Anda Vahnovan, născută la 10 noiembrie 1978 în Chișinău, este o scriitoare și jurnalistă cu un parcurs academic și profesional remarcabil. A absolvit Facultatea de Jurnalism, catedra de Științe Politice și Comunicare, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și a obținut un masterat în Comunicare Socială și Relații Publice, urmat de un doctorat în cadrul aceleiași instituții. 

În 2022, Anda a debutat editorial cu volumul de poezie „Sârme”, publicat la Casa de Pariuri Literare din București, urmat de volumul de proză „Underground – povestiri londoneze”, apărut la Editura Prut Internațional din Chișinău. 

Pentru contribuțiile sale literare, a fost distinsă cu Premiul „Iulia Hașdeu” oferit de Biblioteca Națională B.P. Hașdeu din Chișinău și cu Premiul Special pentru Debut, categoria Poezie, acordat de Uniunea Scriitorilor din Moldova în 2023. 

Experiențele sale de viață, trăind în diverse orașe precum Chișinău, Cluj-Napoca, București și Londra, au influențat profund tematica și stilul scrierilor sale, oferindu-i o perspectivă unică asupra identității și apartenenței culturale. 

FILIT 2024 a prilejuit această discușie despre parcursul său literar, influențele culturale și personale care i-au modelat creația, precum și perspectivele sale asupra literaturii contemporane.

Hai să începem cu începuturile: Cum a influențat copilăria ta, petrecută printre artiști și scriitori, stilul și temele pe care le explorezi în scris? Crezi că scrisul e o predestinare sau se incubă de la predecesori?

Încep cu coada întrebării – nu știu dacă se incubă, sau e o predestinare. Cunosc copii de artiști și scriitori care au ales domenii total opuse creativității și au fost foarte ok cu asta. În cazul meu, însă, acea feerie a lumii artistice în care am crescut înconjurată de mari personalități (aveam să conștientizez asta mai târziu) m-a făcut să am o viață foarte intensă și colorată, mai întâi de toate. 

Apoi, evident că această lume nu a avut cum să nu lase amprente adânci în mintea mea de copil. A fost ca o drojdie care a fermentat lent și nu mi-a dat pace. Am avut mai multe activități – jurnalistice, didactice, am avut afacere, dar ceva nu mă împlinea. Și târziu am înțeles că era vorba despre scris.

Eu am făcut cunoștință cu tine prin intermediul volumului „Sârme”. Ce te-a inspirat să îl scrii și ce însemnătate are această carte pentru tine?

”Sârmele” au fost acele fire invizibile care mă scuturau, mă scurtcircuitau. M-am eliberat odată cu acest volum de niște trăiri, etape depășite sau doar pășite ale vieții. O sinteză și o conștientizare a unor anormalități ale perioadelor de tranziție pe care am traversat-o cu toții în anii ‘90. Sărăcia, umilința intelectualilor, devalorizările. Abia în Marea Britanie, într-un stat stabil și bogat, am început să înțeleg cât de nedreptățiți am fost istoric, cât de instabili, fără certitudinea zilei de mâine, fără respectarea drepturilor umane. Și cât de bravi am fost ca națiune, ca popor, că le-am depășit. 

Suntem niște luptători cu un instinct de supraviețuire antrenat la greu și asta ne diferențiază de alte popoare. Iar eliberarea a venit și din faptul că tata și-a dorit mult să scriu, deși nu a insistat niciodată, și acest volum i l-am dedicat lui.

În „Povestiri londoneze” explorezi viața în Londra. Ce ai descoperit despre tine și despre lume prin această experiență? Ce impact are imigrarea asupra scrisului tău?

Imigrarea într-adevăr deschide ochii asupra propriei persoane. Te redescoperi ca individ, ca structură identitară, ca apartenență. Poți avea surpriza ca pentru unele realități să fii pregătit, pentru altele doar să crezi că ești. În orice caz, este un exercițiu foarte necesar – să te vezi ajuns într-un mediu străin și să te redescoperi. 

Aceste introspecții de care am avut parte la Londra, la începuturi, până să-mi fac prieteni și să învăț limba, m-au schimbat și pe mine profund. M-au făcut, dacă vrei, chiar să mă regăsesc. Iar de la o distanță de mii de kilometri și câteva zeci de ani scurși, până și acele etape tulburi și neclare ale vieții tale reușești să le vezi limpezite. Mai sedimentate. Poate mai mature.

