0Autor: Richard Bachman
214 pagini
Editura: Signet Books
Publicat prima dată în 1982
ISBN: 0451197968

Citind contra cronometru

Deseori am stat şi m-am gândit ce anume face o carte SF bună: anticipaţia tehnologică, viziunea sociologică tulburatoare, ipoteza trasformărilor culturale care ar şterge pe jos cu tot ce preţuim în prezent?

Citind The Running Man (Fugarul) de Robert Bachman, am constatat că, deşi e valabil câte un pic dintre toate cele de mai sus, răspunsul este mai simplu şi mai la îndemână - ştii că ai de-a face cu o astfel de carte atunci când nu te mai interesează ca e science fiction sau Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor, când eşti captivul atmosferei şi sclavul acţiunii.

În America anului 2025, societatea a degenerat într-atât încât violenţa a ajuns un fapt banal şi a pătruns chiar şi în media. Foarte la modă sunt concursurile televizate în care oamenii mor pe bune. Cel mai popular este reality-show-ul The Running Man, în care participanţii devin inamici publici şi, după ce li se dă un avans de 12 ore şi niste bani, încep să fie haituiti fără menajamente de asasini profesionişti (numiti cum altcumva decât "hunters"), dar şi de autorităţi. Tariful pe ora supravieţuită este de 100 de dolari, se oferă bonusuri pentru fiecare poliţist sau hăituitor ucis, iar la capătul perioadei de 30 de zile se află marele premiu de un miliard.

Ca fapt divers, până în momentul când personajul principal, Ben Richards, împins de sărăcie şi de boala fiicei sale, intră în acest joc al morţii, recordul era de opt zile şi câteva ore. O perversiune suplimentară la care sunt supuşi participanţii este obligaţia de a înregistra zilnic câte doua mesaje video şi a le trimite producătorilor emisiunii.

După conturarea acestui cadru de un sadism impecabil, începe o cursă nebunească pe care o parcurgi pe nerăsuflate. Protagonistul luptă pentru supravieţuire cu ferocitatea unui diavol tasmanian, străbate America, prilej cu care ni se proiectează un tablou al segregării rasiale, parţial valabil şi în realitate, şi descoperă detalii sinistre din culisele acestor jocuri mortale. Cartea e scrisă într-un stil alert, tensionat, potentat şi de modul în care este structurată: în 101 de capitole numerotate descrescător, precum o bombă cu ceas care se îndreaptă inexorabil către o deflagraţie nimicitoare.

Ca în orice distopie, întâmplările fericite cam lipsesc, fiind înlocuite de un tragism masiv, dar logic. Finalul, menit a fi alegoric şi izbăvitor este, prin prisma istoriei recente a omenirii, de-a dreptul profetic; vedeti voi ce şi cum, doar nu o să cad în păcatul de moarte al uciderii suspansului.

P.S. Dacă vi se pare că mâna sigură cu care este dozată morbiditatea acestei carţi vă este cunoscută, ştiti voi ceva. În realitate, în spatele pseudonimului Richard Bachman se ascunde nimeni altul decât Stephen King. Da, maestrul horror-ului în persoană. Între anii 1977 şi 1982, omul a vrut să testeze dacă succesul său este rodul unui talent autentic sau doar al hazardului, aşa că a publicat mai multe romane sub acest nume. După ce s-a încredinţat că le are într-adevar cu scrisul, King şi-a reluat paternitatea lor.

Pentru mine însă, The Running Man rămâne scris de Richard Bachman, omul care, chiar dacă nu există, mi-a oferit o experienţă de neuitat.

de Iulian Fira