Scris de bookblog.ro • 24 June 2026 • in categoria SF/Fantasy
Cred că foarte puține romane au exercitat de-a lungul timpului o influență atât de profundă asupra imaginarului colectiv precum a făcut-o Frankenstein. Reinterpretări, romane grafice, piese de teatru, filme, iarăși filme și altele... De peste două secole, povestea savantului care încearcă să creeze viață (în propriul său fel) continuă să fascineze, să provoace și, foarte important, să neliniștească. În spatele mitului popular, al filmelor, adaptărilor și reinterpretărilor nesfârșite, se află însă un text complex, mult mai melancolic, mai filosofic și mai tragic decât imaginea simplificată pe care cultura populară, într-un fel, a construit-o.
Faptul că acest roman a fost scris de Mary Shelley la numai nouăsprezece ani rămâne unul dintre marile miracole ale istoriei literare. Fiica filozofului William Godwin și a celebrei gânditoare feministe Mary Wollstonecraft, partenera poetului romantic Percy Bysshe Shelley, Shelley a absorbit ideile epocii sale și le-a transformat într-o operă care avea să supraviețuiască generațiilor. Nașterea romanului are aproape aerul unei legende literare: vara petrecută pe malul lacului Geneva, provocarea lansată de Lord Byron de a scrie povești cu fantome și visul tulburător care i-a oferit tinerei scriitoare imaginea savantului aplecat asupra creației sale.
Totuși, adevărata forță a romanului nu stă în povestea scrierii lui, ci în multitudinea de întrebări pe care continuă să le ridice, întrebări care, într-un fel, devin din ce în ce mai relevante. La prima vedere, intriga este cunoscută de aproape toată lumea. Victor Frankenstein, un tânăr cercetător obsedat de misterele existenței, reușește să insufle viață unei ființe alcătuite din fragmente de cadavre. Momentul care ar fi trebuit să încununeze triumful cunoașterii se transformă instantaneu într-o catastrofă. Îngrozit de aspectul creației sale, Frankenstein o abandonează, iar această decizie plantează „sămânța” tuturor tragediilor care urmează.
Ceea ce impresionează, de fapt, este felul în care Shelley mută centrul de greutate al poveștii. „Monstrul” nu este văzut drept „răul absolut”. Dimpotrivă, este una dintre cele mai sfâșietoare figuri din literatura universală. Monstru „ia viață” inocent, curios și capabil de afecțiune. Învață singur să vorbească, descoperă frumusețea naturii, citește și încearcă să înțeleagă lumea oamenilor. Drama începe în clipa în care descoperă că nimeni nu poate trece dincolo de înfățișarea sa respingătoare. Pretutindeni nu face decât să stârnească teamă, respingere și violență.
În acest sens, romanul capătă valențele reflexive despre excludere și singurătate. Monstrul lui Frankenstein nu este înfricoșător prin ceea ce este, ci prin ceea ce ajunge să devină după ce este privat de orice formă de iubire și apartenență. Furia sa, setea de răzbunare și cruzimea care se dezvoltă ulterior apar drept consecințe ale izolării, sunt însăși cauzele cauzei. Cititorul ajunge adesea să simtă mai multă compasiune pentru monstrul lui Frankestein decât pentru Frankenstein în sine.
Victor Frankenstein reprezintă, la rândul său, unul dintre marile personaje tragice ale literaturii. Ambiția lui amintește de marile figuri mitologice care au încercat să depășească limitele impuse condiției umane. Subtitlul romanului, Prometeul modern, devine esențial pentru înțelegerea textului. Așa cum Prometeu a furat focul zeilor și a fost pedepsit pentru îndrăzneala sa, Frankenstein încearcă să cucerească secretul vieții și sfârșește distrus de propria creație.
Shelley explorează astfel una dintre cele mai vechi și mai actuale teme ale civilizației: relația dintre cunoaștere și responsabilitate. Fascinația pentru progres, pentru descoperire și pentru puterea nelimitată a rațiunii coexistă cu întrebări morale care devin din ce în ce mai presante. Cine răspunde pentru consecințele unei creații? Unde se află limita dintre curiozitate și hubris? Ce obligații are creatorul față de ceea ce aduce pe lume?
Aceste întrebări fac ca romanul să pară uimitor de contemporan. Scris într-o epocă în care electricitatea, anatomia și noile descoperiri științifice fascinau imaginația publicului, Frankenstein anticipează dezbateri care domină și astăzi lumea inteligenței artificiale, a ingineriei genetice și a biotehnologiei. Tocmai de aceea continuă să fie citit și reinterpretat fără încetare.
Structura narativă contribuie la bogăția romanului. Povestea este construită asemenea unui joc de oglinzi: scrisorile exploratorului Robert Walton, mărturisirea lui Frankenstein și confesiunea creaturii se împletesc într-o arhitectură elegantă și sofisticată. Vocile se completează și se contrazic, iar adevărul pare să se afle mereu undeva între perspective.
La peste două sute de ani de la publicare, Frankenstein își păstrează intactă puterea de seducție - de fapt, poate acum este mai seducător decât oricând. Roman gotic, tragedie romantică, reflecție filosofică asupra progresului și explorare a singurătății umane, el continuă să bântuie literatura modernă asemenea creaturii sale. Dincolo de scenele memorabile și de aura sa legendară, rămâne însă o superbă poveste despre responsabilitate, despre abandon și nevoia fundamentală de a fi văzut și acceptat. Iar întrebarea care răsună după ultima pagină este aceeași care a traversat două secole de lecturi și speculații: cine este, în cele din urmă, adevăratul monstru?
Text scris de Andrei Cioată.
Copyright ©2011 Bookblog.ro