Titlu: Recunoștință
Autor: Delphine de Vigan
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2020
Traducere: Cristina Jinga
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-46-8249-2

O mică bijuterie de carte este acest scurt roman al autoarei franceze Delphine de Vigan cunoscută publicului român pentru un alt roman la fel de scurt, Legămintele, apărut tot în colecția Biblioteca Polirom a editurii Polirom, în 2019 (traducere de Alexandra Cozmolici). Spun bijuterie, dar ar fi trebuit să spun „esență tare”, pe modelul „Esențele tari se țin în sticluțe mici”, pentru că, în doar 200 de pagini ajungem să cunoaștem nu una, ci trei povești de viață fascinante.

Michka a îmbătrânit și începe să nu o mai ajute mintea. Treptat, și corpul. Așa că se internează, în pofida încăpățânării directoarei, la un azil pentru persoane în vârstă care au nevoie de îngrijire permanentă. Odinioară, Michka a lucrat ca reporter și corector pentru reviste franțuzești celebre, unde, după cum se exprimă ea însăși, nu îi scăpa nicio greșeală. Așa că este pe deplin de înțeles suferința ei când boala cea nemiloasă îi răpește tocmai această capacitate: puterea de a-și aminti cuvintele. Pe care începe să le stâlcească, să le modifice, apoi, până la urmă, să le uite definitiv. Și să le înlocuiască cu altele, cu formă apropiată, dar cu înțeles adesea hilar.

Noroc cu un tânăr ortofonist pe nume Jérôme, ale cărui înțelegere, compasiune și bunătate o vor ajuta pe bătrâna Michka să suporte mai ușor singurătatea, boala și zilele din ce în ce mai grele, pe măsură ce trupul și mintea o trădează în moduri tot mai crude.

Noroc, de fapt, cu inima ei bună, căci nu doar tânărul ortofonist o ajută să răzbată mai ușor peste obstacole, ci și Marie, o tânără pe care Michka a luat-o sub aripa ei atunci când era doar o fetiță lăsată singură în apartament de o mamă denaturată și mereu absentă, și pe care Michka a învățat-o ce înseamnă compasiunea, altruismul și bunătatea. Așa că acum, când Michka e bătrână și neputincioasă și singură, Marie vine în vizită la ea și îi alină singurătatea.

Toate cele trei personaje au un trecut plin de întâmplări dureroase, peste care încă n-au izbutit să treacă în totalitate și care au lăsat urme adânci în personalitatea lor.

Jérôme nu mai vorbește cu tatăl său din motive mai mult sau mai puțin întemeiate, însă Michka are darul de-a intra pe sub pielea omului, de-a atinge cele mai nevralgice puncte cu franchețea și lipsa de jenă tipice persoanelor în vârstă, care știu că nu mai au nimic de pierdut și nu se mai ascund după deget, menajând sentimentele celor din jur prin vorbe dulci, dar false. Așa că îl îndeamnă să nu se mai încăpățâneze și să reînnoade legătura cu tatăl lui.

Marie, am explicat mai sus, a izbutit să treacă peste trauma din copilărie doar cu ajutorul neprețuit al vecinei Michka, cea care și-a făcut milă de ea atunci când n-a mai avut cine să o îngrijească pe micuță.

Michka și-a pierdut ambii părinți în cel de-al Doilea Război Mondial din simpla vină de-a fi fost evrei. Pe ea a salvat-o un cuplu de francezi care și-au riscat libertatea și viața din milă și compasiune pentru o biată fetiță nevinovată. Pe părinții ei n-a avut cine să îi salveze. Dar ea a pierdut la un moment dat legătura cu părinții adoptivi, iar acum, când știe că nu i-a mai rămas mult de trăit, ultima ei dorință este să afle ce s-a ales de ei și, mai ales, să îi anunțe că nu i-a uitat și le-a rămas mereu recunoscătoare pentru bunătatea lor și pentru că i-au salvat viața unei necunoscute riscându-și-o pe-a lor.

Nu e nevoie de multe sute de pagini ca să transmiți mesajele pe care reușește să le transmită Delphine de Vigan în acest mic roman cu doar trei protagoniști. Prin tușe discrete, scurte, ea reușește să creioneze trei personaje extrem de veridice și să le mai și construiască trei povești care ajung să te impresioneze extrem de profund. Le face vii, pline de viață, creează dialoguri scurte, dar foarte amuzante datorită cuvintelor născocite de mintea afazică a Michkăi, și transmite mesaje pe care să și le noteze cititorul căruia îi atinge de multe ori o coardă sensibilă.

Compasiune, milă, bunătate, speranța în oameni, deși avem de-a face cu părinți nepăsători sau naziști monstruoși, toate acestea sunt sentimente pe care pune accent autoarea și-i iese, zic eu, de minune.