Editura Humanitas vă oferă un fragment în premieră din volumul Diferiți. Genul văzut de un primatolog de Frans de Waal, apărut recent în traducerea lui Iulian Comănescu.

Relația dintre sex și gen în lumea primatelor stă în centrul cărții marelui etolog Frans de Waal. La capătul unei călătorii fascinante, în care examinăm în detaliu comportamentele oamenilor, cimpanzeilor și maimuțelor bonobo, aflăm în ce măsură perspectiva noastră asupra genului este influențată de cultură. Frans de Waal contestă ideile tradiționale, arătând că biologia nu justifică inegalitățile de gen, și pledează pentru un model mai incluziv, care să țină seama de diferențe.

Pe baza observațiilor științifice și a experiențelor personale, primatologul olandez navighează pe terenul complex al relațiilor dintre indivizi, abordând subiecte precum identitatea personală sau socializarea și punând în discuție teoriile științifice depășite și concepțiile greșite despre dominare, putere și jocul împerecherii.

Această explorare provocatoare, care împletește rigoarea științifică și compasiunea, ne invită să ne regândim perspectiva asupra rolurilor de gen și să promovăm o societate mai echitabilă și mai atentă la dinamica relațiilor sociale. Nimic din toate acestea nu este însă posibil în lipsa unei înțelegeri profunde a moștenirii noastre ancestrale.

„Diferiți adaugă o dimensiune evolutivă importantă uneia dintre cele mai complexe probleme ale epocii noastre… Frumusețea unei cărți scrise de Frans de Waal este că, odată ce o citești, nu te vei mai uita niciodată la propria specie în același mod. “— Washington Post

FRAGMENT

Subiectul diferențelor de gen stârnește emoții, oricum am lua‑o. E o zonă în care toată lumea are o părere, lucru cu care nu suntem obișnuiți în privința animalelor. Dar primatologii încearcă să nu judece. Nu reușim întotdeauna, dar nu clasificăm niciodată comportamentele ca fiind corecte sau greșite. Activitatea noastră include interpretarea, care e inevitabilă, însă nu ne veți vedea spunând despre vreun comportament masculin că e respingător sau că femelele unei specii sunt rele. Încercăm să luăm comportamentele ca atare. Există o lungă tradiție în privința acestei atitudini printre naturaliști. Deși călugărițele masculi își pierd efectiv capul în timpul copulației, nimeni nu se gândește să acuze femela de asta. Din același motiv, refuzăm să judecăm pasărea rinocer mascul fiindcă îi aduce perechii bucăți de lut ca să se poată închide pe dinăuntru în cuib timp de mai multe săptămâni. Tot ceea ce facem e să ne întrebăm de ce natura funcționează în acest mod.

Așa privim noi, primatologii, și societatea umană. Ne interesează mai puțin dacă un comportament este dezirabil sau nu: ne interesează în primul rând să‑l descriem cât mai bine posibil. E un pic ca în parodia video în care David Attenborough, naturalistul și omul de televiziune britanic, narează ritualurile de împerechere ale speciei noastre. Pe imagini cu tineri de colegiu dau pe gât beri după beri într‑un bar din Canada, vocea liniștitoare a lui Attenborough intonează: „Aerul e plin de mireasma femelelor“ și „fiecare mascul încearcă să‑și etaleze forța și agilitatea“. Filmul se încheie cu un „câștigător“ care se află în pat cu una dintre femei, unde aceasta preia conducerea operațiunilor.

E așa ceva sexist? Numai în cazul în care considerăm că orice aluzie la comportamente tipice pentru unul dintre sexe implică o poziție politică. Trăim cu toții într‑o epocă în care unii exacerbează în mod sistematic diferența dintre sexe ca și cum aceasta ar fi vizibilă în orice, în timp ce alții încearcă să o eludeze în mod sistematic, considerând‑o lipsită de sens. Primii vor face caz de diferențe minore în materie de memorie spațială, raționamente etice sau orice altceva și vor exploata totul la maximum. Concluziile lor sunt adesea exagerate în plus de media, care va transforma o variație de câteva procente în favoarea oricăruia dintre sexe într‑o diferență exagerată. Unii autori vor spune chiar că bărbații și femeile vin de pe planete diferite. Dar ceilalți vor face exact opusul: vor atenua orice fel de afirmație cu privire la diferen‑ țele dintre femei și bărbați. „Nu ni se aplică tuturor“, vor susține, sau „e rezultatul mediului“. Cuvântul lor preferat este predispoziție socială, ca în „bărbații sunt predispuși social la competiție“, sau „femeile sunt predispuse social către grija față de ceilalți“. Vor pretinde că știu de unde vin diferențele și că de fapt nu își au originea în biologie.

