- 17 December 2007
- Raluca Alexe
Modelele din carti
Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!
["]
Nu cred ca gresesc cand spun ca fiecare din noi a avut la un moment dat un model, o persoana care l-a impresionat peste masura si despre care a spus: "Asa vreau sa fiu si eu". E drept ca de cele mai multe ori admiram doar anumite trasaturi ale persoanelor pe care le numim "modele", cu atat mai mult cu cat se prea poate sa nu le cunoastem in intregime. Partea buna, chiar daca nu le cunoastem, este ca aceste persoane exista, faptele lor pot fi verificate, contestate, judecate (nu in sensul negativ), sunt persoane care au trecut cu succes peste diferite obstacole, acumuland astfel o importanta experienta de viata.
Aceste modele "apar" cand avem deja o oarecare putere de discernamant, cand putem face diferenta intre bine si rau, dar, la fel de important, cand incepem sa intram in contact cu lumea inconjuratoare, cand aflam despre ce fac oamenii, cand vedem la televizor stiri, filme sau citim reviste de tot felul. Ce se intampla insa inainte de perioada asta? "Pe vremea mea"" :)
Pe vremea mea, inainte de aceasta perioada citeam, la fel ca multi alti colegi de generatie, astfel ca m-am trezit admirand sau detestand (tradus prin "nu-mi place de el, ca e rau") personaje de carti, singurii "oameni" (in afara de cei apropiati) pe care ii puteam cunoaste.
Primul model de care imi aduc aminte a fost, cine altcineva, Contele de Monte-Cristo. Imi aduc aminte destul de clar faptul ca admiratia mea fata de acesta intra in conflict cu ce invatasem despre razbunare, si anume ca esti mai destept daca nu o practici. Mai mult decat atat, ma gandeam ca e destul de trist ca el isi petrece atata timp din viata razbunandu-se, in loc sa fie si el fericit ca scapase. Dupa cateva volume insa mi-am dat seama ca admiram la el hotararea cu care facea ceea ce isi propusese (isi urmarea scopul, adica) si cat de calculat era. Eram fascinata de cat de bine anticipa miscarile "adversarilor" sai. Peste imaginea lui Edmond Dantí¨s s-au suprapus apoi alte imagini, reale sau fantastice.
Insa ce ma intreb eu acum este: E bine sa avem drept modele personaje din carti? Cat de verosimile sunt acestea? Cum spuneam si la inceput, o persoana reala care iti serveste drept model a sarit peste aceleasi obstacole cu care poate te confrunti si tu. Drept urmare stii ca nu sunt de netrecut si ca le poti sari la randul tau. Insa nu poti sti cat adevar este intr-un personaj anume si daca ce a facut intr-o carte poate fi facut si in viata reala.
Pe de alta parte, veti spune - si pe buna dreptate - personajele sunt inspirate din viata reala de cele mai multe ori. Sa luam de exemplu cazul Contelui de Monte-Cristo: Dumas a gasit in arhivele politiei cazul unui anume Franí§ois Picaud, pantofar, inchis pe nedrept pentru spionaj, care, iesit din inchisoare, imbogatit peste noapte si deghizat, a inceput sa isi omoare dusmanii. Pe aproape, insa nu tocmai modelul de hotarare care este personajul caruia i-a servit drept model.
Un contra-exemplu ar fi Eugí¨ne Franí§ois Vidocq, un fost puscarias devenit seful politiei din Paris. Pe langa ca a aparut in Comedia umana a lui Balzac cu trei nume diferite (Vautrin, Jaques Collin, Abbé Herrera) i-a servit drept model si lui Hugo pentru Jean Valjean si Javert, din Mizerabilii. Cine a fost impresionat de felul cum se poate schimba un personaj ca Jean Valjean, a avut noroc, pentru ca aceasta avea un corespondent in realitate.
