Titlu: Vieți de tinichea
Autor: Paul Harding
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Mariana Piroteală
Numar pagini: 172
ISBN: 978-606-8494-35-7

Ne naştem, creştem, iubim, ne despărţim. De amintiri, de locuri iubite, de cei şi cele dragi, şi-n final, de viaţă. La sfârşitul drumului, indiferent de ceea ce am ales, privim înapoi, întorcându-ne la rădăcini ... în singurătatea fiecăruia în naştere şi-n moarte, care sunt ultimele gânduri pe care le lăsăm pe pământ?

Cumpără titlul în engleză

A citi Vieţi de tinichea e ca şi cum ai asculta un pendul vechi, într-o cameră goală. Fiecare bătaie de ceas coincide cu ultimele bătăi de inimă ale protagonistului, George, care ne duc înapoi, spre un trecut ignorat, respins de bătrân, până pe patul de moarte. E ca şi cum ai deschide vechiul ceas şi ai privi înăuntru, în mecanismele lui/ale gândirii umane. Când corpul nostru rămâne doar o haină învechită de timp, amintirile sunt cele care ne mai rămân, împletindu-se cu halucinaţiile, cu ceea ce credem că ştim, cu paşii din trecut şi din prezent. Chipurile de acum, familia care veghează asupra lui, tot prezentul devine paradoxal o umbră pentru George, pentru ca vechea sa familie, cu imaginile propriei copilării, să se întoarcă, puternice, spre el, oferindu-ne astfel, printr-o dramă de familie, atât o perspectivă interesantă asupra Noii Anglii, cât şi o pătrundere a sufletului uman şi o meditaţie asupra vieţii şi a morţii.

,,După aceea le-a urmat azurul cerului, scurgându-se de pe culmile înalte în găvana aceea de ciment pradă neorânduielii. Apoi au căzut stelele, scânteind în juru-i asemenea unor podoabe cereşti scăpate din montura lor. În cele din urmă, neantul însuşi s-a desprins şi a învelit tot muntele Acela, aşternându-se peste nedumerirea şi nimicirea lui George.” (10)

,,George nu-şi îngăduia niciodată să şi-l închipuie pe tatăl său”, dar înainte cu ,,o sută şaizeci şi opt de ore să se prăpădească”, devenit ,,imaterial, aproape o fantomă”, George este bântuit de amintirile copilăriei, a tatălui epileptic, a tuturor poveştilor nespuse. Memoria sa se opreşte pentru o ultimă oară asupra lui Howard, scoţându-l din neantul uitării şi creându-l încă o dată. Prin fluxul memoriei involuntare se jonglează între gândurile lui George-fiul şi cele ale lui Howard-tatăl, umplând golurile şi încercând pentru o ultimă oară o împăcare cu propriul trecut. La rândul său, Howard îşi aminteşte de propriul tată, pastorul rupt complet de lume, pierzându-se în final în propria minte.

Relaţia dintre fiu şi tată, urmărită pe trei generaţii, evoluţia lor, de la o viaţă închinată lui Dumnezeu, apoi la cea dedicată naturii, pentru ca în final George să se întoarcă spre lumea ceasurilor şi a tuturor lucrurilor create de Om, face din Vieţi de tinichea unul dintre acele romane psihologice care redau prin tensiunea descrisă şi minimalismul dialogurilor ceea ce nu poate fi descris în cuvinte, ci doar simţit.

,,A început din nou, mai întâi să-şi dorească plin de ardoare ca tatăl lui să dispară de pe faţa pământului, nu să moară, nici să fie dus la balamuc, ci, pur şi simplu, ca printr-un miracol, dintr-odată să nu mai existe […]” (102)

Totodată, dacă ne-am gândi la Giovanni Battista Vico şi la a sa Nueva Ciencia, am vedea că cele trei ,,obsesii” ale acestor personaje centrale corespund unei etape din istoria oricărei naţiuni, povestea acestei familii putând fi văzută şi ca un microcosmos al Noii Lumi.

Cu toate acestea, în Vieţi de tinichea nu acţiunea primează, ci limbajul, stilul folosit. Indiferent de subiectul de care suntem interesaţi – istoria şi atmosfera unei Americi desprinse parcă dintr-o lume străveche, sau partea psihologică, lirismul acestui roman este atât de profund şi de bine folosit încât şi cel mai mic detaliu contează şi se îmbină cu restul poveştii, oferind prin acest limbaj poate adevărata temă a cărţii: setea şi dragostea de viaţă, oricare ar fi povestea pe care aceasta ne-o rezervă:

,,Dimineţile friguroase îţi sunt copleşite de suferinţa conştiinţei faptului că, deşi nu e bine în lumea aceasta, doar pe ea o avem, că ne aparţine, dar că este plină de vrajbă, şi tot ce putem considera că ne aparţine este această vrajbă; dar chiar şi aceasta e mai bună decât nimic, nu?” (66)

• Plusuri

  Stilul, limbajul liric, construcţia psihologică;

• Minusuri

  Există câteva puncte în această carte unde sunt redate gândurile personajelor feminine, dar acestea sunt vag prezentate;

• Recomandari

  Iubitorilor de cărţi lirice, la graniţa dintre clasic şi modern, celor interesaţi de literatura şi istoria Americii.