dezvoltate, numărul de cărţi citite pe an fiind foarte mic. [Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!