Un decor incomplet

Autor: Robert Sheckley
Rating:

Editura: Aldo Press
Anul aparitiei: 1999
Traducere: Cândea Rodica Adriana
Numar pagini: 256
ISBN: 973-9307-41-8
Blaine, un proiectant aspirant de iahturi, duce o viaţă mediocră până când are un accident banal de maşină şi moare, însă doar pentru puţin timp (cât de ciudat sună asta...). [Citeste tot Articolul]
20 de secole într-un roman

Autor: Arthur C. Clarke
Rating:

Editura: Gollancz
Numar pagini: 256
ISBN: 978-0-575-02520-2
Că liftul spațial descris pentru prima oară de Konstantin Eduardovich Tsiolkovsky în 1895 și prezentat atât de convingător de Arthur A. Clarke în Fântânile Paradisului a fost înregistrat la OSIM, cu 13 ani inainte de scrierea romanului, de către domnul inginer Dumitru Gh. Vochescu, din Craiova, n-am crezut până cand nu am văzut datele clare ale brevetului. Însă cum știinta e jumătate din conținutul SF-ului, mi-am adus aminte că, în definitiv, și Da Vinci a desenat primul aparat zburător functionabil, dar nu a urcat în primul avion. Și cine știe dacă japonezii sau americanii vor izbuti totuși să ridice acest Turn spre cosmos la timp ca să reușesc și eu să apăs pe butonul de pornire.
Întemeind o lume perfect echilibrată prin împletirea contrastelor, Sir Clarke reușește să pună alături în romanul sau, fără să șocheze, 20 de secole, combinând legenda fluturilor galbeni care îi alungă pe călugării ordinului religios din Sri Kanda Maha Vihara, cu descrierea în cele mai mici detalii tehnice a construcției ascensorului cosmic, într-un univers în care „cîţiva fluturi morţi pot contrabalansa un turn de un miliard de tone”.
[Citeste tot Articolul]
Cei Aleși

Autor: Lisa T. Bergren
Rating:

Editura: Niculescu
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Otilia Tudor
Numar pagini: 534
ISBN: 978-973-748-463-5
Cei aleşi reprezintă prima parte a trilogiei The Gifted începută de autoarea Lisa T. Bergren în 2006 (titlu original The Begotten) şi continuată apoi cu The Betrayed şi The blessed.
Acţiunea primului volum este plasată în Italia secolului a XIV-lea, unde o scrisoare care se presupunea că este scrisă de Sfântul Pavel iese la iveală după ce a fost păzită de câteva generaţii de preoţi. Scrisoarea conţine o profeţie referitoare la Cei Aleşi – un grup de persoane înzestrate cu haruri care vor fi folosite pentru a lupta împotriva forţelor întunericului conduse de un misterios Vrăjitor.
[Citeste tot Articolul]
Frankenstein

Autor: Mary W. Shelley
Rating:

Editura: Arcturus Publishing
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 205
ISBN: 9781848373273
(ediţia în limba engleză)
Poate că nimeni n-ar mai fi ştiut cine este Frankenstein dacă n-ar fi existat atâtea filme care, având la bază povestea din roman, să-l facă celebru pe hidosul monstru. De aceea romanul a fost aproape uitat în timp ce eroul său a devenit celebru.
Cartea a fost scrisă în 1818 de către Mary Shelley care avea la vremea respectivă doar 19 ani. Maturitatea în gândire de care dă dovadă în această primă carte a sa este la fel de surprinzătoare ca şi problema moderna pe care o pune în discuţie. Dacă noi azi ştim cu siguranţă că nu este biologic posibil să dai viaţă unei fiinţe create din bucăţi de cadavre, pe vremea respectivă, când ştiinţa era încă un tărâm prea puţin explorat, aşa ceva putea să pară posibil unei minţi încrezătoare în puterea ştiinţei. Iar dacă atunci cunoştinţele limitate nu-i permiteau omului nici măcar să viseze la clonare, ideea în discuţie este totuşi aceeaşi. Avem noi, ca oameni, dreptul să ne jucăm de-a Dumezeu şi să creăm alte fiinţe umane? Suntem în stare să ne asumăm imensa responsabilitate a unei asemenea puteri? Iată de ce azi există bioetica. Însă la începutul secolului al nouasprezecelea nu existau decât minţi pătrunzătoare ca cea a lui Shelley şi poveşti de groază cu substrat moral.
[Citeste tot Articolul]
Magicienii

Autor: Cristopher Priest
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2006
Traducere: Diana Bobonete
Numar pagini: 439
ISBN: 973-569-923-0
(sau ediţia în limba engleză)
“A aşezat un scaun obişnuit, din lemn, în mijlocul unei platforme, iar asistenta lui s-a aşezat pe el. Magicianul a acoperit-o, cu tot cu scaun, cu o pânză de bumbac, pe care a netezit-o bine, astfel încât silueta fetei să fie clar vizibilă. El i-a vorbit, iar ea i-a răspuns. Şi-a legănat braţele, pentru a demonstra că încă se află acolo. Am clipit. Chiar în acel moment, magicianul a tras rapid vălul de pe ea şi a descoperit platforma goală. Atât femeia, cât şi scaunul dispăruseră. Magicianul şi-a primit binemeritatele aplauze.”
O întrebare înainte de toate. Din sala de 500 de persoane care tocmai a asistat la iluzia menţionată, vă veţi afla între aceia care se vor bucura de scamatorie, deşi ştiu că sunt păcăliţi, sau veţi fi printre cele 5 persoane care vor încerca să vadă în spatele aparenţelor şi să desluşească secretul „magic”, riscând astfel să nu primească nici răspuns la întrebare şi să piardă tot efectul actului?
[Citeste tot Articolul]
Anomalii

Autor: Joey Goebel
Rating:

Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Ariadna Gradinaru
Numar pagini: 231
ISBN: 978-973-689-218-9
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, doar astăzi şi doar pentru scurt timp aveţi privilegiul de a urmări trupa de power-pop new wave heavy metal punk rock Anomalii. Pregătiţi-vă pentru un concert care vă va schimba viaţa (sau nu)! Înainte să lăsăm muzica să vorbească vă prezentăm componenţa:
La tobe – Aurora – „O bombă sexy, fostă stripteuză şi satanistă, imobilizată într-un scaun cu rotile”.
La chitară ritm – Ember – „o fetiţă de 8 ani care visează apocalipse sângeroase, orchestrate chiar de ea”.
La chitară solo – Opal – „nimfomana de 80 de ani, supranumita Nevăstuica urlătoare”.
La clape – Ray – „un irakian îndrăgostit de America, după ce a luptat în Războiul din Golf”.
Ultimul, dar nu şi cel din urmă, la voce, mastermind-ul trupei – Luster – „un negru filosof şi poet de ghetou, care se visează star rock”.
Proza din volumul de debut al lui Joey Goebel este asemenea unei piese de punk: scurtă, zgomotoasă, fără înflorituri stilistice, având tentă rebelă şi un mesaj de transmis. Unora li s-ar putea părea că e mult zgomot pentru nimic, în timp ce alţii vor aprecia avântul tineresc, naiv dar sincer al muzicienilor.
[Citeste tot Articolul]
Trezirea – Jurnalele vampirilor 1

Autor: L. J. Smith
Rating:

Editura: Leda
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Mirella Acsente
Numar pagini: 284
ISBN: 978-973-102-252-9
Alți vampiri, aceleași clișee
Pentru că nu mă dezmint, promițând că voi citi toate scrierile ce tratează mitul vampirului, oricât de ”bune” sunt ele din punct de vedere literar, mi-am continuat periplul fantasy cu seria Jurnalele vampirilor, semnată Lisa Jane Smith. Deși stiam de existența ecranizării sub forma unui serial produs de CW, nu am avut niciodată curiozitatea de a-l urmări, până când nu aveam să citesc volumele.
Așadar, primul volum al seriei, intitulat Trezirea, ne-o prezintă pe Elena Gilbert, cea care urmează să devină eroina narațiunii, adolescenta tipic americană, the highschool sweetheart, iubită de toți colegii, invidiată de toate colegele, mai puțin de cele două prietene devotate, Meredith, cea mereu calmă și Bonnie, cea cu puteri paranormale (este urmașă a druizilor și are darul clarviziunii). [Citeste tot Articolul]




