Cercul mincinoşilor

0
Autor: Jean-Claude Carrií¨re
Subtitlu: Poveşti filozofice din toată lumea
Rating:
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 1999
Traducător: Brînduşa Prelipceanu
434 pagini
ISBN: 973-50-0451-8

Să tot fie vreo zece ani de când mi s-a şoptit întâia oară o veche poveste persană: "Noaptea trecută, un glas mi-a şoptit la ureche: «Un glas care-ţi şopteşte noaptea la ureche nu există»". Eram la liceu, încă în căutare de poveşti. Pe aceasta am găsit-o în Cercul mincinoşilor. Citind cartea, am înţeles că de poveşti nu mă voi sătura niciodată. Iar acum, zece ani mai târziu, o redeschid cu aceeaşi bucurie ca şi prima dată, pentru că este una din acele cărţi care îţi pot povesti orişicând ceva nou, sau ceva vechi ce nu ştiai că ştii.

Cercul mincinoşilor este, aşa cum îi spune şi subtitlul, o colecţie de aproximativ patru sute de poveşti filozofice din toată lumea. Regăsim în ea istorioare de peste mări şi ţări, din diverse religii - cu mesaje diferite, dar totuşi ţesute din aceeaşi fibră de real muiat în tâlcul imaginarului. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!

Bunul-simţ ca paradox

0

Autor: Alexandru Paleologu
Rating:
Editura: Cartea Românească
Anul apariţiei: 2005
Număr de pagini: 224
ISBN: 973-23-1538-5





Volumul de eseuri Bunul-simţ ca paradox are un efect de "alarmare a inteligenţei": o alertă produsă în interiorul structurilor betonate ale inteligenţei, menită să o elibereze, să-i insufle, astfel, curajul firescului sau, cum spune autorul, "îndrazneala de a fi banal" (firescul e în fond un act de curaj): cu alte cuvinte, inteligenţa este îndemnată spre o permanentă "dislocare" din sine, pentru a se salva de la osificarea în propriile abstracţii şi a se lepăda de aroganţele ce o mărginesc, act de curaj ce este posibil doar prin mijlocirea vitală a bunului simţ. Luciditatea, întemeiată în bunul simţ, nu poate fi decât liberă: mişcarea ei nu e nici haotică, nici mecanică, ci coerentă. E o coerenţă vie care exclude deopotrivă risipirea în haosul afectelor şi încremenirea în mecanica abstracţiilor. Această coerenţă se naşte din tensiunea în care se reunesc (sub semnul bunului-simţ), susţinându-se şi sporindu-se reciproc, luciditatea şi sentimentul; scindarea acestei unităţi vii face ca ambele părţi esenţiale să sucombe iremediabil în prostie, ratând, ca atare, libertatea. Cum spune Paleologu, nu inteligenţa este contrariul prostiei; "contrariul prostiei e bunul-simţ".

Astfel, bunul-simţ se manifestă sub auspiciile paradoxului, care sfidează locurile comune, alertând conştiinţa cu privire la adevăr, rezultând, în fond, în reunirea a ceea ce a fost nefiresc scindat, în scopul reinstituirii coerenţei, a firescului.

(Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie)

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Dialogul Hippias minor

0
Autor: Platon
Rating:
Editura: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică
Anul apariţiei: 1976
Traducător: Manuela Popescu şi Petru Creţia
46 de pagini, în Opere I

Ceva bun, mami!

Copiii din faţa blocului. Uită în intensitatea jocului de orice altă preocupare. Sinele lor se nesinchiseşte de amăgelile şi ghearele lumii ştiind că undeva deasupra lor părintele, cu un ochi omniscient, îndepărtează prin diferite strigăte şi acţiuni orice i-ar putea tulbura. E timpul când de atâta zbenguială le ghiorăie maţele. Ridică în sfârşit fulgerător capul spre balconul cu ochiul veghetor şi ţipă să audă şi vulturii adormiţi undeva lângă soare: Mamă! Dă-mi ceva buun! Mama devenită o mână darnică dintr-un magazin de fructe sau dulciuri, îi alină copilului pofta fără nume. Cu un zâmbet, o mângâiere, cu un sărut furat, îl convinge în câteva cuvinte că-şi dorea bunul pe care-l ea avea de oferit şi nimic altceva.

