0
Autor:Belinda Cannone
Subtitlu: Mic tratat despre prostia inteligenţei
Rating:
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2008
Traducător Ion Doru Brana
192 pagini
ISBN: 978-973-143-218-2

Care este limita prostiei pentru oamenii inteligenţi?

Un prost nu spune multe lucruri inteligente, dar un om inteligent spune multe prostii. (Garabet Ibrăileanu)

De la Triumful prostiei. Mic tratat despre prostia inteligenţei nu ştiam la ce să mă aştept, ştiam doar că va fi cu siguranţă o lectură originală, pe care nu am să o pot lăsa din mână. Și chiar aşa a fost.

Amestec amuzant de filosofie, psihologie, istorie şi o crudă banalitate, scriitura dezvăluie un umor negru şi o ironie fină la adresa prostiei oamenilor inteligenţi, care are surse bine definite, după cum realizează cele trei personaje ale cărţii: naratorul, cinicul său prieten Gulliver şi iubita lui Clara. În incursiunea lor, prin dialectică şi meditaţie, cei trei reuşesc să identifice câteva surse clare ale prostiei oamenilor inteligenţi: conformismul, spiritul de turmă, reducerea/simplificarea, chiar şi egalitarismul prost înţeles. Toate aceste surse au la bază superficialitatea cu care oamenii inteligenţi ajung, în timp, să trateze orice subiect, din comoditate sau din nevoia de a se alătura opiniei generale. Este, poate, nevoia celor inteligenţi de a fi acceptaţi în societate, de a adera la grupuri, de a fi văzuţi ca "normali".

De asemenea, e interesant de observat cum discuţia dintre cele trei personaje care construieşte o întreagă filosofie a prostiei inteligenţei se întoarce adesea în acelaşi punct: cel al artei contemporane, care este acceptată de proştii inteligenţi din spirit de turmă, nicidecum cu spirit critic. Astfel, exact ceea ce ar trebui să reprezinte punctul culminant al frondei, al rebeliunii faţă de conformism, devine o nouă formă de conformism, atât de comună în epoca contemporană: arta ce a aparut din nevoia de a deconstrui paradigme şi reţete ajunge să se încadreze în altă paradigmă, alta reţetă, atât de previzibilă. Este, de altfel, aceeaşi situaţie pentru acest concept abstract, ca şi pentru prostia inteligenţei, care işi stabileşte canoanele şi nu le depăşeşte limitele de frică să nu se dezică de ordinea firească a epocii. În cele din urmă, acest roman demonstrează că nu există frondă absolută, pentru că şi a fi "anti" este tot o ideologie.

Triumful prostiei este, fără doar şi poate, un bun exerciţiu de scriere care îl obligă pe cititor să rămână cu mintea alertă la fiecare pas şi să îşi pună la îndoială crezurile şi convingerile, simţindu-se adesea direct vizat de ironia fină a personajelor ce judecă toate aspectele ale vieţii moderne.

O lectura revelatoare, romanul demonstrează, în cele din urmă, că toate convingerile noastre nu sunt decât conformism faţă de "trendurile" vremii şi că trebuie să învăţăm să ne îndepărtăm de comod, pentru a ne formula propriile păreri, cu riscul de a deranja orânduiala "la moda" într-un moment anume. Mai mult decât atât, trebuie să invăţăm să ne autoprovocăm pentru a descoperi cât la sută din ceea ce credem este trecut prin propriul filtru critic şi cât la sută este realitate "preluată" de la cei a căror părere contează, care ne influneţează şi pe care nu vrem sa îi dezamăgim, contrazicându-i. Aşa cum spuneam, este un bun exerciţiu şi o lectură uşoară, dar spumoasă pe care vă invit să o descoperiţi.

Scris de Alice Teodorescu