Titlu: Jude Neștiutul
Autor: Thomas Hardy
Rating:
Editura: Paralela 45
Anul aparitiei: 2002
Traducere: Vera Călin
Numar pagini: 464 de
ISBN: 973-593-590-2

De când l-am descoperit, Hardy a făcut parte dintre scriitorii mei preferaţi. Cu toate că stilul său n-a fost niciodata lăudat de către critici, scrierile sale au atât de mult de oferit din alte puncte de vedere, încât acest mic neajuns poate fi trecut cu vederea. Profunzimea temelor abordate, personajele inedite pe care le creează pentru a susţine ideile sale, încurcăturile atât de reale în care îşi aruncă personajele fără a le fi înzestrat dinainte cu vreo capacitate extraordinară fac din cărţile sale adevărate desfătări.

Toate cărţile de Hardy pe care le-am citit urmează acelaşi tipar din punct de vedere al compoziţiei. Mai întâi se prezintă foarte senin împrejurările în care începe viaţa personajelor, apoi sunt prezentate personajele în mare, şi abia apoi încep să se întâmple lucruri care să dezvaluie toată complexitatea acestora. Apoi atmosfera se întunecă şi totul se încheie într-o notă tragică. Ceea ce e însă fascinant este faptul că personajele lui chiar se schimbă pe parcursul vieţii, o schimbare lentă, însă evidentă, foarte naturală, foarte reală, ceea ce nu prea se poate observa la mulţi scriitori, cel puţin nu la mulţi din secolul al nouăsprezecelea.

Jude Nestiutul este o carte care mai întâi îţi pune răbdarea la încercare, însă nu fără folos, şi mai apoi te răsplătește pentru răbdarea avută. Pentru că din clipa în care lucrurile încep să se întâmple, toate vin ca o avalanşă care se oprește doar la finalul cărţii. Final foarte diferit de ceea ce te-ai aştepta.

Povestea începe cu pregătirile de plecare ale dascălului din Marygreen. Jude, un băieţel orfan care a fost primit de către mătuşa Drucilla, este singurul care regretă cu adevărat plecarea acestui om. Descumpănit, acesta îl întreabă pe dl. Phillotson care sunt motivele care-l determină să plece. Iar dascălul îi vorbește despre Christminster, minunat oraş universitar, un Oxford în miniatură, unde poţi obţine o diplomă cu ajutorul căreia o carieră în sânul Bisericii îţi este asigurată. Băieţel lăsat în voia sorţii, de care nu-i pasă nimănui, naiv şi impresionabil, însă îndrăgostit nebuneşte de cărţi şi de cunoaştere, Jude îşi clădeşte un vis frumos pe care-l hrăneşte şi-l creşte la umbra imaginii idealizate a Christminsterului A ajunge în această cetate devine pentru el un ţel în viaţă şi de aceea începe să înveţe latina şi greaca, aproape că învaţă scripturile pe de rost în aceste limbi moarte, şi-i citeşte pe clasici.

Deşi îşi petrece şapte sau opt ani din viaţă studiind pentru a-şi împlini visul – pentru că vorbim aici de un vis nu de o ambiţie – planurile sale sunt zădărnicite de către prima femeie care îi dă atenţie şi care îl şi prosteşte s-o ia de nevastă. Căsnicia lor durează doar câteva luni, pentru că Arabella îşi dă seama că Jude nu e genul de om de care are ea nevoie. Drept urmare îl părăseşte şi pleacă în Australia alături de părinţii ei.

Jude ajunge în cele din urmă în Christminster şi continuă să studieze pentru a intra la universitate, însă în curând îşi dă seama că uşile acesteia îi sunt închise pentru că pregătirea lui nu este temeinică, iar bani pentru a-şi cumpăra un loc la universitate nu are. Varianta care i se propune este aceea de a deveni predicator pentru că astfel nu are nevoie de studii universitare, ci doar de o licenţă uşor de obţinut pentru un om atât de citit ca el. Între timp îşi întâlneşte verișoara, pe Sue, a cărei poza a văzut-o în casa mătuşii Drucilla, întâlnire care îi decide cursul vieţii. Chiar dacă la început cei doi îşi încep legătura ca două persoane care n-au alte rude în viaţă decât unul pe celalat şi o matuşă bătrână, relaţia lor evoluează spre dragoste. Jude se îndrăgosteşte foarte repede în ciuda faptului că Sue îi este verişoară şi-i este interzis s-o iubească. Când îşi dă seama că dragostea lui depăşeşte graniţele rudeniei şi ajunge chiar până la dorinţă fizică, se simte extrem de vinovat. “Ciudat că năzuinţa lui dintâi spre desăvârşire cărturărească se împiedicase de o femeie şi că cea de-a doua năzuinţă – spre apostolat – tot de o femeie fusese stăvilită. Oare, se întreba el, se întâmplă asta din vina femeilor, sau pentru că e artificial sistemul după care pornirile sexuale fireşti sunt transformate în drăceşti capcane domestice şi în lanţuri pentru a-i prinde şi a-i înfrâna pe cei ce doresc să meargă înainte?”