Acest "ceva bun", dacă însă ar fi luat în serios de copil, dacă nu şi-ar lăsa adormite presupunerile printre ornamentele materne, nu ar face decât să deschidă calea unui labirint fără ieşire sau, mai simplu, a unei crize de existenţă. Cum poate ştii o mamă dintre toate felurile de mâncare bune care ar fi cel mai potrivit pentru copil? Nu ajunge argumentul ei cu îmi cunosc copilul. Cunoaşterea presupune împărtăşirea cu alţii. În răspunsul mamei regăsesc sensul dictării unei anumite decizii. Dincolo de relaţia mamă - copil se întrevede un anume fel de a percepe educaţia, protectiv. Mama se află în orizontul tuturor acţiunilor copilului, chiar dacă nu intervine. Mama este acel astru tutelar. Că ulterior astrul îşi pierde dimensiunea fizică, că mai ascultăm de mamă doar din când în când, că nu-i mai împărtăşim din preocupările noastre mai nimic, ce-i trebuie să ştie asta copilului. [Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Înţelepciune versus filosofie

0
Autor: Vasile Tonoiu
Rating:
Editura Academiei Române
Anul apariţiei: 2007 (prima ediţie necartonată)
352 de pagini
ISBN:978-973-27-1494-2

Parcul Izvor

În alergătura mea de peste zi, găsisem un răgaz de mai bine de o oră să mă preumblu prin părculeţul de lângă Spitalul Municipal. Este acolo o alee remarcabilă, cu copaci copleşitor de înalţi, foarte curată de o vreme şi la anumite ore puţin circulată, prin urmare prielnică la umbră meditaţiei. Poate şi unui anumit sentiment de tristeţe. Am avut aici parte de o întâlnire nesperat de plăcută. Prietenul meu Bujor era împreună cu iubita sa, Clarisa, studentă la Facultatea de filosofie şi tocmai discutau o carte a unuia dintre profesorii de la opţionalele fetei, Vasile Tonoiu.

Nu ştiam nimic de acest nume, ba chiar, Clarisa auzind cum m-a recomandat Bujor, m-a rugat să rămân şi să intervin şi eu când şi când în discuţie. Le-am spus că am puţin timp, dar au zis că şi ei merg pe urmă la cumpărături, au de vorbit cu rudele, mă rog, diferite treburi şi un arbitru acum, pentru această discuţie pe care vor încerca s-o purifice de semnele lor normale de îndrăgostiţi, ar fi potrivit. Le-am spus că nu aş ştii cum să arbitrez, am o mulţime de dezavantaje, nu am citit cartea acestui profesor, nu l-am văzut niciodată la televizor să-mi fac o idee despre personalitatea sa - şi oare de ce? - nu am avut habar că sunt şi la noi filosofi care-şi scriu ideile într-o formă dialogică, cu o mult mai puternică rezonanţă. Ei au insistat fiindcă nu vedeau cum ar decurge o discuţie despre cartea pe care tocmai o citiseră " Filosofie versus înţelepciune". Titlul m-a amuzat, promitea o luptă straşnică în domeniul ideilor, aşa că până la urmă, după ce mi-am definit rolul, acela de a încerca să comentez pe ici, pe colo, am acceptat să rămân. [Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Nobleţea spiritului- un ideal uitat

0
Autor: Rob Riemen
Rating:
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2008
178 pagini
Traducător: Gheorghe Nicolaescu
ISBN: 974-7551-30-6

Citind cartea lui Rob Riemen - Nobleţea spiritului. Un ideal uitat, mi-am amintit de o remarcă a lui Ernesto Sábato - că, de-a lungul istoriei, ideile importante se scriu la început cu litere mari, apoi cu litere mici, pentru ca, într-un final, vremurile să agaţe de ele cerceluşii unor ironice ghilimele. Volumul lui Riemen - având, surprinzător, nu o tematică strict intelectuală, ci mai degrabă una cvasireligioasă - ilustrează, fără a-şi propune neapărat aceasta, traseul parcurs de ideea de "umanism".

