Titlu: Căldură umană
Autor: Serge Joncour
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Mădălin Roșioru
Numar pagini: 320
ISBN: 978-630-344-043-9

Serge Joncour reușește, prin romanul Căldură umană, să creeze o frescă emoționantă a unei lumi aflate în criză, în care omul, prins între fricile moderne și legăturile invizibile cu trecutul, este nevoit să redescopere ceea ce contează cu adevărat. Cu o sensibilitate aparte, autorul ne poartă printr-o poveste în care natura, familia și timpul petrecut în izolare devin elemente esențiale ale introspecției și ale redescoperirii sinelui. Iar dincolo de toate, însăși natura devine un personaj al acestui roman.

„Caroline, Agathe și Vanessa își regăsiseră, desigur, camerele, iar părinții pe-a lor. Lucienne, bunica, se mutase în cea a lui Alexandre, care se retrăsese pe canapeaua din salon. Cu toții au avut impresia că redescoperă acei pereți familiari. Clădirea seculară, pe care fiul lor o ocupa singur de zece ani deja, căpăta, în vacanța de iarnă, culoarea unei călătorii în timp.”

Romanul îi urmărește pe cei patru frați – Vanessa, Caroline, Agathe și Alexandre – care, după ani de distanțare, atât fizică, cât și emoțională, sunt forțați de împrejurări să se reîntâlnească la ferma copilăriei lor. Situată în sud-estul Franței, această fermă este un loc încărcat de amintiri, dar și de tensiuni nerezolvate între frați. Însă, odată cu izbucnirea pandemiei și impunerea lockdown-ului, lumea întreagă pare să se oprească, iar cei patru rămân blocați împreună, nevoiți să înfrunte nu doar realitatea pandemiei, ci și propriile istorii personale, temeri și regrete.

„Agathe era în relații reci cu fratele lor și dacă nu-și mai vorbeau de toate acele chestiuni legate de pământ, de creșterea animalelor și de eoliene, asta doar din pricina că nu-și mai vorbeau deloc. Între ei rămânea o definitivă lipsă de înțelegere. Nu mai aparțiuneau aceleiași lumi.”

Joncour construiește un contrast puternic între două ritmuri de viață: cel al lumii moderne, caracterizat de agitație, tehnologie și instabilitate, și cel al naturii, care continuă să existe după propriile reguli, indiferent de crizele umanității. Pe de o parte, romanul surprinde tulburările sociale din Franța – protestele, incertitudinile economice și politice –, iar pe de altă parte, ne arată liniștea copleșitoare a satului, unde lucrurile par neschimbate, deși, în realitate, și ele sunt influențate de evenimentele globale. Întoarcerea la fermă devine o întoarcere simbolică la esențele vieții, la valori uitate, la ritmuri „mai naturale”, dacă pot spune așa ceva. Prin detalii bine alese, autorul ne face să simțim mirosul pământului reavăn, sunetul păsărilor, greutatea aerului de primăvară și, mai ales, liniștea care parcă obligă personajele să privească spre înăuntrul lor.

„În timp ce pretutindeni viața se oprea, aici toate alergau spre lumină (...). De-a lungul dealurilor, gardurile vii și arbuștii se desfăceau ca să stârnească poftele polenizatorilor, pajiștile se întremau și-și întețeau verdele, zilele frumoase luau iarăși pământul în stăpânire.”

Fiecare dintre frați poartă cu sine propriile dileme și bagaje emoționale. Alexandre, cel mai apropiat de lumea rurală, este cel care a rămas la fermă, încercând să păstreze o legătură cu pământul și tradițiile. În schimb, surorile sale au fost atrase de orașe, de cariere și de dinamismul vieții moderne, distanțându-se de rădăcinile lor. Întâlnirea dintre aceste două viziuni asupra vieții generează tensiuni, dar și momente de apropiere sinceră, în care personajele își recunosc dorurile, greșelile și vulnerabilitățile.

„Un singur lucru era sigur: va exista un înainte de  și un după coronavirus.”

Joncour surprinde cu finețe psihologia personajelor sale, înzestrându-le gânduri profunde, dialoguri autentice și reacții care par extrem de reale. Pe măsură ce zilele de izolare se scurg, vedem cum relațiile dintre frați se transformă, cum resentimentele lasă loc înțelegerii și cum natura joacă rolul unui liant, a unui pod invizibil între ei.

Mai mult decât o poveste despre pandemie, Căldură umană este o meditație asupra lumii în care trăim. Autorul ne amintește că suntem parte dintr-un sistem mai mare, în care fiecare acțiune are un efect, fie că suntem conștienți de el sau nu. Printr-un stil poetic și contemplativ, Joncour pune sub semnul întrebării modelul de viață pe care l-am adoptat, relația noastră cu natura și modul în care ne raportăm la crize – fie ele personale sau globale.

Pentru mine, a fost o poveste care parcă m-a îmbrățișat cu o căldură blândă, cu o „căldură umană”, o poveste cu suflet care m-a relaxat și mi-a oferit o stare aparte. O recomand cu cea mai mare încredere!

Text scris de Andrei Cioată.