Titlu: Idele lui Martie
Autor: Valerio Massimo Manfredi
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Radu Gâdei
Numar pagini: 336
ISBN: 973-724-285-3

Să nu ne iluzionăm, să nu ne furăm singuri căciula de daci păţiţi - cărţile despre Roma nu sunt cărţi despre Roma, ci sunt cărţi despre omul de acum. Iar asta se poate vedea cu ochiul liber, ca de pe cele şapte coline, în cărţile lui Valerio Massimo Manfredi, ca şi la colegul lui la fel de prolific de best-seller-uri pe aceeaşi temă, Robert Harris. Dacă la Harris, cititorul amator de astfel de ricoşeuri autodescriptive putea identifica fascinaţia omului contemporan pentru geniul ingineresc al vremii (cu nimic diferit de entuziasmul celor care realizează/privesc la Megamachines) şi vulnerabilitatea civilizaţiei în faţa imensităţii naturii, Manfredi - deh, "geantă latină" - se răsfaţă mai mult cu partea (in)umană a problemei romane, brodând cu chef de scenarist de thriller hollywoodian propria variantă a uciderii lui Caesar.

Cum nu era să se ocupe de filozofia dreptului roman sau de viaductele lui Harris, Manfredi s-a aruncat cu poftă într-un subiect care seduce şi acum - complotul împotriva uneia dintre cele mai fascinante figuri din întreaga istorie. Decadenţă, conspiraţie politică, bani mulţi la mijloc, glorie, trădări peste trădări, amoruri de circumstanţă sau iubiri adevărate, adică acel gen de tensiuni care, puse atent, în dozele potrivite, fac reţeta oricărui film de succes de azi, indiferent de timpul povestirii. Culori puternice, decoruri de blockbuster, scriere cinematografică:

"Omul cu mantia cenuşie ajunse asudat şi cu calul sleit de puteri, cu ochii holbaţi de frica fulgerelor şi a tunetelor, atât de puternice că muntele întreg părea să tremure. Un vânt furios şuiera printre crengile golaşe ale stejarilor centenari, smulgând de pe ele ultimele frunze uscate şi ducându-le departe ca să se învârtejească în capătul văii cufundate în beznă. Deasupra, pistele înzăpezite se distingeau cu greu pe fondul cerului acoperit de nori negri."

... adăugăm câteva simboluri nu extrem de originale, dar suficient de percutante, planuri paralele ce se ciocnesc cu scântei spre punctul culminant, pentru creşterea adrenalinei lectorului care a vrut să citească o carte şi a nimerit în mijlocul unui film şi câteva mostre de tehnica anticipării (în care tracul Liviu Rebreanu în mod cert era mai măiestrit):

"[Caesar] dădu să se apropie de el şi să-l salute [clarvăzătorul etrusc], dar omul se apropie primul de el şi, privindu-l în ochi cu o expresie lunatică şuieră printre dinţi:

- Păzeşte-te de Idele lui Martie!

Caesar încercă să schiţeze o întrebare:

- Dar ce"?Nu mai avu timp să continue, căci Titus Spurinna dispăruse asemenea unei fantome."

Altminteri, Idele lui Martie este o lectură agreabilă pentru cei cărora nu le plac pozele din cartea de istorie. Manfredi pare a fi om cinstit - pasionatul scriitor face chiar o listă cu personaje - care sunt reale, care sunt fictive, ca să nu încurce cititorul şi să nu amestece merele documentelor istorice cu perele ficţiunii.

Într-o notă finală, autorul romanului spune cu un ton de criminalist demn de tradiţia naţiei din care face parte : "Episodul Caesar este oglinda măreţiei puterii şi iluziilor ei. La sfârşit, trupul unui om zace fără viaţă, străpuns de douăzeci şi trei de lovituri de pumnal, în timp ce învingătorii au fost deja înfrânţi şi condamnaţi pentru că istoria are un parcurs al său care nu ţine seama de proiectele, de visurile şi dorinţele umane, un parcurs care rămâne la sfârşit în mare parte misterios". Fie şi numai pentru că se vrea a fi o invitaţie la meditaţie la rostul istoriei, Idele lui Martie n-ar trebui poate ignorată.