bookblog.ro

---

Autoarele Maria Orban și Dia Radu, invitate la cea de-a XI-a ediție a FILIT

Scris de • 18 October 2023 • in categoria Stiri

Printre invitații săi de marcă ai Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT) din acest an, se numără și scriitoarea brașoveană Maria Orban, care a debutat în volum individual în 2020, cu romanul Oameni mari (n’autor, Nemira).

Acestuia îi va urma Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, care va apărea tot în imprintul n’autor, coordonat de Eli Bădică (prezentă, de asemenea, la FILIT, inclusiv în cadrul unui eveniment), și va fi disponibil în premieră în timpul festivalului.

De altfel, autoarea a fost beneficiara unei rezidențe FILIT pentru scriitori români (ediția 2023, proiect al Muzeului Național al Literaturii Române Iași), pentru a finaliza chiar al doilea său roman. În plus, aceasta face parte și dintre scriitorii invitați să contribuie la volumul colectiv „Lucruri mărunte. Copilăria în comunism”, proiectul editorial de anul acesta al FILIT.

Tot la FILIT, cititorii își dau întâlnire cu Dia Radu, autoarea Călătorie într-o fotografie. 16 interviuri de la poveste la confesiune, publicat în colecția Yorick, coordonată de Irina Cerchia.

Așa cum declară Dia Radu, volumul este rezultatul unui pariu al întrebărilor și răspunsurilor. Între paginile cărții se află 16 interviuri cu scriitori, muzicieni, regizori, plasticieni, alături de care aceasta a petrecut ore întregi și care au oferit o cheie spre părți mai puțin cunoscute din viețile lor.

Publicul ieșean le va putea întâlni pe Maria Orban și Dia Radu în cadrul următoarelor evenimente:

  • Joi, 19 octombrie, 00-18.00 | Acaju

Întâlnire cu Dia Radu și Robert Șerban

Moderatoare: Oana Olariu

Eveniment organizat în parteneriat cu Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

  • Vineri, 20 octombrie, 10:00 – 12:00, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Scriitori printre liceeni

Invitați: Gabriel Cărtărescu, Maria Orban

Coordonatoare: prof. Alla Apopei, prof. Manuela Coțofan

Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

  • Sâmbătă, 21 octombrie, 12:00 – 13:30, Casa Muzeelor Iași, Sala de conferințe

Prezentarea proiectului editorial FILIT 2023

„Lucruri mărunte. Copilăria în comunism”

Participă: Remus Boldea, Lilia Calancea, Marius Chivu, Cristian Fulaș, Cristina Hermeziu, Viorel

Ilișoi, Ioana Nicolaie, Maria Orban, Ana Maria Sandu, Daniel Șandru, Robert Șerban, Alex Tocilescu

Moderatoare: Diana Vrabie

Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

  • Duminică, 22 octombrie, 14:00 – 15:30, Casa FILIT (Piața Unirii)

Scriitori în Centru

Invitați: Lidija Dimkovska, Cosmin Leucuța, Maria Orban Moderator: Silviu Romaniuc





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro