Titlu: Ultimul vis
Autor: Pedro Almodóvar
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Lavinia Similaru
Numar pagini: 256
ISBN: 978-630-319-700-5

Eh, iată că l-am și citit pe Pedro Almodóvar Caballero, nu doar... privit. Până acum, i-am văzut filmele, iar dintre toate Hable con ella - premiat cu Oscarul pentru cel mai bun regizor în 2003 - mi-a plăcut cel mai mult. Nu că alte filme regizat de el nu mi-ar fi plăcut. Iar când am văzut că în sfârșit s-a tradus și la noi El último sueño/Ultimul vis, chiar m-am bucurat, în primul rând pentru că am vrut să aflu mai multe despre viața lui Almodóvar.

Chiar dacă, după cum însuși Pedro Almodóvar spune, este vorba despre „o autobiografie fragmentată, incompletă și oarecum criptică”, am putut arunca o privire chiar amplă asupra vieții de cineast și scriitor a marelui regizor. Pentru că, cel puțin pentru mine, Pedro Almodóvar chiar este un regizor foarte, foarte bun, care are o viziune cu totul aparte asupra multor lucruri.

„- Nu există singurătate mai îngrozitoare decât aceea de a nu te simți însoțit de propria imagine. Mărturia celorlalți nu e de ajuns, nici măcar a ființelor dragi. Neputându-mi contempla propriul chip, am ajuns să cred că nu îl am. Eram sigur că, dacă Dumnezeu exista, aparținea familiei oglinzilor și, din vreun motiv care îmi scapă, îi plăcea să ne tăgăduiască existența.”

Cartea aceasta este o colecție de povestiri, în mare parte, care cuprinde atât reinterpretări (cum ar fi „Ioana, frumoasa nebună”, „Viața și moartea lui Miguel” care nu are cum să nu te ducă cu gândul la Benjamin Button), povești pur și simplu ficționale, precum și întâmplări din viața lui Pedro Almodóvar. Ultimul vis, povestea care dă și titlul volumului, este cea mai emoționantă dintre ele, vorbind despre pierderea mamei.

În esență, Pedro Almodóvar este scenarist și regizor - el chiar afirmă că nu are valoarea unui scriitor și, de altfel, că este departe de a fi unul - Ultimul vis se ăncheie chiar cu povestirea intitulată „Un roman prost”. Tocmai asta a fost, într-o mare măsură, partea care mi-a stârnit interesul cel mai mare: eu mereu am crezut că un scenarist bun va scrie, implicit, cărți bune!

„Improvizațiile acestea implicau o lecție magistrală pentru mine. Stabileau diferența dintre ficțiune și realitate, și faptul că realitatea are nevoie de ficțiune ca să fie mai completă, mai plăcută, mai ușor de trăit.”

Pedro Almodóvar a reușit să „demitizeze” acest lucru. Într-o mare măsură, scenaristul va lucra cu fapte, pe când scriitorul lucrează cu cuvinte. Un scenarist este foarte limitat la ceea ce va fi pus pe ecrane, pe când scriitorul se poate întinde cât îi este plapuma de lungă (deși nu este de dorit mereu acest lucru). Chiar Pedro Almodóvar a spus faptul că, de multe ori, a fost nevoit să scoată muuuulte din scenariu pentru că pur și simplu n-ar fi putut fi concretizate pe marile ecrane. Asta-i doar o mică parte din explicația pe care el o dă când afirmă că este departe de a fi „un scriitor bun”. Totuși, din prisma a ceea ce am citit, consider că Pedro Almodóvar le are cu scrisul, și nu numai...

„E prea tânăr pentru a înțelege că sensul perfecțiunii este invers în raport cu trecerea timpului.”

Pedro Almodóvar a reușit să creeze în Ultimul vis un univers aparte - cu personaje memorabile, abordând teme și subiecte dintre cele mai interesante, tratate într-un mod aparte. Fiecare poveste a transmis ceva special, uneori poate chiar un mesaj cu răsunet. Mi-a plăcut mult faptul că, citind-o, am simțit că „am acces” la un alt mediu, că reușesc să înțeleg mai bine exuberanța și dramatismul de care Pedro Almodóvar dă dovadă în multe dintre filmele sale.

Am aflat și care i-au fost principalele surse de inspirație - surse care, chiar și după zeci de ani, continuă să îl inspire. Recunoscă că de la bun început m-am așteptat să-mi placă această carte, și chiar mă bucur că s-a dovedit a fi o lectură aparte.

„(...) mai ales la cineva ca mine, care m-am hrănit mult din ceea ce mă înconjura ca să-mi scriu scenariile: mama, copilăria, anii de școală cu preoții, tinerețea la Madrid, zecile de prieteni pe care îi frecventam pe vremea așa-numitei Movida, a distracțiilor, conversațiile ascultate, extravaganța unor prietenii, durerea, provocată deopotrivă de relațiile personale cele mai intime.”

A fost o lectură pe care o recomand cu mare încredere; nu trebuie neapărat să fiți fani ai lui Pedro Almodóvar sau să-i fi văzut filmele pentru a vă plăcea cartea. Mi-ar plăcea tare mult să se traducă și alte cărți ale autorului, deoarece eu cred în talentul lui literar. Până atunci mă bucur că am putut să-i citesc această „autobiografie fragmentată” și că am descoperit în ea povești dintre cele mai interesante - și mici fărâme din viața lui Pedro Almodóvar.

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  O carte care se citește rapid, cu povești care te trec prin mai multe stări, tratate într-un mod cu totul și cu totul aparte.

• Minusuri

  Într-o oarecare măsură mi-aș fi dorit să abordeze mult mai mult aspecte privitoare la viața personală, dar încă aștept cu mare interes să-și publice și (auto)biografia.

• Recomandari

  A se citi de către oricine, dar mai ales de către cei care sunt fani sau au văzut cel puțin un film regizat sau scris de Pedro Almodóvar.