Titlu: Zbor întrerupt
Autor: Monica Lebădă
Rating:
Editura: Bibliophil
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 319
ISBN: 978-606-93094-0-7

Nicole este o adolescentă cu o viaţă perfectă. Are o familie care o iubeşte, prieteni cu care îşi petrece timpul liber şi cu care împarte pasiuni comune, şi, pentru ca tabloul să fie ideal, întâlneşte şi un băiat deosebit, pe nume David. Dar nu e decât liniştea dinaintea furtunii. Un eveniment neprevăzut şi radical dărâmă din temelii o viaţă care se anunţa de vis. Cam ca într-un zbor întrerupt.

Nicole şi prietenii ei împărţeau pasiunea pentru zbor şi avioane. Adolescenţii se rezumau însă doar la teorie: cunoşteau tot ce se putea şti despre astfel de aparate, dar nu îndrăzneau să meargă mai departe. Încep să prindă cu toţii aripi atunci când apare noul coleg, David, care le împărtăşeşte visul lui de a deveni pilot, vis pe care îl vrea cât se poate de realizabil.

Viaţa lui Nicole este dată peste cap în momentul în care un eveniment stupid, căruia nu îi este dată nici o cauzalitate concretă (în cele din urmă, ce mai contează, cu ce şi pe cine ar încălzi găsirea unui responsabil...), “taie aripile” prietenilor ei şi ale iubitului, ea fiind singura supravieţuitoare. Tânăra rămâne cu un ciot de viaţă pe care nu şi-o mai doreşte şi în care nu se mai poate regăsi. Iar obsesia ei, care o macină adânc zi şi noapte, se rezumă la întrebarea: De ce eu? Eu de ce am supravieţuit?

După acest episod, să spunem cumva neaşteptat (nimic nu anunţa nenorocirea) şi totuşi previzibil (nu putea fi vorba de raiul pe pământ la nesfârşit, ceva îţi spunea că trebuie să se deregleze ceva undeva, altfel părea cumva prea lipsit de veridicitate), vine un alt episod, mult mai ciudat şi subit.

Viaţa lui Nicole se schimbă (din nou). Nu ştiu cum să vă explic procedura, locul, cine, ce şi cum a făcut acest lucru, pentru că este greu de definit, dar să spunem că se poate vorbi de un soi de spălare a creierului. Brusc, Nicole îşi recapătă cheful de viaţă, devine un alt om sau redevine vechea Nicole. Şi pentru ca meniul deja exagerat de artificial după părerea mea să fie şi mai “ca din filme”, eroina se îndrăgosteşte tocmai de singurul personaj masculin de care nu ar fi avut voie să se îndrăgostească vreodată…

După o astfel de lectură, m-am întrebat: unde e problema? La subiect sau la scriitură? Probabil că la ambele, însă tind să cred că nu atât un subiect prost poate să strice o carte, cât mai ales modul în care îl expui. Un subiect prost la prima vedere poate deveni unul bun sau măcar acceptabil dacă ştii să îl prezinţi, dacă ai harul de a-l transforma, pentru că până la urmă, tu eşti demiurgul cuvintelor din roman, tu îi dai naştere, tu îi creezi chipul, corpul şi personalitatea. Sau, în alte cuvinte, şi dacă ai un subiect bun, poţi să îl faci praf. Totul ţine de capacitatea ta de a jongla cu lexemele, cu personajele şi bineînţeles, cu vieţile lor.

Monica Lebădă pierde foarte mult la capitolul scriitură. Încarcă romanul cu atât de multe detalii nesemnificative (deseori te induce în eroare, tinzi să crezi că anumite momente, întâmplări, replici au un rol important în desfăşurarea cărţii. Dar nu, foarte multe alarme false şi elemente de prisos).

Subiectul este unul bun sau cel puţin mediu, dar nu este valorificat deloc. Iar de la jumătatea cărţii, după toată povestea cu accidentul, se intră brusc într-o zonă a fantasticului, fără nici o legătură cu impresia de realism pe care ţi-o lasă cartea până atunci (Nicole începe să aibă premoniţii atunci când atingea mâna cuiva. De unde până unde şi care este rolul lor concret?...)

Iar finalul, care se vrea poate a fi deschis, nu a reuşit decât să sfârşească în a fi mult prea ambiguu...

• Plusuri

  O lectură plăcuta în mare parte, potrivită pentru adolescenţi, o poveste de iubire ca în filme, pentru cei cărora le plac tiparele.

• Minusuri

  Aglomerarea de detalii nesemnificative.

• Recomandari

  Adolescenţilor şi celor care vor o lectură uşoară.