Acel umanism care pune de-o masă rotundă şi reuşeşte cea mai mare victorie a omului în istoria multimilenară, după invenţia roţii şi a mp3-ului: "conciliază sacrul şi profanul, iluminismul şi romantismul, raţiunea şi mistica". Învelite în asemenea speranţe pacifiste, ideile lui Riemen nu au cum să supere nici o conştiinţă: în prima parte a cărţii se distribuie vise la scară mare, zugrăvite tehnicolor cu trafalete progresist, idealuri de film made in USA cu Statuia Libertăţii în prim-plan.
[Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Perspectiva de nicăieri

0Autor: Thomas Nagel
Rating:
Editura: Vellant

Ce fel de persoană eşti? Subiectivă sau obiectivă? Spre ce tinzi? Spre punctul de vedere exterior sau spre cel interior? Vrei mai degrabă să cunoşti lumea sau să te cunoşti pe tine? Am pus deja prea multe întrebări. De fapt, problema acestei cărţi este suferinţa neştiută a omului de a se împărţi între două direcţii contradictorii. Subiectivitatea care oferă o importanţă exagerată persoanei şi obiectivitatea care vede persoana ca un simplu individ apărut accidental şi care poate fi cu uşurinţă înlocuit. Suntem totul şi nimic în acelaşi timp. Depinde de perspectiva noastră, de optimismul sau pesimismul structural. De preeminenţa substanţelor din creier, de endorfinele tristeţii sau ale bucuriei.

Thomas Nagel realizează de-a lungul nonperspectivei sale cosmice o continuă paralelă între obiectivitate şi subiectivitate. Aplică o mulţime de grile, de atribute, de coduri pentru a realiza descripţia relaţiei dintre obiectiv şi subiectiv. Lectura este strigătoare la cer de dificilă şi autorul nu ne ajută deloc prin inserarea măcar a câtorva exemple pentru înţelegere. Obiectivitatea sa în propria carte este la fel de ridicată ca a unui tratat arid de fizică. Poate caută să arate astfel că subiectivitatea poate fi tratată cu o seriozitate la fel de ştiinţifică precum cea acordată fenomenelor atomice. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cuvintele şi lucrurile

0Autor: Michel Foucault
Rating:
Editura: RAO

De ce ne lăsăm seduşi de anumite persoane? Fiindcă ne transmit acele semne pe care le interpretăm drept favorabile. Căsătoria de tip snob: mirele trebuie să dea impresia sau să-şi etaleze bogăţia. Căsătoria obişnuită în care fata interpretează până în ultima clipă obstinat pozitiv semnele oferite de viitorul soţ. Vânzarea unei maşini de către un dealer - nu va conţine decât elementele pozitive în expunerea sa.

Exemplele pot continua la fel de numeroase ca şi cadrele unui film. Numai că în spatele meu, am auzit trântindu-se o uşă masivă. Era modul prin care aş fi putut înţelege uşor cartea lui Foucault" Dincolo de uşă se aude un torent de teorie pură pe care plutesc cuvinte desprinse din reclame alături de obiectele pe care le reprezintă.

Încă de la apariţia cărţii, recenzenţii său au remarcat că textul acestei cărţi este "intens analitic, dificil, arid, când nu e de-a dreptul obscur, la limita inteligibilităţii", ne avertizează Bogdan Ghiu, unul dintre traducătorii cărţii. Este de asemenea şi realizatorul unei postfeţe în care arată câteva dintre poziţiile luate ulterior de autor în presa franceză. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!