Revenind la intrebarea pe care mi-o puneam ceva mai inainte, cu ocazia meditarii asupra acestui articol am ajuns la concluzia ca, inspirat sau nu din realitate, un model "fantastic" nu este mai prejos decat unul real. Ma gandesc ca daca iti serveste drept model un personaj ale carui fapte extraordinare sunt greu de transpus in viata reala, atunci, incercand sa-i semeni, poti ajunge macar la jumatatea valorii acestuia. Ceea ce, cred eu, este suficient :)
Scrisa de Raluca Alexe
- 3 December 2007
- Ioana Ristea
Cartile si copilaria
Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!
["]
Când vorbesc despre copilărie, nu-mi aduc aminte de alta activitate mai plăcută decât cititul. E, de fapt, foarte greu să-mi amintesc o perioadă atât de mult în urma mea, şi, oricum, n-am făcut decât să citesc tot timpul cât am avut-o lângă mine, în mine. N-am bătut mingea pe maidan, nu mi-am julit genunchii. Nu-mi pare rău (bine, doar puţin: deşi mă durea, eram mândră de fiecare bubă pe care mi-o făceam când îndrăzneam să ies pe-afară).
În fine, cărţile" Nu am făcut cunoştinţă cu Habarnam. Din ce am auzit de la alţii, pare grozav de interesant. Prima mea carte (sau cărticică) a fost una al cărei titlu nici măcar nu mi-l amintesc. Singura dovadă e o poză pe care o am încă acasă, cu mine stand cu cartea pe genunchi, cu mâinile aşezate protector pe ea, având nişte botoşei oribili în picioare. Acum sunt oribili, atunci ţineau de cald. În fine, cartea" Cartea era cu un iepuraş, asta mi-aduc bine aminte. Aventurile lui, ce făcea el ca să-mi adape curiozităţile, nu le mai ştiu. E o amintire plăcută şi pentru că-mi plăcea cum miroseau paginile.
Apoi au urmat Poveştile nemuritoare. Aveam un singur volum. L-am citit şi răscitit. Mi-aduc aminte de o poveste cu o furnică. Probabil că m-a făcut să plâng. Eram nefericită când eram mică, dar tot mi-am dat seama de puterea terapeutică a lacrimilor. Aveam să tot plâng dup-aia la Singur pe lume şi Coliba unchiului Tom. Mi se rupea sufletul, şi deşi la Malot n-am revenit, Coliba a fost citită de mai multe ori. Atunci începea plăcerea recititului. Am recitit de foarte multe ori Cei trei muşchetari şi Legendele Olimpului. Plus că le răsfoiam între recitiri, căutând doar pasajele favorite. Am dat frâu liber imaginaţiei: ca să scap (de tot ce era în afara cărţilor) m-am închipuit aventurieră alături de eroii mei: eram o veche şi diabolică prietenă a lui Aramis sau sora dispărută a lui Hermes. Mă jucam, râdeam, eram dură, asemeni lor.
Poezii? Doar două: Iarna pe uliţă şi Mama lui Ştefan cel Mare. Astea au fost primele, în orice caz. Le ştiam pe de rost şi eram foarte mândră: Iarna e destul de lungă. Dovedeam câte una la petrecerile acelea de sărbători de la serviciul părinţilor. Nu-mi plăcea Moş Crăciunul respectiv, dar e$ram ferictă când ajungeam la capăt şi-mi dădeam seama că nu m-am bâlbâit.
Aveam vreo 10 ani când unchiul meu a plecat într-o delegaţie şi s-a întors cu o carte de basme ruseşti pentru mine şi verişoara mea. Acum vreo 5 ani am încercat să recitesc unul din basmele acelea. Am lăsat cartea jos după primul paragraf. Cred că unele cărţi (astea ale copilăriei, adică) trebuie să rămână nepângărite de relectură, la vârstă adultă. Nu ştiu voi, aşa s-a întâmplat cu mine.
Tot în perioada aceea, am descoperit biblioteca judeţeană. Nicolae Iorga din Ploieşti era un paradis. Lumea Cireşarilor, asemenea. Îmi plăcea holul lung pe care trebuia să merg înspre Secţia de Copii: îmi imaginam mereu o mulţime de obstacole, dar le înfruntam, mereu curajoasă, şi intram zâmbitoare pe uşa bibliotecii. Am rămas înscrisă la Copii mult timp după ce puteam intra fără probleme la Adulţi: acolo nu aveau Cireşarii. Şi nici nu era vreun hol mare şi periculos în drum.
