Ratarea fericirii
Scris de Mihaela Butnaru • 17 May 2011 • in categoria Eseuri
Autor: Sigmund Freud
Rating:

Editura: ALL
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Roxana Melnicu
Numar pagini: 144
ISBN: 978-606-587-004-8
Într-o manieră speculativă, eseul lui Sigmund Freud pune la baza angoasei omului modern constrîngerile impuse de civilizație. Altfel spus, ceea ce ne sporește confortul nu ne face mai fericiți.
Dar ce ne face fericiți? După Freud, numai contrastul poate să ne procure o plăcere intensă, ceea ce starea de plăcere în sine nu face decât puțin. Ce obținem este fericire prin comparație. Comparată cu o suferință intensă, banalitatea este minunată. Posibilitatea unui mai rău ne face să prețuim și răul pe care-l avem. Principiul a devenit celebru: oamenii caută plăcerea și evită suferința.
Freud consideră că civilizația a fost inițial o formă de evitare a suferinței: întîi, prin controlarea fenomenelor naturale (deci evitarea durerii și a mortalității rezultate în urma acestora); apoi, prin dezvoltarea igienei și medicinei (îmbunătățind astfel speranța și condițiile de viață); și nu în cele din urmă, de evitare a suferinței care ține de relațiile cu ceilalți, prin legi și principii morale.
Însă progresul tehnic nu împiedică dezastrele naturale. Oamenii tot se îmbolnăvesc și mor. Suferința cauzată de ceilalți este adesea cel mai greu de suportat. Într-o viziune perfect logică, faptul că putem comanda orice pe internet ar trebui să ne bucure. Un tratament pentru cancer ne-ar face fericiți pentru tot restul vieții, chiar dacă încă nu există leac pentru iubire. Și totuși, primim bunurile culturale ca și cum ni se cuvin. Nu ne fac fericiți. Unde este greșeala? Freud răspunde cu o întrebare: De ce cerem civilizației să ne facă fericiți?
În continuare, el propune o grilă psihanalitică de interpretare a evoluției individuale și sociale. E interesant de urmărit aplicarea teoriei psihanalitice în domeniul social, deși a citi astfel solicită cunoștințe anterioare legate de conceptele invocate. De la teoria pulsiunilor pînă la narcisism, de la atribuțiile Supraeului pînă la alinările religiei - toate contribuie la un eseu pasional și spiritual. Comparativ cu articolele științifice de azi, poate părea naiv, însă are profunzime și îndrăzneală. Partea și mai interesantă este că, după mai mult de 80 de ani, Disconfort în cultură poate șoca și determina reacții puternice. Are încă prea multă luciditate pentru un secol al iluziilor.
-
Plusuri
Recomand cartea pentru spiritul analitic, pentru îndrăzneala speculației și pentru viziune.
-
Recomandari
"Destinul este considerat ca un substitut al instituției parentale; dacă ne lovește nenorocirea înseamnă că am încetat a mai fi iubiți de această autoritate atotputernică."
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Pingback: Prin blogosfera literara (16 – 22 mai 2011) | Filme si carti
-
Eu aș spune altfel, în respectul pentru adevăr: sexualitatea feminină (sexualitatea în general) a fost întotdeauna influențată considerabil de „spiritul epocii”. Nu teoriile freudiene au fost mai întâi. Era o epocă în care, încă, sexualitatea de orice gen își găsea într-un mod ceva mai „natural” făgașul ei. Într-un fel exercită presiune prescripțiile morale, tradiționale (burgheze, creștine) asupra trupescului și în alt fel (devastator, și-n numele unei iluzorii libertăți) „prescripțiile” internautice.
De aceea, din pricina acestei continue influențe (citește: presiune), sexualitatea feminină este mereu pasibilă să identifice poteci stranii către împlinire. Iar uneori să atingă împlinirea fără însăși voia ei…
cristian sirb spune:
18 May 2011 | 9:46 pm
„Das Unbehagen in der Kultur” nu poate părea nimănui naivă! Cui? Dependenților de iPhone, iPod? Apoi, „Disconfort în cultură” nu este un studiu științific, ci un eseu, cum se știe, rodul unei imense neliniști auctoriale, al minții iscoditoare a lui Freud și al unei intuiții geniale, este sinteza operei freudiene.
Mai degrabă studiile de azi, mostre de non-gândire, ascunse după cifre și statistici, rodul transpirației acerbe a unor psi netalentați, despiritualizați, dar sârguincioși, îmi par naive.