Magie de ambe sexe
Autor: Terry Pratchett
Rating:

Editura: Noesis
Anul aparitiei: 2003
Numar pagini: 300
ISBN: 973-85637-3-9
Eskarina Fieraru e o fetiţă normală, dintr-un sat normal, dintr-o familie... ei bine, dintr-o familie cu opt fraţi. Şi ştim cu toţii că, dacă ai şapte fraţi mai mari şi dacă tatăl tău a avut, la rândul lui, şapte fraţi mai mari, soarta ţi-e pecetluită: o să devii vrăjitor. Dar ce te faci dacă te-ai născut fetiţă? Asta e întrebarea cu care se luptă Buna Batevreme, vrăjitoarea bătrână, cârcotaşă şi suspicioasă (dar cu inima bună)care o însoţeşte pe Esk în călătoria ei spre Ank-Morpork, la Universitatea Nevăzută.
Scrisă cu umor şi fler, "Magie de ambe sexe" ("Equal Rites") face parte din volumele despre Lumea Disc. E prima din serie în care protagonista este Buna Batevreme. Un fel de Vânturache "pe dos", Buna e capabilă, competentă, hotărâtă şi curajoasă (şi femeie). E ceva mai în vârstă, de unde şi numele. Atunci când vrăjitorul Drum Bilet vine să moară la naşterea Eskarinei, pentru a-i preda ei toiagul şi puterile lui, Buna e acolo ca să ajute la venirea pe lume a fetiţei. Din fericire, ea e pe-aproape şi atunci când puterile copilului încep să iasă la iveală. Cum în satul din munţii Vârfu Berbecelui nu îşi pierd vremea prea mulţi vrăjitori, ea e nevoită să o educe pe Eskarina într-ale magiei. Din păcate, copilul nu are magie de vrăjitoare, ci de vrăjitor. De, nu degeaba a bătut Drum Bilet calea pâna-n satul cu pricina. Aşa că Buna se vede obligată să o ducă pe Esk la Universitatea Nevăzută, unde copilul să poată învăţa să-şi controleze magia masculină.