Îmi dau seama acum că nu m-am mai gândit de mult la copilăria mea şi cărţile noastre. Toate sunt învăluite parcă într-un abur subţire şi protector. Şi îmi place mult amintirea asta călduţă.
Scrisa de Ioana Ristea
- 19 November 2007
- Raluca Alexe
Cartea sau filmul?
Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!
["]
S-a intamplat sa ma nasc intr-o casa plina cu casete video, pe care de multe ori se auzea vocea inconfundabila a Irinei Nistor, filme despre care mi se spune ca le vizionam impreuna cu parintii mei, indiferent daca intelegeam sau nu despre ce era vorba. Astfel, imi aduc aminte de scene din filme de groaza mai degraba decat din desene animate.
Mai putin intamplator, dat fiind ca am fost invatata, a fost faptul ca pe la 5 ani am silabisit primele titluri din ziar (din "Romania libera" imi sopteste o amintire indepartata, dar nu sunt sigura daca chiar asa este). De la cititul inainte al tuturor textelor din manualul de Citire pana la Contele de Monte Cristo nu a fost decat un pas. De la Contele de Monte Cristo pana acum au fost pasi multi, unii mai marunti, altii mai mari, unii rapizi, altii, dimpotriva, lenesi, unii intipariti adanc in minte, altii, putini, uitati.
De ce aceasta introducere? Pentru ca imi pare ca cei mai multi considera ca cele doua "pasiuni" nu pot coexista la intensitati asemanatoare, si anume mari. Pe undeva imi pare ca cel care urmareste filme dar declara si ca ii place sa citeasca, este privit ca un fel de "tradator". Eu una sunt bucuroasa pentru ca nu pot lua filme in metrou, altfel, as fi avut o problema serioasa: "Ce fac azi, vizionez sau citesc?".
Ma intreb - retoric - oare filmele nu pot fi lectii in aceeasi masura in care pot fi cartile? Am o banuiala ca multi dintre "cititori" se pot gandi la o perecehe de un film si o carte in care filmul a fost mai plin de invataminte decat cartea.
Ceea ce ne conduce la un aspect destul de controversat: in cazul in care continutul este aproape acelasi, ce este mai bun, filmul sau cartea? Cred ca multi cunosc "gluma" aceasta seaca: "Ai citit cartea X? Nu, astept sa iasa filmul.". Dar oare este de ajuns?
Cred ca un numar covarsitor de persoane este de acord cu mine ca filmul bazat pe o carte nu se ridica la inaltimea acesteia. Eu una inca nu am vazut un film care sa nu imi lase un gust amar, oricat de bine realizat ar fi fost (cine cunoaste un contra-exemplu, este rugat sa impartaseasca :)). Cred ca primul neajuns este acela ca nu poti cuprinde toata actiunea cartii intr-o ora si jumatate. Cunosc multe exemple de filme care au apelat la tot felul de artificii pentru a "sari" peste anumite capitole.
Pe de alta parte, filmele mai vechi, ecranizari ale unor romane clasice, Jane Eyre imi vine in minte, sau Portretul unei doamne, nu trebuiau sa tina cont de timpul tot mai limitat al spectatorilor, urmand indeaproape firul actiunii. Neajunsul lor ramane astfel doar faptul ca nu se mai formeaza acea legatura intre personaj si cititor. Personajul nu mai este la fel de accesibil pe cat il fac explicatiile autorului dintre virgule, nu-i mai poti citi, la propriu, gandurile. Nu-i mai poti construi propria varianta a infatisarii, si nu iti mai poti lasa imaginatia sa zburde.
Trebuie sa recunosc insa ca abia astept sa vad filmele facute dupa carti pe care le-am citit, chiar daca stiu ca ceva ma va deranja inevitabil. Asta pentru ca imi place sa vad daca modul in care mi-am inchipuit eu decorurile, costumele, chipurile, seamana cu cel in care sunt infatisate in film. Si imi place pentru ca o imagine face de multe ori cat o pagina de text.
