0
Autor: Jean Bart
Rating:
Editura: Militară
Anul apariţiei: 1985
365 pagini

Nu pot să-mi dau seama dacă Europolis este o tragedie cu o notă exotică sau povestea unei farse, scrisă cu umor autohton (dar nu tocmai cel al contemporanilor noștri). Romanul are ceva din melancolia și patetismul poveștilor de navigație, care atrag cititorii de orice vîrstă. În plus, are tensiunea parodiei. Cele două nu se exclud, dar împreună duc la o scriere fixată în epoca sa (romanul a apărut pe la 1930). Cu atît mai interesant, prin urmare, felul în care este percepută astăzi.

Povestea se petrece în Sulina, orașul-port, a cărui glorie apusă locuitorii lui o deplîng, în timp ce micile evenimente ale vieții portuare sunt comentate pînă la disecție. Asta pînă la apariția neașteptată a unui mare eveniment: Stamati Marulis, stăpînul cafenelei din oraș, primește o scrisoare care îi anunță venirea fratelui său. Și nu de oriunde, ci din America. Vestea aprinde imaginația întregului port, fiecare văzîndu-și visul împlinit, numai și numai prin bunăvoința Americanului, care firește că trebuie să fie bogat: „La o masă din fund se făcuse socoteala rudelor lui Nicola Marulis. La numărătoare s-au găsit neamuri aproape jumătate din populația portului.” Fratele și soția lui, a căror căsătorie e una din tragi-comediile romanului, pregătesc cu mare fast primirea oaspetelui. Întregul port este în febra pregătirilor și apoi în tensiunea așteptării.

Prima impresie este un amestec de dezamăgire și fascinație: Americanul e un bătrînel mărunțel, sfios, zăpăcit, însă vine însoțit de o negresă, fiica lui, și de o maimuțică. De aici începe farsa: încercarea de seducere a Americanului, cu presupusul său capital, iar în paralel, seducerea fetei sale, Evantia. Aceasta din urmă, un amestec de senzualitate feroce și inocență, pare a fi naufragiat în mijlocul portului, într-o lume necunoscută și bizară. Stîrnește pasiuni fără să se preocupe de ele și, fără să vrea, dă startul tragediei.

Cum se sfîrșește această înscenare în care fiecare parte speră să profite de pe urma celeilalte? Aflați din carte. Jean Bart reușește să întrețină atmosfera tensionată, suspansul, și are, de asemenea, un fel de cruzime (realist-naturalistă, dacă vreți) de a pune capăt unei istorii. Dovedește acest pattern atît în povestea Penelopei, soția lui Stamati, care începe strălucit, cu grație și demnitate de prințesă și decade, cît și în perspectiva asupra Sulinei, un port strălucit care ajunge o „provincie meschină”.

Europolis atinge încă sensibilități, pentru că descrie o lume dispărută, un amestec multicultural savuros, din care doar amintirea a rămas. Oferă, de asemenea, o perspectivă asupra unei lumi încă nepătate de al doilea război mondial și de comunism. În același timp, poveștile pasionale, invidia, bîrfa, ipocrizia și materialismul sunt atemporale. La Sulina de început de secol ca oriunde. Ceea ce mi se pare special la Europolis-ul lui Jean Bart ține de receptare: dacă în epocă era apreciat ca mostră de realism, roman de moravuri, astăzi el pare mai degrabă unul parodic, romanul unei înscenări, scris de un autor cu gust și talent pentru comedie. Dacă amuză inocența personajelor, care rămîn cumva pure și în răutățile lor, sau desfășurarea acestei farse care e venirea Americanului, depinde de umorul fiecăruia.

Scris de Mihaela Butnaru