Titlu: Anvers
Autor: Roberto Bolaño
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Horia Barna
Numar pagini: 128
ISBN: 978-973-102-311-3

Ne place să fotografiem momentele din viaţa noastră, să privim din când în când într-un album vechi, prăfuit, uitat printr-un sertar. Toate fotografiile au o poveste; pozele noastre ne spun poveşti despre cum eram cândva, despre oamenii din viaţa noastră, despre locurile cunoscute. Fotografiile necunoscuţilor, privite cu atenţie, sunt exerciţii de imaginaţie pentru fiecare dintre noi: la ce se gândea, cum se simţea, de ce a ajuns acolo? Citind Anvers m-am simţit răsfoind un album cu 56 de fotografii, încercând să descifrez sentimentele şi gândurile personajelor…

Bolaño nu scrie un roman cu o acţiune liniară, cu deznodământ. Din moment ce nu există reguli în literatură, scriitorul se întreabă, de ce ar avea proza nevoie de un deznodământ? Într-un capitol aflăm despre un poliţist ce anchetează o crimă, în altul ni se vorbeşte despre legătura dintre scriitorul englez, ghebosul şi ,,femeia cu păr roşu”, într-un altul găsim o descriere a unei faţade, a unor străini, în timp ce în al patrulea capitol, Sub propria mea vrajă, îl găsim ca personaj pe însuşi Roberto Bolaño, cel care nu poate să ,,înregistreze frecvenţele foarte rapide ale realităţii.” (p.53) Pentru el, realitatea poate fi redată prin nişte ,,fraze răzleţe, poate pentru că realitatea mi se pare un furnicar de fraze răzleţe” (p.71)

În acest pseudo-thriller, unde evenimentele trecute şi prezente sunt amestecate, iar elementele de legătură, ce ar putea da coerenţă romanului, sunt scoase, actul creaţiei este analizat, descris, schiţat. E o ,,scriere fără disciplină” (p.85), aşa cum Bolaño-personajul o numeşte, unde accentul nu mai cade nici pe evenimentele la care personajele participă, nici pe lumea interioară, pe trăirile personajelor, ci pe însăşi mintea scriitorului şi procesul creaţiei.

Anvers, scrisă înaintea celorlalte cărţi ale lui Bolaño, este înainte de toate un exerciţiu literar atât pentru scriitor, cât şi pentru cititor. Scriitorul trece în fiecare capitol de la o temă la alta, de la o idee la un sentiment, de la o descriere la o acţiune; pentru el, Anvers este un manifest, o căutare şi un experiment literar: ,,Despre cele pierdute, despre cele iremediabil pierdute, nu doresc decât să recuperez disponibiliatea cotidiană a scrisului meu, rânduri capabile să mă apuce de păr şi să mă ridice atunci când trupul meu nu vrea să mai îndure. […] Omenescului şi divinului. Ca acele versuri pe care Daniel Biga le recite pe un pod nordic ca să îşi facă curaj, aşa să fie scrisul meu.”(p.123)

Vreau cartea Anvers

• Plusuri

  tehnicile cinematografice folosite, originalitatea stilului.

• Minusuri

  lipsa unei structuri la baza romanului.

• Recomandari

  iubitorilor de proză experimentală, celor familiarizaţi cu stilul lui Bolaño.