Una dintre susținătoarele celei de‑a doua poziții este filozoafa americană Judith Butler, care consideră că „masculin“ și „feminin “ sunt simple constructe. Într‑un influent articol din 1988 spunea: „Fiindcă genul nu este un fapt, diferitele acte de gen creează ideea genului, iar fără aceste acte, genul nu ar exista deloc“. Iată o poziție extremă, cu care nu pot fi de acord. Oricum ar sta lucrurile, consider că genul este un concept util. Orice cultură are norme, obiceiuri și roluri diferite pentru sexe. Genul se referă la straturile formate prin învățare, care transformă o femelă biologică într‑o femeie și un mascul biologic într‑un bărbat. E cât se poate de adevărat că suntem ființe în mare măsură culturale. Aș merge chiar mai departe și aș argumenta faptul că conceptul de gen ar putea caracteriza și alte primate. Maimuțele antropoide ajung la maturitate la aproximativ șaisprezece ani, iar asta le oferă destul timp pentru a învăța de la alte exemplare ale speciei. Dacă asta le modifică comportamentul tipic pentru sexul lor, ar trebui să vorbim despre gen și în cazul lor.

Genul se referă și la identități care nu corespund sexului biologic, ca acelea ale bărbaților și femeilor transgen. Și mai există și alte excepții, ca atunci când sexul anatomic sau cromozomial al unei persoane e greu de clasificat, sau ca atunci când o persoană nu se identifică drept aparținând unuia sau altuia dintre genuri. Dar, în ciuda sensurilor diferite, genul și sexul sunt doi termeni înrudiți la origine. Iar o discuție despre diferențele de gen se referă automat și la diferențele de sex, și viceversa.

Știința a ignorat diferențele de sex prea multă vreme, dar acest lucru a început să se schimbe. Un motiv este faptul că sistemul de sănătate a avut de suferit, fiindcă ele au fost neglijate. Femeile erau de regulă diagnosticate și tratate ca bărbații – ca niște bărbați mai mici, mai exact. Încă de la observația lui Aristotel că „femeia este, aparent, un bărbat mutilat“, medicina a luat corpul masculin drept standard de aur. Singura schimbare necesară pentru corpul feminin era, se credea, o doză mai mică din orice medicament care fusese creat pentru bărbați.

Corpul masculin și cel feminin sunt însă departe de a fi la fel. Unele diferențe sunt de‑a dreptul structurale. De exemplu, femeile riscă mult mai mult decât bărbații să aibă traumatisme în accidente de mașină, lucru care se poate datora diferenței de densitate în masa osoasă sau faptului că industria auto folosește în conti‑ nuare manechine de test care imită corpul masculin, care au o distribuție a greutății diferită de cel feminin. Diferențele sunt marcate totodată de afecțiuni specifice sexului (ca acelea ale uterului, sânilor și prostatei), precum și de alte vulnerabilități legate de sănătate. În 2016, Institutul Național de Sănătate a lansat o solicitare către oamenii de știință din Statele Unite pentru a include ambele sexe în cercetările lor. NIH Policy on Sex as a Biological Variable se referă la toate vertebratele, inclusiv șoareci, șobolani, maimuțe și oameni. Multe dintre boli sunt legate de sex. De exemplu, femeile au mai multe șanse să dezvolte Alzheimer, lupus și scleroză multiplă. Prin contrast, bărbații au o incidență crescută în materie de boala Parkinson și de tulburări din spectrul autist. În general, femeile sunt sexul mai rezistent și trăiesc mai mult decât bărbații, diferență întâlnită la cele mai multe dintre mamifere. Toate aceste lucruri nu au de‑a face cu „ideea de gen“ a lui Butler, ci cu sexul înnăscut.

