PROLOG
Acest articol are ca punct de plecare o replică aparent banală. Discutând pe marginea unei cărţi probabil sub-mediocre - numită Evanghelia după Satana, recenzată de curând de colega mea, Raluca Alexe - un cititor încearcă să rezolve mica polemică iscată de micul iconoclast literar, al cărui nume l-am uitat, prin următorul comentariu: "Oameni buni, e doar o carte, una de divertisment, fara pretentii de-a avea caracter formativ", completând mai jos: "Nu trebuie privita ca o carte care distruge conceptii, priviti-o doar din punct de vedere comercial. E un thriller, nu un documentar! Savurati esenta, nu dincolo de ea si o veti gasi-o interesanta!". Nu aş scrie rândurile de mai jos dacă replica cititorului n-ar fi una dintre cele mai clare exprimări a unei idei de-a gata care bântuie cultura zilelor noastre : aceea a cărţii-produs.
DISCLEIMÄ‚R
Mai întâi, trebuie să spun că nu fac parte dintre cei care văd în citit un soi de mântuire pământească. Nu mi-au plăcut niciodată nici şoarecii de bibliotecă, nici cititorii de metrou. De fapt, dacă dăm la o parte argumentul cantitativ (şoricelul citeşte mai mult), vom vedea că e de fapt vorba de o singură specie - a autistului cultural. Şi cel care citeşte cartea mai ales pentru că e groasă, şi cel care o citeşte mai ales pentru că e subţire şi încape uşor în geanta împodobită cu insigne protestatare, au în comun faptul că văd în carte - şi, extrapolând, în orice act cultural - un prilej de izolare de lume*. Unii, mai retraşi şi mai răbdători, preferă liniştea protectoare a bibliotecii. Autism retro. Alţii, extravertiţi şi activi, citesc în vreme ce ritmurile agitate generate de iPod le inundă urechile. Autism contemporan.
[Citeste tot Articolul]
