Scris de Mihaela Butnaru • 27 May 2011 • in categoria Lit. contemporana
O știti pe Bridget Jones. Ratata simpatică, atît de nefericită, dar atît de entuziastă în nefericirea ei. Geri, protagonista din Mă sinucid altă dată este o soră de cruce a ei, dacă pot să spun așa. Pe lîngă toate dezastrele din viața ei, nici măcar sinuciderea nu-i reușește.
Cazul din acest roman este unul fericit: o sinucidere eșuată înseamnă un strigăt după ajutor auzit. Geri hotărăște, după o analiză amănunțită și cîteva căutări pe google, că viața ei nu merită trăită, plus, ca depresivă nevrotică auto-diagnosticată, are dreptul la sinucidere (statisticile îi acordă oricum mari șanse să comită actul). Așa că plănuiește totul: scrisorile de adio, metoda de sinucidere, testamentul, impresia pe care vrea să o lase post mortem.
În ce fel arată viața ei care nu mai merită trăită? O familie lipsită de maniere, o mamă cicălitoare și exasperantă, surori cu un statut social mai bun, o slujbă obscură ca scriitoare de romane siropoase, o sumă de relații eșuate...pare rețeta clasică pentru ratare. E vorba însă numai de ratare socială, cred eu, pentru că în interior, Geri este mulțumită de sine, iubește să scrie romane de dragoste care ar face-o invidioasă și pe Sandra Brown, are un spirit de observație acid, vede fără greș toate lipsurile celorlalți...ideea sinuciderii vine astfel dintr-o logică prea rece ca să fie autentică, însă trecînd peste asta, atît planul, cît și (ne)îndeplinirea lui sunt de un umor teribil.
Eliberarea pe care o aduce o hotărîre definitivă (și dacă e ceva ireversibil absolut, atunci acel ceva e moartea) se vede în scrisorile trimise de Geri. Toate sunt puneri la punct, dezvăluiri, descărcări. Sinceritatea le definește. Bineințeles, se adaugă umorul, dar și reveria: cum ar fi dacă aș putea scrie și eu, cititorul, ce cred și ce simt cu adevărat față de unele persoane din jurul meu? Chiar și după ce sinuciderea eșuează și toți află de motivele gestului, relațiile nu devin mai autentice. Oamenii din jurul lui Geri nu se schimbă, nu o ascultă mai atent și nici ea nu gîndește să schimbe ceva în profunzime. Ceea ce se întîmplă este că șirul de ghinioane și situații penibile pre-sinucidere se transformă într-un șir de coincidențe plăcute și șanse. E ca și cum după sinucidere vine schimbarea, care nu-i explicată la fel de metodic ca nenorocirile anterioare, dar există și e pozitivă. Ideea acesta este puțin ironică, avînd în vedere că pentru mulți după sinucidere nu mai urmează nimic.
Cartea face parte din noua colecţie a Editurii Allfa: Strada Ficţiunii. Titluri din aceeaşi colecţie:
Orasele invizibile, de Italo Calvino
Ma sinucid alta data, de Kerstin Gier
Dezghetul, de A.D. Miller
Sus, in aer, de Walter Kirn
Menajeria lui Jamrach, de Carole Birch
Cabalistul din Praga, de Marek Halter
Magazinul de sinucideri, de Jean Teulé
Fetele din Shanghai, de Lisa See
umorul de situație și de limbaj, fluiditatea acțiunii, personajele conturate rapid, din cîteva clișee
cartea nu-i mai memorabilă decît altele din genul ei
tuturor celor care își doresc să rîdă, să se relaxeze și apoi să uite
Mă bucur că ai citit cu atenție. Deși nu e comun, a iubi se poate folosi cu sensul de a-i plăcea să…, iar a gîndi poate să nu fie reflexiv. Par a fi traduceri nereușite din altă limbă, presupun că vrei să spui engleză, însă sunt românești.
Cunoștințele mele care au mai citit cartea sunt de acord: e amuzantă.
Pingback: Viața între două zboruri | bookblog.ro
Pingback: Toate pânzele sus! | bookblog.ro
Pingback: Cuvântul şi Golemul, Cabala şi Umanitatea | bookblog.ro
Pingback: Dezrădăcinare | bookblog.ro
Interventia doamnei Marilena iti ia ochii (la prima vedere) si chiar risca sa-ti para de bun simt, daca nu s-ar bulbuci in spatele ei mici, presupuse, si inca nestinse resentimente (cel putin, atitea “detectez” eu cu al saptelea simt):
Marilena nu a putut uita opinia franca si necrutatoare a Mihaelei B. la adresa ineptei, incoerentei, naucitoarei traduceri a romanului “Clocot”, scris de Walser (probabil ca traducatorul este un apropiat al Ed All, altfel nu-mi explic de ce i-a fost incredintata treaba asta delicata de a-l talmaci taman pe Walser). Un deserviciu grav adus cu indolenta lecturii acestui mare scriitor german!
Pun in comparatie traducerea la “Cal in fuga” de la Humanitas, maiestrita de Viorica Niscov. Adaug eu ca aceleasi iremediabile pagube i-au fost cauzate de dl Victor Scoradet si romanului “Vinatoare” (tot la All, tot de prea destinsul talmaci).
Cit despre mine, daca ma intrebati: nu stiusem ca valoarea unei carti se poate masura si-n hohote… Hohote, ma intelegi, Mihaela Butnaru, nu amuzament. Cred ca te inseli din nou lasindu-te prada acestor eufemisme bizare. Nu economisi aprecierile tale la adresa unei capodopere a risului nestavilit. Scrie “hohote”, nu “amuzament”. Hai ca nu e asa greu!
Fa-i hatirul asta d-nei Marilena. Fa-i ziua! Te rog eu!
Ce roman esti, domnule! Fiindca m-ai banuit de oarece resentimente, te banuiesc si eu ca ai scris comentariul asta cu dintii stransi, lovind in tastele calculatorului. Am si uitat de Clocot, nu are nicio legatura. E mult mai simplu: am redactat cartea asta. Am ras cand am citit prima oara traducerea, am ras la redactare, am ras si cand a venit de la corectura.Pentru mine o carte, daca nu are mare valoare literara, trebuie sa ma atraga cu ceva: sa aiba o poveste originala, sa ma emotioneze sau sa ma distreze.
Sunt onorata ca mi-ai urmarit comentariile, promit sa iti citesc si eu recenziile. Nu ai vrea sa citesti si o carte de la ALL? Am avea ocazia sa corespondam mai mult…
Citesc orice! Carte sa fie (mai puțin cărțile de joc sau de self help), roman să fie, german să fie. Carte bună! Mulțumesc.
Copyright ©2011 Bookblog.ro
Marilena spune:
31 May 2011 | 12:47 pm
Recenzia e OK, face dreptate cartii. Bizare mi se par unele formulari din recenzia ta, parca ar fi traduceri nereusite din alte limbi:
“Geri … iubeste sa scrie romane de dragoste”
“… nici ea nu gandeste sa schimbe ceva…”
Cartea este mai memorabila decat altele de genul ei: iti starneste hohote de ras la tot pasul!