Sue este o fiinţă imposibil de descris în câteva cuvinte. Îi seamănă lui Jude în foarte multe privinţe, mai puţin în cele esenţiale. Dacă Jude este o persoană convenţională, care crede în Biserică şi consideră că toate canoanele şi tradiţiile acesteia trebuie respectate orbeşte, Sue este o persoană foarte neconvenţională care pune sub semnul întrebării credinţa oarbă şi ideea de moralitate a unei societaţi care respectă regulile şi tradiţia fără s-o treacă mai întâi prin filtrul raţiunii. Dacă există un cuvânt care s-o descrie cel mai bine pe Sue, atunci aceasta este raţională. Totuşi acestă raţionalitate n-o împedică de la gesturi impulsive.

Traseul deloc lin pe care vieţile celor doi îl urmează provoacă mari schimbări în amândoi. Pe Jude îl învaţă să gândescă “outside the box”, în timp ce pe Sue o mai temperează. Punctul culminant în vieţile celor doi este atins în momentul în care sentimentele şi modul de gândire ale celor doi se află într-o simbioză perfectă. Totuşi, o tragedie le schimbă vieţile şi mai ales modul de a gândi, iar acesta este punctul în care cei doi încep din nou să se îndepărteze unul de celălalt din punct de vedere intelectual. Pentru că Jude devine mai convins ca niciodată de “filosofia” lui Sue, iar Sue îşi neagă propria “filosofie” şi începe să creadă în Dumenezeu, sau mai degrabă în pedeapsa divină, şi să fie convinsă că normele sociale şi convenţiile trebuie respectate cu orice preţ. Astfel, fiecare ajunge în punctul din care celălalt a pornit, făcând ca viaţa lor împreună să devină imposibilă.

Aceasta este mai mult decât o poveste de dragoste. Pentru că ideile neconvenţionale expuse sunt atât de moderne încât şochează. Mai ales dacă avem în vedere faptul că romanul a fost publicat pentru prima dată în 1895. Un astfel de exemplu îl putem găsi în modul în care Sue vorbeşte despre căsătorie: “Făcând abstracţie de noi şi de nefericitele noastre ciudăţenii, nu stă în firea omului să iubească o fiinţă atunci cand i se spune că trebuie s-o iubească şi să fie iubit de ea. Ar face-o mai degrabă dacă i s-ar porunci să n-o iubească. Dacă taina nunţii ar consta într-un jurământ şi un contract purtând semnătura celor două părţi, prin care semnatarii s-ar lega să înceteze a se iubi începând din ziua respectivă, ţinând seama că au căpătat drept de proprietate unul asupra celuilalt şi să se ferească fiecare, pe cât posibil, de tovărăşia celuilalt în public, ar exista mai multe perechi căsătorite care se iubesc decât există acum. Închipuie-ţi întâlnirile tainice între soţul sperjur şi soţia lui, felul cum vor tăgădui că s-au văzut, găndeşte-te cum se vor căţăra pe fereastră pentru a pătrunde în dormitor şi cum se vor ascunde prin cămăruţe! Atunci dragostea nu s-ar răci.”

Tulburător în romanele lui Hardy este mesajul pe care acestea îl transmit. Un iubitor al tragediilor greceşti, acesta prezintă vieţile personajelor sale ca fiind ghidate de soartă şi având un traseu dinainte stabilit care nu poate fi influenţat de caracter sau hotărâri personale. De fapt, citind, rămâi cu impresia că personajele lui Hardy nu iau decizii pe care să le ducă negreşit la îndeplinire. Nu-şi planifică viitorul mai departe de ziua de mâine. Au doar vise şi dorinţe, însă nu fac nimic concret spre îndeplinirea acestora de parcă ar ştii că nu este treaba lor să-şi planifice viitorul. Autorul face acest lucru foarte clar, spunând: “Dar nu era treaba lui să se gândească la ceva ce avea să urmeze; trebuia doar să privească în faţă doar ceea ce sărea în ochi…” Acestă lipsă de control asupra vieţii, supunerea în faţa unui destin imuabil este înspăimântătoare.

Aş putea să scriu la nesfârşit despre Hardy şi romanele sale, însă am să închei prin a spune ca Jude Neștiutul este unul din cele mai bune romane pe care le-am citit şi-l recomand cu căldură chiar şi celor care de obicei îi evită pe clasici.