Acum putin timp mi s-a confirmat totusi ca nu sunt o "tradatoare". Dupa ce un film frantuzesc m-a tintuit in fata televizorului cam 3 ore tarzii, mi-am "auzit" urmatorul gand: "Super tare filmul asta! Trebuie neaparat sa citesc cartea!". Am scotocit pe Internet, si ce sa vezi? Filmul chiar este bazat pe o carte. Aproape sigur ca este chiar mai buna, nu?
Scrisa de Raluca Alexe
- 29 October 2007
- Ioana Ristea
Stiati ca… [necesita logare]
Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!
["]
"antreprenorul britanic Roger Shashoua, a pus in vanzare pe piata din Marea Britanie ceea ce se crede a fi cea mai scumpa carte din lume? Pretul unei copii a ultimei opere, Dancing With The Bear, este de 3 milioane de lire sterline. Cartea ale carei coperte sunt acoperite cu peste 600 de diamante are ca subiect povestea de succes a autorului, care relateaza cum a facut o avere de 100 de milioane de lire sterline cu ajutorul afacerilor dezvoltate in Rusia post-sovietica.
"cel mai mare manuscris medieval din lume este Codex Gigas sau Biblia Diavolului (marimea paginilor fiind de 890 x 490 mm, iar cea a copertii de 920 x 505 mm)?
"in timpul vieţii, Mihai Eminescu a publicat un singur volum, intitulat Poesii (1883) şi îngrijit de criticul Titu Maiorescu?
"scriitorul Camil Petrescu, pasionat de fotbal, semna cronici sportive sub pseudonimul N. Grămătic?
"atat numele de Google, cat si cel de Yahoo!, doua marci de succes in materie de motoare de cautare, isi au originea in matematica, respectiv literatura? Google provine de la termenul matematic "googol", care inseamna "numarul 1 urmat de 100 de zerouri", in timp ce Yahoo era un personaj din cartea lui Johnatan Swift, "Calatoriile lui Gulliver".
"pentru a creste numarul vanzarilor de carti in America, Edward Bernays a contactat firme de constructii pentru ca fiecare casa ridicata sa aiba o biblioteca?
... la Muzeul Literaturii Romane din Iaşi puteţi vedea o carte care are lungimea şi lăţimea de câte 3,5 milimetri? Exemplarul a fost tipărit la Editura Gutenberg din Germania şi conţine "Tatăl nostru", scris in şapte limbi.
...Lope de Vega este considerat a fi cel mai prolific scriitor al lumii, din toate timpurile? Operele sale nedramatice sunt cuprinse in 21 de volume, la care se adauga 1800 de drame si comedii, plus 400 de piese religioase.
Ioana Ristea
- 14 October 2007
- Raluca Alexe
Stiati ca… [necesita logare]
Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!
["]
"primul volum de retete culinare a aparut la Roma in 62 d.Hr., scris de Apicius? Acesta se numea De Re Coquinaria, si descria in amanunt ospetele de la curtea Imparatului Claudiu.
"cartile nu obisnuiau sa se vinda legate? Ele erau puse la vanzare sub forma de "set de foi" pe care clientul le ducea la legatorul preferat, unde isi alegea materialul si modelul de legatura care ii placeau.
"prima fabrica de hartie din Marea Britanie a aparut abia in 1590, la Dartford? Aceasta a fost infiintata de John Spielman, un antreprenor german.
"primul roman din lume este considerat a fi Povestea lui Genji, scrisa in Japonia in secolul XI de catre Murasaki Shikibu?
"in romanul lui Victor Hugo, Mizerabilii, exista o fraza lunga de 823 de cuvinte?
"cel mai de succes autor englez este de fapt o autoare, Agatha Christie, ale carei 78 de romane s-au vandut in aproximativ 2 miliarde de copii?
"Charles Dickens nu putea sa scrie decat cu fata spre nord?
"atunci cand Lev Tolstoi a scris romanul sau Razboi si pace nu existau dispozitive de copiere? Astfel ca sotia sa a fost nevoita Sa copieze manuscrisul de mana de 7 ori.