Cum îți afectează schimbările sociale și istorice felul în care scrii? Ai anumite teme care revin constant în lucrările tale?

Revin constant la traumele nedepășite, probabil. Dacă stau să mă gândesc la întrebarea ta, nu mă influențează atât schimbările istorice și sociale ca niște realități întâmplate, ci felul cum au trecut ele prin mine. Cum m-au remodelat, modificat, poate schimonosit. 

E una să înțelegi ce ți se întâmplă în perioada maturității și este alta când ai făcut parte dintr-un proces de destabilizare forțată și orchestrată, cum a fost rusificarea în Republica Moldova, de exemplu. Umilirea moldovenilor. Aici cred că voi mai reveni și nu o dată. Pentru că procese de felul acesta lasă urme adânci, poate neînțelese și nerezolvate încă până la urmă. Îmi pun multe întrebări de multe ori de ce sunt mereu stresată, deși nu aș mai avea motive serioase pentru asta. De ce am avut uneori sentimentul de inferioritate față de colegii mei de la Cluj, apoi față de englezi? Pentru că umilința din copilărie nu a fost rezolvată. De ce și acum nu pot arunca mâncare? Ar fi multe de înșiruit aici. Scrisul mă ajută în acest sens.

Ce a însemnat pentru tine premiul pentru debut oferit de Uniunea Scriitorilor din Moldova? Cum crezi, aceste premii sunt relevante pentru un om de litere sau ele nu au impact asupra procesului de creație?

Aș minți să zic că nu contează un premiu pentru că oferă o mai bună vizibilitate autorului. O validare chiar, mai ales că vorbim despre debut. Premiul de la Uniunea Scriitorilor din Moldova, însă, a avut o semnificație aparte pentru mine, pentru că și tata, Simion Ghimpu, a fost membru al acestei uniuni și sunt sigură că s-ar fi mândrit mult de această realizare a mea. Iar odată ce ai fost validat ca scriitor, există o așteptare de la tine pe viitor, ceea ce pune un pic de presiune pe următoarea carte. Că e vorba de premiu sau critică constructivă, orice autor are nevoie de încurajare și de simplul sentiment că scrisul lui este interesant pentru cineva și că ajunge la public. Asta este mai important, cred.

Îți este mai aproape poezia sau proza? Cum alegi forma prin care să te exprimi?

Aici m-ai prins și nu am un răspuns ca la carte. Am tot încercat să scriu poeme mai comprimate și nu am reușit. Am încercat să le transform pe unele în proză – și am simțit că mă mint singură, deși câteva doar așa și-au găsit forma finală. Textele și-au ales forma. De aceea unele au rămas sub formă de proze și le-am inclus în volumul al doilea care mi-a apărut în același ani la Chișinău – ”Underground – povestiri londoneze”, - iar poemele am preferat să le las sub forma curgerii lor firești – cum au vrut ele să iasă. 

Volumul întâi a ieșit el din mine, după ani de acumulare, și nu a trebuit să trag eu de subiecte. Și parcă ele mi-au dictat. Nu am avut cum să negociez cu ele. Deși sunt conștientă că textele puteau fi lucrate mai mult, m-am încăpățânat să le las forma neșlefuită. La forma finală a volumului, cu acel poem deșirat ca voce a tatei de fundal, am muncit un pic. Până să găsesc acea spirală (sârmă) care să îmi lege forma volumului.

Ce provocări întâlnești ca autor contemporan din Republica Moldova? Cum reușești să atragi și să păstrezi atenția publicului?

Provocarea este în primul rând una de ordin organizațional – distribuția cărților (una apărând în România, alta în Republica Moldova), apoi, nu mă ajută mult din punctul acesta de vedere faptul că stau în Londra. Îmi lipsesc mult interacțiunea cu cei din breasla mea, evenimentele, schimbul de informații și opinii. Poate de aceea recuperez prin intermediul rețelelor de socializare aceste goluri, iar în Londra, prin drumurile dese la evenimentele literare și culturale de aici, mai ales acelea de la ICR Londra. Am nevoie să inhalez doza mea de limbă română pentru supraviețuire

Iar în ceea ce privește publicul – nu îl poți atrage sau păstra atenția decât fiind deschis cu el, sincer, autentic. Și am observat că prinde cel mai mult elementul empatic. Cei care se identifică în scrisul tău, au avut aceleași suferințe, trăiri, sentimente – ei sunt cititorii pentru care ai devenit unul ”de-al lor” și cu ei rămâi.

