Titlu: Dora Maar. Prizoniera privirii. Viaţă, vocaţie, viziune
Autor: Alicia Dujovne Ortiz
Rating:
Editura: Curtea Veche
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Nicolae Cristian
Numar pagini: 304
ISBN: 978-606-588-302-4

„Ritmând acest dans de pământ
Gheața pasiunilor trecute
Lamele plantate în vânt
Direcția falsă a mâinii prizoniere”

În spatele unui bărbat genial se află adesea o femeie al cărei nume timpul l-a aruncat în obscuritate sau cel puțin nu i-a făcut dreptate. Istoria nu lasă loc de excepții, Théodora Markovitch, cunoscută drept Dora Maar, fotografă și pictoriță( bâlbâieli semicubiste și pseudopicassiene în spatele cărora apărea umilința de a vrea să fie cineva, în umbra unui geniu), a rămas cunoscută mai mult în calitate de amantă a lui Picasso. Nici spaniolă cu crucea la gât, nici franțuzoaică facilă, era o ființă exotică, venită din neant, o creatură kafkiană cu sinceritatea unui bărbat și curiozitatea unei femei, cu un destin sub semnul hazardului.
Mereu în căutare de imagini, neobosită de drumurile lungi, Dora a fost mereu o idealistă incapabilă să se oprească în fața realității dure a unui munte abrupt, chiar dacă, uneori, era nevoită să se folosească de spatele unui străin pentru a-și urma ideea. Anii 1935 și 1936 au fost anii ei de glorie, devenind un vânător de imagini celebru, care, mai mult ca într-un joc de oglinzi, arbora propria imagine.

Refăcând traiectoria destinului pe care l-a avut această femeie misterioasă, cu o investigație psihologică meticuloasă, o împletire de lirism și precizie de jurnalist, Alicia Dujovne Ortiz realizează mai mult decât o biografie tipică. Surprinzând spuma lumii artistice specifică avangardei franceze, prin nume sonore precum George Batailles, Paul Eluard, Andre Breton, acest volum tinde a fi mai degrabă o biografie de grup, imortalizând cu abilitate spiritul mediului cultural al perioadei dintre cele două războaie mondiale.

Dora Maar l-a fascinat pe Picasso prin aureola de libertinaj creată de condiția de amantă a lui Bataille, dar și prin gestul șocant făcut în cafeneaua Les Deux Magots ce prevestea o relație furtunoasă, o îmbinare de masochism și vanitate. Degetele sale, cuțiul și mănușile, cele trei elemente definitorii pentru întâlnirea lor, devin și un simbol al stilului de viață suprarealist din Franța.

Cel mai tulburător este portretul lui Picasso, un maestru păpușar manevrând emoțiile femeilor care-l iubeau, un colecționar care, după cum afirma și Francoise Gilot, avea un complex asemănător cu acela al lui Barbă-Albastră, cu lupta cu taurii. „Acesta îi fotografia Dorei lacrimile, supunerea, supliciul, darul, nu era un sadic care martirizează cu ajutorul lanțurilor groase, ci un pervers narcisist care utilizează mijloace subtile”. Portretele ei imortalizează degradarea treptată, ochii străpunși de stele, apoi de pumnale de lacrimi și, în cele din urmă, ochiul uscat, fix și viu cu contururi goale.

Dora a fost prizoniera unei plase a avangardei în care toți păreau să fie amanții tuturor, o artistă a cărei vocație sinceră a fost masacrată de o dragoste nefericită sau poate încă o erotomană obsedată de băbatul celebru. Cu aripile tăiate, ajunge să identifice închisoarea cu dragostea în care vrăjitorul o închidea dar în interiorul căreia găsea bogăție și consolare, privilegiul de a împărți viața cu un bărbat unic. Arzând în suferințe atroce, aproape o mașină de suferit, Dora a fost distrusă nu de atât de conflictele interioare, cât mai degrabă de electroșocurile aplicate de Lacan, odată internată de Picasso. Salvarea i-a venit prin fuga într-o solitudine mistică și creatoare.

• Plusuri

  Împletirea lirismului cu precizia stilului jurnalistic

• Minusuri

  Construcția textului ce nu respectă ordinea cronolgică a evenimentelor poate produce confuzie și îngreuna lectura

• Recomandari

  Pasionaților de biografii, de suprarealism