Tu cât poți aștepta ?
Scris de Andreea Chebac • 31 August 2013 • in categoria Roman de dragoste
Autor: Gabriel Garcia Marquez
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Sarmiza Leahu
Numar pagini: 476
ISBN: 978-606-609-200-5
Pentru Florentino Ariza iubirea adolescenței este iubierea vieții lui. Și ce dacă trebuie să o aștepte o viață întreagă privind-o de la distanță ? El este hotărât să pândească răbdător momentul în care îi va veni rândul.
Fermina Daza și Florentino Ariza trăiesc o pasiune adolescentină repede înăbușită de tatăl fetei care visează ceva mai bun pentru ea. După o călătorie forțată „de uitare” în care Fermina îl idealizează pe logodnicul rămas acasă, tânăra se întoarce doar ca să descopere că el nu-i mai trezește aceleași sentimente tandre.
Ruptura brutală nu-l descurajează pe Florentino Ariza, tânărul continuă să viseze la cea care pentru el reprezintă singura femeie de pe pământ. Iar când Fermina se căsătorește cu mult apreciatul doctor Juvenal Urbino, acesta se hotărăște să aștepte...să aștepte moartea doctorului care este convins că se va petrece înainte de a sa.
„Ce păcat că mai sunt oameni care se sinucid din alte motive decât din dragoste.”
Între timp de desfășoară o viață întreagă. Fermina are copii și-și trăiește căsnicia alături de un om corect față de ea și stimat de toți cei din jur. Este în centrul monden al orașului, participând la toate evenimentele la modă și impunându-se prin temperament și gusturi originale în noua pătură socială în care a intrat odată cu mariajul cu Doctorul Urbino. Vederea ocazional a vechiului pretendent din tinerețe nu-i provoacă emoție, doar uneori se întreabă dacă ceea ce simte pentru doctorul Urbino este dragoste.
„Florentino Ariza a înțeles ceea ce practicase fără să știe: că poți să fii îndrăgostit de mai multe persoane deodată, și de toate cu aceeași patimă, fără s‑o trădezi pe nici una.”
În orice etapă a vieții ei, Florentino Ariza e cu ochii pe ea, simte dureros fiecare eveniment pe care ea îl trăiește cu alt bărbat, dar nu disperă și nu obosește în dragostea idolatrică pe care i-o poartă. Însă nu vă imaginați un amorez galben și pierit ce tremură într-un colț cu fotografia iubitei în mâini. Florentino se aruncă în vârtejul legăturilor amoroase doar pentru a căpăta experiență pentru cea de-a doua șansă pe care i-o va acorda viața. Șansa lui apare abia după 51 de ani, 9 luni și 4 zile, iar până atunci el avusese sute de relații amoroase – 622 mai exact - , aventuri nenumărate și dezvoltase o adevărată artă a seducție.
Deși finalul conturează cel mai bine caracterul personajelor, nu vi-l voi dezvălui pentru că reprezintă chintesența romanului și vă spun că veți citi ultimele 50 de pagini cu sufletul la gură. Despre puternica prezență a Ferminei Daza s-a tot scris, dar eu am fost impresionată de Florentino Ariza care nu doar că nu s-a lăsat dus de curentul vieții, dar s-a încăpățânat chiar să o planifice. Hotărât să-ți trăiască basmul, el refuză piedicile din lumea reală ce au apărut în calea dragostei lui ideale. Magistrala scriitură a lui Gabriel Garcia Marquez vă va purta lin printr-o amețitoare poveste despre dragoste și fidelitate. Detaliile subtile și descrierile de epocă vă vor evoca orașul columbian și vă urez să vă lăsați învăluiți de căldura înăbușitoare și de mirosul fructelor de mango.
Câteva detalii despre carte aici.
-
Plusuri
De unde să încep ? Cartea este o capodoperă !
-
Recomandari
Tuturor cititorilor
florilegium spune:
31 August 2013 | 3:30 pm
Poftă instantanee să recitesc… :))))