Parcursul unui președinte

Titlu: Drumul spre adevăr
Autor: Lech Walesa
Rating:

Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Constantin Geambașu
Numar pagini: 464
ISBN: 978-606-588-226-3

„Există momente când trebuie să știi să te ridici desupra propriilor ambiții rănite sau peste adversitatea firească față de alții”

„Poziția puternică, iar uneori chiar apreciată a unei țări în lume nu se capătă niciodată pe degeaba. Se poate întâmpla așa ceva o data la câteva sute de ani, când un stat sau un popor se poate remarca prin merite deosebite în fața lumii. Așa s-a întâmplat cu Polonia și cu revoluția ”Solidarității”, de care eram fascinati și cu care am infestat întreaga lume.”

Caracterizat de soția sa, Danuta, ca un om tăcut, Lech Walesa a reușit, în ciuda acestei tăceri, să aibă o viață tumultoasă. Pornește de jos, ca electrician, devine sindicalist, are probleme cu regimul communist, fiind și arestat în repetate rânduri datorită activității sale din cadrul sindicatului, și, intrând în acest joc politic, ajunge președintele Poloniei. Pe timpul mandatului său s-a trecut de la comunism la democrație. Nu este singura sa realizare: este și cofondator al mișcării sindicale Solidaritatea, iar în 1983 a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Biografia sa, „Drumul spre adevăr”, este atât de detaliată, încât m-am întrebat dacă nu cumva acest om și-a notat fiecare zi din viață sau pur și simplu fiecare zi din viața sa fiind un eveniment, nu a putut fi uitat niciun detaliu? Cred că a doua variantă este cea corectă. Scrisă mărunt și cu adăugiri în cadrul paginii ce conțin părerile unor colegi, cunoștinte sau chiar ale soției, precum și evenimente importante, biografia aceasta comunică multe despre autor. Stilul serios, protocolar al scriiturii ne spune că într-adevăr este un om care nu își expune sentimentele prea ușor.

Este prima biografie de politician pe care o citesc și da, cred că e normal ca o biografie de președinte să fie plină de evenimente politice și de date și de citate… ca un manual de istorie, pentru că până la urmă un președinte face istoria unei țări.