Titlu: Domnul cu coasa
Autor: Terry Pratchett
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Bogdan Mihăilescu
Numar pagini: 314
ISBN: 978-973-54-0007-1

Atunci când Moartea își încetează activitatea, lumea cade în haos, însă un haos cât se poate de amuzant.

Ce se poate întâmpla dacă Moartea dezvoltă o personalitate? Dar dacă este destituit și trebuie să își vadă un timp de viața lui, ca orice muritor? Nimic mai simplu, aparent. În Lumea Disc, oamenii și lucrurile se transformă (zombie, fenomene poltergeist etc.), iar Moartea devine Bill Door, un cosaș foarte îndemânatic la ferma doamnei Flitworth. Însă chiar și într-o lume ca aceasta, ordinea firească trebuie restaurată, mai ales atunci când cel mai bătrân vrăjitor al Universității Nevăzute, așteptându-și cu nerăbdare moartea și reîncarnarea, devine un zombie amărât.

Terry Pratchett se joacă în acest al unsprezecelea roman din seria Lumea Disc cu filosofii profunde, într-o manieră simplă, care îți aduce zâmbetul pe buze, nu însă fără a te pune pe gânduri. Prin personajul Moarte el lansează numeroase ipoteze privind natura sa, care se dovedește a fi cel puțin încăpățânată, morocănoasă, dar condusă de intenții bune. Moarte/Bill Door are o personalitate, nu gândește în termenii absoluți ai Controlorilor Realității, se comportă ca o „persoană” (scheletică, ce-i drept) cu preferințe și slăbiciuni.

Prin ideea lipsei morții, scriitorul aduce o perspectivă proaspătă asupra modului în care realitatea îmbracă forme fantasy: pentru că esența tuturor lucrurilor nu se mai pierde, ele încep, pe de o parte, să-și dezvolte propriile morți (se remarcă Moartea Șobolanilor și Moartea Puricilor) și, pe de altă parte, să amenințe lumea vie printr-un preaplin de materie. Iar prin clubul drepturilor morților vii și prin casta vrăjitorilor, Pratchett prezintă vechile slăbiciuni ale lumii: de la birocrația excesivă și stupiditatea unor ierarhii, la cei marginalizați „de parcă moartea ar fi o boală îngrozitoare”, care încearcă să își găsească locul în existență.

Domnul cu coasa este un roman efervescent, cu o scriitură rapidă, dialoguri ce frizează absurdul și o desfășurare a acțiunii pe care trebuie să o duci până la capăt pentru a-i desprinde sensurile. Frazele scurte, sacadate, alternează cu descrieri (și acestea relativ scurte) și denumiri comice. De altfel, Moarte, a cărei vorbire venită din eternitate este marcată prin majuscule, are un stil sec, dar din care nu lipsesc neapărat emoțiile, după cum urmează: BUNĂ IDEE, spuse Moarte, cât de blând putu. CND MĂ VOI ÎNTLNI CU NOUL MOARTE, TE VOI RECOMANDA DIN SUFLET./Oh, deci o să îl vedeți?/OH, DA. ȘI ACUM TREBUIE SĂ PLEC./Ce, așa repede?/DESIGUR. NU TREBUIE SĂ PIERD TIMPUL!

Un amestec de umor și supranatural, romanul nu se mărginește să dea răspunsuri imediate, facile, fiind o narațiune de savurat pas cu pas. De altfel, nu lipsește nici suspansul, pentru că Moarte devine un personaj de îndrăgit, pe care vrei să îl vezi triumfând. În fond, cine a mai auzit de moartea Morții, pentru a face loc unui Nou Moarte?

• Plusuri

  Ritmul rapid al scriiturii, modul în care se construiesc elementele fantasy (o reîncadrare în realitatea romanului a celor mai banale detalii mundane)

• Minusuri

  Cred că traducerea numelor și a altor cuvinte inventate scade din farmecul inițial

• Recomandari

  Celor pasionați de fantasy, dar și de literatura absurd-umoristică