Gen: Epic

Specie: Roman realist-obiectiv, la confluenţa realismului cu naturalismul

Temă: Lumea satului românesc

Problematică: Conflictul dintre supraconştientul colectiv şi subconştientul individual. Ion se luptă cu două glasuri, „glasul pământului”, al puterii şi al dominaţiei sociale, şi „glasul iubirii”, al libidoului şi al eliberării sexuale.
Idee centrală: Ion, un ţăran ambiţios din Pripas, seduce fata unui ţăran înstărit, obţine pământurile la care visase de atâta vreme şi apoi, decide să-şi urmeze iubirea pentru Florica, această din urmă hotărâre aducându-i moartea.

Idei principale: Sărăcia-Iubirea falsă-Nunta ------ PĂMNTUL ----- moartea Anei-cearta cu Vasile Baciu-moartea copilului -----------------George-frăţie-intimitate-Floria-capcana-moartea lui Ion.

Secvenţe/părţi principale (capitole): Capitolele I-VI: Pământul; Capitolele VII-XIII: Iubirea

Capitolul IX, subcapitolele 7 (ţăranul şi intelectualul) şi 8 (sărutul fecioarei Geea)

Un alt conflict: lupta dintre ideal şi realitate, zbuciumul dintre stăpânitori şi stăpâniţi, dilemele lui Titu şi compromisurile lui Herdelea; disensiunile dintre Belciug şi învăţător; maturizarea Laurei, de la fecioară la femeie.

Narator: demiurgic, obiectiv, „un observator omniscient lipsit de voce proprie” (Nicolae Manolescu)

Personaje:
(Zenobia – Glanetaşu ) Ion (... Noi...) – Ana (Vasile Baciu, bătrânul Dumitru) – George ( Toma Bulbuc) – Florica
Domnul Herdelea-doamna Herdelea-Titu-Laura-Ghighi ------ George Pintea – familia numeroasă a lui Pintea
Preotul Belciug, deputatul Grofşoru, cârciumarul Avrum, autorităţile maghiare, Aurel, Roza Lang, Virginia Gherman
Savista – oloaga şi nebuna satului

Element de modernitate: relativizarea punctului de vedere, Ion este văzut prin oglinzi paralele.
a. narator: „Era iute şi harnic ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap.”
b. Doamna Herdelea: „muncitor, harnic, săritor şi isteţ”
c. Vasile Baciu: “„ărăntoc, fleandură, hoţ, tâlhar”
d. George: „arţăgos ca un lup nemâncat”
e. Preotul: „un stricat şi-un bătăuş, şi-un om de nimic”
f. Colectivitatea (Ilie Onu): „ăsta-i un ucigaş, oameni buni, acesta-i un hoţ”
g. Autocaracterizare: „Mor ca un câine!”

Moduri de expunere dominante: Naraţiunea, Dialogul

Motive: drumul (prelungirea simbolică a ideii de destin); Nu este un destin similar cu acela al eroilor tragediei antice, condamnaţi la suferinţă de zei, fără ca ei să mai poată interveni, prin limitatele puteri omeneşti. Rebreanu respectă zicala, „Fiecare pentru sine croitor de pâine”, omul îşi face drumul său şi e responsabil de alegerile pe care le face, de aceea plăteşte în final pentru propriile greşeli. Drumul lasă impresia unei lumi închise, după cum spunea însuşi autorul, un „un roman corp-sferoid”. Timpul este un alt motiv capital: „Satul a rămas înapoi acelaşi parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat locul. Peste zvârcolirile vieţii, vremea vine nepăsătoare, ştergând toate urmele. Suferinţele, patimile, năzuinţele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca nişte tremurări plăpânde într-un uragan uriaş.”

Particularităţi stilistice: Proza este metodic structurată, simetrică (începutul: Armadia-Pripas şi sfârşitul: Pripas-Armadia, imaginea drumului şerpuitor). Pentru că Ion nu are conştiinţă, deci nu dispune de o instanţă care să echilibreze dorinţele lăuntrice, tehnica monologului e imposibilă, aşa că autorul recurge la descrierea comportamentului ca tehnică de stabilire a coordonatelor conştiinţei. Acţiunea este împărţită pe mai multe planuri: planul ţăranilor, planul intelectualilor (aici se remarcă un subplan, evoluţia psihică a lui Titu), planul preotului Belciug (este urmărit întreg procesul de ridicare a unei noi biserici, din voinţa şi tenacitatea lui Belciug), planul naţional (se prezintă situaţia românilor din Ardeal şi opresiunile stăpânirii maghiare, importantă e scena alegerii candidatului Bela Beck). Romanul este nu atât o copie fidelă a realităţii, ci mai degrabă o „o casă de păpuşi”, o esenţializare a momentelor istorice şi a mentalităţilor din satul ardelean Pripas. Acest roman deschide seria capodoperelor interbelice, contrazicând în acelaşi timp viziunile idile ale sămănătoriştilor şi poporaniştilor.

Eugen Lovinescu: „Ion pare crescut din pământul iubit cu frenezie”

Argumentări:

1. Ion este un personaj-tip, specific realismului.
a. Personajul-tip uneşte genericul cu individualul. Ion: generic – dorinţa de pământ, individual – iubirea pentru Florica.
b. Ion este imaginea instinctelor societăţii româneşti de la final de la început de secol XX: posesia pământului este de fapt statut social superior.
c. Numele personajului este mijlocul prin care se esenţializează lumea.
d. Tehnicile narative imparţiale, care nu amendează acţiunea, o consemnează.

2. „Ion” este primul roman modern românesc.
a. semnificarea externă este înlocuită de semnificarea internă
b. alegorizarea toposului romanesc
c. imperonalizarea naratorului, ca punere în abis a viziunii despre lume
d. temporalitatea cronologică, sustrasă istoriei
e. individualizarea personajelor, care îşi menţin totuşi totalitatea şi exponenţialitatea