...Guiness, cartea recordurilor, care a fost publicata prima oara in 1955, a intrat in propriile pagini in 1974, drept "cea mai rapid vanduta carte"?
Raluca Alexe
- 20 September 2007
- bookblog.ro
Micile capricii ale unui lector modern
Fiecare cititor are ritualuri de lectură. Unii chinuiesc paginile pentru a nu uita unde au rămas, alţii învelesc cărţile în hârtie pentru a nu le păta. Neglijenţă? Exces de zel? Nicidecum! Doar atitudinea noastră faţă de Carte, statutul pe care i-l conferim. Eu n-o să vorbesc despre îndoitul paginilor sau notiţele făcute pe filele cărţii: îmi cumpăr mereu semne de carte şi pun post-it-uri la început şi la sfârşit pentru orice aş dori să notez. Ating, cu ultima frază, primul "fix":
- semnele de carte. Cumpăr mereu, am deja poate prea multe, şi cu toate acestea, nu mă pot opri. Îmi place să le colecţionez şi mi se pare că o carte n-ar arăta la fel de bine fără ele: lungi, lucioase, late sau cu magnet, mă încântă prea mult ca să nu le folosesc.
- privitul peste umăr (la ce citesc ceilalţi). Fie că sunt în autobuz, metrou sau aeroport, mă zgâiesc mereu să văd ce carte ţine în mână vecinul meu. Uneori mă bucur când recunosc cartea după personaje sau situaţia prezentată, alteori ridic din sprâncene doar citind titlul.
- inspectarea bibliotecii din casa unde tocmai am păşit. Cu ochii avizi, mă surprind mereu zâmbind ori de câte ori văd o bibliotecă bogată. De cele mai multe ori, fac eforturi să-mi păstrez ochii la gazda mea şi să nu-i las să zburde printre rafturi.
- îmi place să citesc despre oameni care citesc
- mă mir de poziţiile unora în timpul lecturii, pe când eu nu pot altfel decât în pat, când pe o parte, când pe alta; nu înţeleg nici poziţia corectă, aplicată, a lecturării la birou.
- enervarea ce mă cuprinde când văd că trebuie să cobor dintr-un mijloc de transport fără să fi terminat capitolul.
- îmi place senzaţia fizică de înfrigurare, resimţită după mai multe săptămâni (luni?) de "stat pe uscat" la capitolul "cumpărat cărţi"
- tot din tagma senzaţiilor, cand simt, ştiu sau intuiesc c-am citit o carte într-un moment nepotrivit: vara, în loc de iarna, seara în locul dimineţii, înăuntru mai degrabă decât afară. Şi promisiunea de a le citi când "trebuie".
- nu ascult muzică în timp ce citesc. Mi se par două activităţi care te fac să visezi în moduri diferite (dar, da, asociez unele cărţi sau măcar pasaje din ele cu melodii- şi mai nou, cu picturi). Prefer liniştea din casă sau retrasă pe o bancă, în parc. Lectura este o activitate solitară.
- da, adulmec cum se cuvine mirosul proaspăt emanat de filele unei noi achiziţii şi pe acela al cărţilor vechi, vechi, ce-mi cad în mână- act esenţialmente senzual.
- ador cărţile pe care n-aş vrea să le termin: citesc mai lent, las să treacă câteva zile până la o nouă întâlnire, aşteptarea e delicioasă.
Şi voi?
*in general, articolele de genul asta le puteti citi doar daca sunteti inregistrati ca membri. Astazi am facut o exceptie. :)
- 11 September 2007
- bookblog.ro
Cum ajung cartile pe rafturi? [necesita logare]
Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati, ati completat numele si prenumele (!) si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!
["]
Una din emisiunile mele preferate este "How it"™s made", o emisiune in care in fiecare episod este prezentat modul de fabricare al catorva obiecte. De curand am vazut ce se intampla cu o carte intr-o tipografie, insa asta m-a facut sa ma intreb daca drumul pana la publicarea unei carti este, cel putin la noi, chiar atat de anevoios pe cat am auzit. Dupa o studiere a surselor oficiale, iata ce am descoperit.
Ca autor, singura problema serioasa pe care o ai este sa convingi o editura sa iti publice cartea, lucru pe care il poti face numai daca opera ta este de calitate. Desigur, am auzit cu totii povesti despre manuscrise necitite care au fost refuzate, dar din cate am vazut eu, editurile romanesti importante "se jura" ca nu fac asa ceva.
In ceea ce priveste prezentarea manuscrisului (care, contrar numelui pastrat pana azi, ar trebui sa fie scris la computer), exista doua variante cele mai indicate: poate fi trimis prin posta, mentionand pe plic "in atentia redactorului-sef al editurii X", sau poate fi adus personal la secretariatul general de redactie, unde se intocmeste proces verbal. Intervalul de timp in care editura va trimite un raspuns oscileaza intre trei saptamani si saizeci de zile, in functie de politica acesteia. Aceasta este insa varianta "oficiala"- am auzit un domn editor spunand recent cum ca daca nu primesti raspuns dupa o saptamana, e putin probabil ca manuscrisul sa iti fie acceptat.
Din pacate, raspunsul este de cele mai multe ori negativ, iar editurile nu par dornice sa dea prea multe explicatii. In acest caz manuscrisul poate fi recuperat in treizeci de zile.
In cazul in care, dupa evaluarea de catre un redactor, raspunsul este pozitiv, tot ce mai trebuie sa faca autorul este sa semneze contractul, sa faca modificarile sugerate de catre redactor si sa se prezinte la lansare. In ceea ce priveste contractul, acesta contine date referitoare la: tirajul primei editii, data probabila de aparitie a cartii (care variaza intre o luna si jumatate si trei luni), procentul din vanzari care revine autorului (in general intre 7 si 10%), toate in conformitate cu legea drepturilor de autor si alte legi in vigoare. Atentie insa, exista si unele edituri care cer autorului sa suporte macar o parte din cheltuielile de tiparire, daca nu chiar sa le suporte in intregime.
Toate aceste detalii fiind stabilite, manuscrisul urmeaza sa treaca printr-o faza de "mutilare" serioasa, care decurge in felul urmator: redactorul citeste manuscrisul si face orice modificare este necesara, de la greseli de ortografie, punctuatie, sintaxa, pana la reformulari de fraze sau chiar restructurari de capitole. Tehnoredactorul se ocupa de aspectele grafice, cum ar fi aranjarea textului in pagina, stabilirea pozitiei titlurilor si subtitlurilor si a caracterelor folosite. Textul este apoi asezat in forma stabilita de tehnoredactor, rezultand ceea ce se numeste "pagini unu", o varianta care trece prin mana unui corector, care verifica daca exista "scapari" din partea redactorului. Varianta astfel obtinuta, "pagini doi", este verificata din nou, iar dupa introducerea corecturilor in computer, rezulta BT-ul, "bunul de tipar". Acesta va fi imprimat pe foi de calc, necesare montajului din tipografie. (In functie de seriozitatea editurii, calcul este si el verificat de corector)
Ultimul detaliu este coperta, care trece la randul ei prin diverse faze de proiectari si corecturi. Un amanunt important este imaginea care apare pe coperta, care deseori necesita un contract intre editura si proprietarul dreptuilor de autor ale imaginii.
Aceste etape fiind incheiate, calcul paraseste editura cu destinatia "tipografie". Ce se intampla acolo este destul de complicat, si deci nu voi aborda acest subiect. De mentionat este insa faptul ca intotdeauna exista cateva "probe de tipar" care sunt verificate de catre tehnoredactor. Abia atunci se poate incepe productia "in masa".
Mai departe este simplu, cartile poposesc pentru scurt timp la editura, iar apoi ajung pe rafturile librariilor, si cu putin noroc pe rafturile bibliotecilor noastre.
Anevoios? Mie asa mi se pare, dar cata bucurie poate aduce o carte noua... :)
PS: daca ma mai poate ajuta cineva cu completari sa nu ezite sa o faca