Crezi că literatura poate influența schimbarea socială? Ai observat un impact concret al scrisului tău asupra comunității?

Literatura este unul dintre principalii factori formatori ai unei societăți. Ea ridică probleme, analizează, dezbate. De-aici nu are cum să nu iasă la suprafață o multitudine de aspecte, o viziune de ansamblu, iar de acolo și o posibilă soluție, o rezolvare a unei situații. 

În cazul meu, fiind o debutantă abia, nu pot avea pretenția că scrisul meu a schimbat ceva, dar m-aș bucura să fi oferit răspuns la unele întrebări. Să fi completat cu o mică piesă de puzzle un gol. Colegii mei din Cluj, români, mi-au zis că au înțeles mai bine metamorfozele prin care am trecut noi, basarabenii, în Republica Moldova, pentru că au scris mai mulți autori basarabeni despre asta și informația le-a completat imaginea diformă pe care o aveau până atunci. 

În cazul povestirilor londoneze, cred ca am încercat să schimb un pic imaginea macabră a procesului imigrării, care era privit printr-o lentilă a durerii, traumei și dezrădăcinării. Asta a fost acum 20 de ani, este adevărat. Însă acum se circulă ușor la studii, la poziții mai bune pentru companii renumite, la schimburi de proiecte și investiții. Nu putem rămâne mereu blocați în trauma veche. Și m-am bucurat că unii cititori mi-au zis că nu le-ar mai fi frică să încerce să schimbe o țară, două, pentru a-și completa experiența de viață. Pentru că asta oferă o imigrare – o experiență. Iar de revenit acasă, putem oricând în ziua de azi.

Ce proiecte literare ai în plan pentru viitor? Urmează o nouă carte?

Este atât de greu să conturez un plan de viitor, dat fiind că acum am două joburi part-time și sunt foarte fericită să lucrez cu copiii români din Londra. Însă ce pot spune sigur este că listele mele de notițe devin tot mai multe, ca un alfabet morse pentru care într-o zi voi pune pe podea toate foile (așa am lucrat și la primul volum) și sper să le găsesc cheia descifrării. 

Pentru mine un volum este un concept integru, nu doar poeme dispersate, aleatorii. Nu mă grăbesc, însă. Îmi place la nebunie stare asta a fluxului de idei, care mă prinde, cel mai adesea în mașină, în trafic, și sunt singurul șofer fericit când se face roșu și durează mai mult stopul. Am timp să notez ideile. 

Primele mele versuri tot în trafic le-am notat, pe scaunul de alături (nu zic stânga sau dreapta că s-a schimbat și volanul între timp) pe verso-ul unei facturi. E o stare de meditație condusul și cred că acolo se eliberează imaginile mereu constrânse de gânduri cotidiene.

Ce predicții ai în raport cu literatura de acum, mai ales când apariția Inteligenței Artificiale pare să fie un pericol?

Așa cum am mai spus-o și la Filit – nici o mașinărie nu va înlocui creierul uman, mai ales că taine ale acestuia încă rămân în zona misterului. În era industrializării toți credeau că oamenii vor rămâne fără muncă, că mașinăriile vor face totul în locul lor și nu a fost așa. Pentru că  nici o fabrică din China nu va împleti coșul de nuiele cum o face țăranul cu mâna lui. E vorba de grăuntele de suflet pe care îl pui în creația ta. Unicitatea. Mașinărie pentru asta, însă, nu cred că s-a inventa vreodată. 

Așa că nu cred că literatura, sau domeniile artistice în general, vor avea de suferit. Inevitabil, însă, că Inteligența Artificială va produce mari mutații. Multe servicii și meserii vor dispărea. Omul, însă, s-a adaptat mereu noilor realități și se va reinventa și de data asta. Altfel, am fi dispărut demult ca specie umană.