Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din noul volum semnat de Aurora Liiceanu, Efectul de undă, disponibil pe www.polirom.ro și în librării.

Admirator al lui John Singer Sargent, cunoscutul scriitor britanic Julian Barnes s-a dus să vadă o expoziție a artistului american la National Portrait Gallery. Portretul unui bărbat cu haină roșie i-a plăcut atât de mult, încât a vrut să afle cine a fost el și de ce a ales Sargent să-l imortalizeze. Așa s-a născut o minunată carte, care a ajuns bestseller. Pornind de la această poveste, Aurora Liiceanu arată cum în viața unora dintre noi există mici întâmplări aparent lipsite de importanță, dar care ajung să schimbe destine. Autoarea ne face cunoștință cu Samuel-Jean Pozzi, cel care l-a fascinat pe Julian Barnes, un medic eminent, un om cu o personalitate excepțională și cu un destin pe măsură, și îi pune în paralel povestea cu cea a celebrei actrițe Sarah Bernhardt. Deși aveau firi foarte diferite, cei doi au trăit o poveste de dragoste, care s-a transformat cu timpul într-o prietenie pe viață. Pe lîngă ei, sunt puși sub lupă, între alții, Henry James, pictorul Sargent, grupul Bloomsbury, cu complicatele relații dintre Vanessa Bell, soțul ei, Duncan Grant și iubiții acestuia, dar și reginele rivale în frumusețe Elizabeth Arden și Helena Rubinstein.

Din cuprins: Mistere și aventuri • Ekphrasis: de la imagine la cuvînt și înapoi • Puterea culorilor • Secrete de familie și nu numai • Seducătorul doctor Pozzi • O relație rară: prietenia între două persoane atît de diferite • Memoria colectivă

FRAGMENT

„ Puterea culorilor

Două lucruri îi atrag atenția lui Julian Barnes când privește tabloul, două elemente îl impresionează: culoarea și degetele lui Pozzi. Fără a neglija splendoarea roșului, atenția lui se concentrează asupra mâinilor. Și înțelegem imediat de ce dacă revenim la cuvântul „virtuoz“, pe care scriitorul i‑l transferă lui Pozzi ca ginecolog. Într‑adevăr, mâinile bărbatului din tablou atrag atenția privitorului, deși în tablou predominantă este culoarea, atât silueta doctorului, cât și decorul fiind roșii.

Sigur, roșul a fost alegerea pictorului. Poate că este vorba pur și simplu de o preferință estetică. Dar dacă ne gândim la simbolistica culorilor, roșul este asociat cu sângele, iar Pozzi era chirurg. Roșul are un mare prestigiu, este o culoare frecvent folosită.

Oare pictorii au preferințe pentru anumite culori? Se pare că da. Cézanne a iubit verdele, și în 22 de tablouri ale sale apare un vas de ceramică pentru măsline, nespus de frumos, verde crud.

Desigur că puterea culorilor nu stă numai în senzația pe care o creează, ci și în simbolistica lor, care se modifică uneori în timp.

Codul cultural se schimbă, unele reguli se erodează, altele însă rămân aproape la fel.

Culorile sunt foarte prezente în viața noastră. Și în codul lor cultural există asocieri care s‑au modificat foarte puțin de‑a lungul vremii, precum și asocieri care azi sunt diferite față de cele din trecut.

Albul continuă să fie culoarea rochiei de mireasă și cea mai căutată culoare la târgurile de profil. Simbolizând puritatea, s‑a impus, prin asocierea cu virginitatea, ca trăsătură fundamentală a miresei. Deși multe mirese sunt nevirgine sau, cum se spune în Maramureș, sunt „femei încercate“, în cazul rochiei de mireasă albul e predominant, aproape o regulă, deși de‑a lungul istoriei rochia de mireasă a avut – și are – și alte culori. Boema din perioada grupului Bloomsbury a iubit negrul. Dând dovadă de mult curaj pentru acea epocă, o pictoriță a purtat o rochie de mireasă neagră.

Din tablouri, fotografii și filme vedem că imaginea oficială a regalității este asociată cu roșul. În trecut, reginele Angliei aveau somptuoase rochii de catifea sau mătase roșie. Regalitatea a păstrat și albul rochiei de mireasă. Papii au de asemenea robe albe.

Regina Elisabeta a II‑a a Marii Britanii poartă și ținute colorate când nu este pe tron, dar nu amestecă culorile. Hainele și accesoriile sunt în aceeași nuanță, dând impresia că e o femeie verde sau bleu sau galbenă sau roșie sau roz‑închis. La încoronare a purtat însă o rochie albă foarte frumoasă, respectând tradiția, ca și cum ar fi fost virgină în rolul de regină, o mireasă pentru regat.

Rozul încă este asociat cu fetițele și albastrul cu băieții, mai ales în cazul nou‑născuților. Când copiii sunt foarte mici, seamănă foarte mult unii cu alții, uneori nu‑ți poți da seama dacă este vorba despre o fetiță sau un băiat, de aceea culoarea e folosită ca o insignă socială. Este o strategie de a da culorii un sens, o semnificație, pentru că uneori semnalizarea prin culoare te ajută să eviți gafele.”

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.

De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020) și Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020).