Primatologii nu au motive să minimalizeze rolul sexului. Cred că am ascultat în jur de o mie de expuneri la conferințele de primatologie, și totuși nu am auzit pe nimeni spunând: „Știți, am studiat urangutanii mascul și femelă în pădure și comportamentul lor mi se pare surprinzător de similar“. Un astfel de vorbitor ar fi gonit din sală cu hohote de râs, la cât de evidente sunt diferențele de sex în cazul celor mai multe primate. În plus, nouă ne plac aceste diferențe. Ele sunt pâinea noastră cea de toate zilele. Lucrul care face viața socială a primatelor atât de fascinantă. Masculii urmăresc anumite lucruri, femelele altele, iar rolul nostru este acela de a vedea cum se întrepătrund. Interesele masculilor și cele ale femelelor pot intra uneori în conflict, dar, din moment ce nici unul dintre sexe nu poate câștiga cursa evoluției fără celălalt, aceste interese vor ajunge să coincidă la un moment dat.

Comparațiile mele nu oferă însă răspunsuri facile. Unele presupuse diferențe dintre sexe s‑au dovedit imposibil de confirmat, în timp ce cele confirmate sunt mai puțin previzibile decât ne‑am putea imagina. Pentru a pune specia noastră în contextul mai larg al primatelor, voi utiliza studiile existente referitoare la comportamentul uman. O voi face selectiv și cu conștiința că sunt situat în afara domeniului. Principala mea problemă e faptul că nu am încredere în ceea ce spune omul despre sine. A pune întrebări oamenilor despre ei înșiși a devenit la modă în științele sociale, dar prefer să mă întorc în vremea în care testam și observam încă comportamentul efectiv – de pildă, felul în care copiii se joacă în curtea școlii, sau cum reacționează atleții atunci când pierd sau câștigă. Comportamentul uman este mult mai concludent și onest decât informațiile pe care le furnizează oamenii despre ei înșiși! Și e mai ușor de comparat cu comportamentul primatelor.

Discuția mea referitoare la relațiile umane de gen va neglija o serie de chestiuni importante. Din moment ce observațiile din domeniul primatologiei sunt punctul meu de pornire, voi lăsa deoparte zonele în care nu există o paralelă cu alte specii, precum disparitățile economice, munca în gospodărie, accesul la educație și canoanele culturale ale atractivității. Expertiza pe care o posed nu poate arunca lumină asupra acestor probleme.

FRANS DE WAAL s-a născut în 1948 în Olanda. A obţinut titlul de doctor în zoologie şi etologie la Universitatea din Utrecht. Începând cu 1981, a trăit şi a lucrat în Statele Unite. A publicat sute de articole ştiinţifice despre comportamentul primatelor în reviste precum Nature, Science, Scientific American şi altele. Cărţile sale, traduse în cincisprezece limbi, abordează teme fundamentale precum moralitatea, cultura sau religia prin prisma comparaţiei dintre oameni şi primate. Primul său volum, Chimpanzee Politics (1982), face o paralelă între luptele pentru putere ale cimpanzeilor şi intrigile din lumea politică. Au urmat: Peacemaking among Primates (1989; distinsă cu Los Angeles Times Book Award), Good Natured: The Origins of Right and Wrong in Humans and Other Animals (1996), Bonobo: The Forgotten Ape (1997), The Ape and the Sushi Master: Cultural Reflections by a Primatologist (2001), Tree of Origin: What Primate Behavior Can Tell Us about Human Social Evolution (2001), Our Inner Ape (2005), Primates and Philosophers: How Morality Evolved (2006), The Age of Empathy: Nature’s Lessons for a Kinder Society (2009), Are We Smart Enough to Know How Smart Animal Are? (2016). În prezent este profesor la Departamentul de Psihologie al Emory University şi conduce Centrul Living Links, din cadrul Centrului Naţional Yerkes pentru Studierea Primatelor, din Atlanta. Este membru al U.S. National Academy of Sciences şi al Royal Dutch Academy of Sciences. În 2007 a fost inclus de revista Time în Lista celor 100 cei mai influenţi oameni ai momentului, iar în 2011 Discover l-a numit printre cei mai importanţi 47 oameni de ştiinţă din toate timpurile.