Titlu: Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal
Autor: Sega
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-50-4042-0

„Mă oglindeam în ea și ea se oglindea în mine, și în oglindirea asta ne-am întâlnit pentru o clipă. Mi s-a părut că ajunsesem dincolo, însă rămăsesem dincoace. O oglindă nu-i o fereastră. Lumea mea se sfârșea acolo unde începea a ei. Tu fugi de tine, a zâmbit Yoko din lumea ei care abia începea. Bineînțeles că fug, i-am răspuns din lumea mea care tocmai se sfârșea. Fug de mine ca să te prind pe tine[...] Așa n-o să mă prinzi niciodată, mi-a șoptit. ”

Sega e tipul omului modern, educat, captiv între două culturi, una care promovează confortul și cealaltă non-atașamentul. Întreaga paletă de emoții care rezultă din coliziunea acestor lumi opuse este redată în Un roman de aventuri spirituale în Nepal în detalii vibrante, cu o sinceritate frapantă și un umor neașteptat, devenind un spectacol uman plin de contradicții. La toate acestea contribuind, probabil, și faptul că nu-și făcuse planuri detaliate, lăsând lucrurile în mare parte la voia întâmplării sau a intuiției, urmând să-și prelungească viza pentru India, să urmeze un curs de Vipassana şi să facă o vizită la Lumbini, unde s-a născut Siddhartha Gautama, cel care a devenit Buddha.

Dacă în primul volum Sega ne povestea aventurile sale pe un ton mai serios, specific proaspăt-inițiatului pe calea spiritualității, în partea a doua, îmbrățișarea unei narațiuni jucăușe și mai apropiate de dimensiunea laică, dovedește din plin evoluția acestuia, amintindu-mi de romanele în care înțelepții își ascundeau întotdeauna învățăturile în spatele umorului și-al unei atitudini degajate:

„Gheorghiță, care n-a crescut într-un an cât alții în zece, dar nici în zece cât alții într-unul, nu-și aduce aminte când a început să-i dea balaurului să pape din cărnița lui, când a început să-i dea să bea din propriu-i sânge. Tot jucându-se așa, într-o zi i-a dat până și chipul, de nu s-a mai putut de-atunci cunoaște cine cine-i. Un copilaș cu suflet de balaur sau un balaur cu înfățișare de copil? se întreba Gheorghiță, înțelegând până la urmă că omorându-l pe balaur s-ar fi omorât pe sine. Și-ar fi pierit cu siguranță dacă vicleanul nu i-ar fi șterpelit paloșul care retează capetele dintr-o lovitură. Paloșul acela care taie pofta, aversiunea și nodurile gordiene, care desparte lucrurile închipuite de lucrurile așa cum sunt. Când s-a opintit Gheorghiță, cu gând să pogoare paloșul peste grumajii fiarei, alelei, jivina într-o clipă i l-a smuls dintre deștele plăpânde, scoțând flăcări pe nări - o mică diversiune - și dându-i în loc sila. Cu cele cinci precepte: să fugă, să se învinovățească, să deznădăjduiască, să-și plângă de milă, să urască...”

Vipassana, calea aleasă de mulți dintre cei care aspiră la a zări „zeița” ascunsă în spatele „oceanului de vată murdară și scămoșată”, se dovedește a fi mai dificilă decât și-a închipuit, un lagăr de concentrare a minții, în care practicanții au pătruns și s-au lăsat „torturați” de bunăvoie în speranța eliberării. Tehnicile la care Sega își supune întreaga ființă, această intervenție chirurgicală în straturi din ce în ce mai profunde ale minții, combinate cu teama și confuzia specifică omului modern, îi vor declanșa acestuia experimentarea unor mici realități închipuite: „ plutind în derivă... Și un sac de plastic, roșu, plin de gunoaie. Leșurile pe care le-a azvârlit Moșul în apa cea tulbure ca să-și spele rușinea, leșurile micuțelor vise ale oamenilor-copii, gonind din calea marilor frici pe furioasele ape...”. Pe aceaste trăiri inedite nu le-aș numi halucinații sau vise și nu au nimic de-a face cu nebunia, nefiind altceva decât simboluri ale angoaselor pitite de-al lungul vieții în subconștient. Ceva de genul iritațiilor care apar pe corp în urma unei purificări profunde, doar că acestea se manifestă în interior.

Indiferent de calea pe care o alegem, destinația este aceeași pentru toți. Însă călătoria depinde de alegerea pe care o facem în acel moment decisiv când, la fel ca și Sega, ne aflăm la marginea lumii noastre, la o respirație distanță de realitatea așa cum e, gata să ne desprindem...Unii vor șovăi poate, atrași de cercul acesta al suferinței care ne face să ne simțim vii, și vor ține cu dinții de suferință ca de un lux rar. Alții vor căuta eliberarea, orientându-se spre tot felul de rituri, ritualuri și practici religioase, atașându-se de acestea și uitând că nu sunt altceva decât spectacole orientate spre exterior. Adevărata călătorie a vieții seamănă extrem de mult cu cea întreprinsă de Sega, o călătorie de la ego la sine și apoi înspre lume. Pentru că nu putem trăi între două lumi, dar nici să ne debarasăm de una fără a o distruge pe cealaltă, iluminarea însemnând fuziunea celor două lumii, găsirea prin forțele proprii (dar cu ajutorul „uneltelor” dobândite în urma practicilor pe care fiecare a ales a le urma la un moment dat) a unei modalități de a realiza unitatea între polaritățile existenței.

• Plusuri

  Suspansul, caracterul cinematografic, umorul inedit.

• Recomandari

  Tuturor căutătorilor/găsitorilor și celor dornici să viziteze Nepalul prin ochii lui Sega.