Concurs: câștig un loc la un workshop de scriere creativă
Scris de bookblog.ro • 30 November 2015 • in categoria Concursuri
Fundația Calea Victoriei vă invită din 9 decembrie, ora 19:00, la un atelier de scriere creativă care își propune, în două întâlniri cuprinzătoare, conturarea unor povești despre București și misterele lui - Poveste de iarna: workshop de scriere creativă cu Mario Barangea.
Nenumăratele istorii care circulă în dedesubturile acestei urbe merită un punct de convergență și acesta, ar fi mai mult decât interesant să aibă ca substanță ideea de fantastic, de mister, de „pecete a tainei„, după vorba lui Mateiu Caragiale.
Pentru a câștiga, răspunde în comentarii la întrebarea de mai jos.
Spune-ne cum ar suna un început bun de povestire.
Concursul va dura o sătămână. Câștigătorul vor fi desemnat prin tragere la sorți. Mult succes!
Câștigător: Anca L.
Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Lazar Adrian spune:
2140. Oamenii din regiunea X se apuca de culesul strugurilor pt o noua recolta :)
-
-
Catalin P. spune:
Hoinarind aiurea in noapte, prefer intotdeauna cartierele mohorate ale orasului pentru ca imi atrag mai mult curiozitatea decat bulevardele stralucitor luminate, unde manechinele, reale si artificiale, sunt imbracate la patru ace. Poate pentru unii e firesc sa te lasi purtat spre luminile stralucitoare ale orasului dupa lasarea intunericului, precum gâzele spre un bec puternic. Din instinct, eu ma indrept spre locurile intunecate, unde linistea nu e intrerupta de agitatia musuroiului uman, nici de strigatele obscene sau de rasetele vulgare. Nu impartasesc senzatia de siguranta pe care o simt altii atunci cand nu sunt singuri, cand fac parte dintr-o puzderie de oameni. Multimea, in majoritatea cazurilor, dilueaza personalitatea, lucru ce imi repugna enorm. In timp ce mergeam pe alee, firul gândurilor mi-a fost intrerupt de privelistea unei usi deschise. Era atat de nelalocul ei in aceasta imagine a cartierului zăvorât incat am simtit un fior rece pe sira spinarii, parul de pe ceafa mi s-a ridicat instantaneu, mai ceva ca o erectie. De mai bine de cateva minute, ma gaseam in imposibilitatea de a ma putea misca. Ochii imi erau pironiti pe geamul murdar al cladirii pe care era lipit grosolan un afis “Anticariatul s-a inchis. Pentru obiectele ramase veti putea licita online la adresa …”. Doua teorii duceau o lupta acerba pentru a-mi dicta urmatorii pasi: unu – inaintez si stau de vorba, cel mai probabil cu proprietarul; doi – ma indrept cu pasi repezi cat mai departe, cu speranta ca cei care dau spargerea nu m-au vazut. Nu-mi pot explica atractia de a ma apropia, desi sunt constient ca nu sunt asigurat, iar gandul ca-mi voi petrece restul serii pe un scaun murdar, la urgente, alaturi de oameni cu adevarat bolnavi, care tusesc, stranuta si vor sa ma intrebe lucruri … ei bine chestia asta ar trebui sa ma faca sa imbratisez optiunea numarul doi. Oare usa asta deschisa reprezinta becul meu?
-
Stefan Nicolescu spune:
…Ca un câine care scapă din lanț pentru puțin timp, gustând din libertate și neștiind ce să facă cu ea, și orașul trăise iluzia ieșirii din destin pentru câteva zile. Căldura neașteptată dezghețase nu doar mâini împreunate de prea mult timp în rugăciune, ci și minți ruginite în aceleași tipare. Trezit dintr-un somn secular, orașul își trăia pentru prima dată statutul de organism pluricelular și străzile pulsau făcând informația să circule ca o umoare, mai întâi în subterane, apoi dispersată în aerul primăveratic. Nările nu te mințeau atunci când simțeai ceva nou în aerul bucureștean. Picioarele nu te înșelau atunci când voiai să se alături cadenței care inunda străzile. Mintea. Mintea nu avea nici o șansă să reziste în cușca ei la chemarea acelui nou pol magnetic. Ca niște rotițe care își cunoșteau rolurile chiar din matriță, gânduri nerostite…
– Asta e tot ce-ai scris?
– Asta e tot ce am scris, tovarășe milițian. Am articulat cu simț poetic ceea ce toți am simțit în acele zile.
– Si tu chiar credeai că va reuși… Ce dacă s-a întâmplat la alții democrația asta? Uită-te tovarășe cum ninge. Sub unele mașini nu ajunge niciodată zăpada. A nins in ’89, a nins anul trecut, ninge și acum. -
Ioana Miroiu spune:
Andrei se lăsă încet pe spate în fotoliul vechi, care scârtâia din toate încheieturile, își potrivi ochelarii pe nas și-l ascultă atent pe bunicul lui care articula repetitiv, calm și apăsat: ”Îmi amintesc și acum ziua în care am devenit înger.”
-
Catalin P. spune:
Câștigător: Anca L.
Voi sunteti pe bune? Comentariul ei este o batjocura ieftina la ideea acestui concurs. Nici nu ar fi trebuit sa fie luat in calcul pentru extragere. Monica Patriciu, eu, Stefan Nicolescu … oricare dintre noi am fi meritat sa castigam. Este o mare mizerie ceea ce ati facut aici!
-
Andreea Chebac spune:
Intr-adevar au existat raspunsuri mai elaborate, dar raspunsul care a iesit castigator cu random.org a fost acesta. Iar noi l-am considerat valid pt ca poate fi un inceput de poveste. Asa si cum acest comentariu poate fi un inceput de poveste.:)
Iar daca va doriti mult un loc la unul dintre ateliere, vom mai organiza concursuri cu cei de a Fundatia Calea Victoriei
-
-
Catalin P. spune:
Nu, multumesc! M-am lamurit cum stau lucrurile aici. E ultima data cand mai intru. Oricum ceea ce e foarte grav e lipsa de respect pe care o afisati cu atata nonsalanta pentru cei care au postat cu intentii serioase de a participa la concurs. De merit nici nu mai are sens sa discutam. Sper ca cei de la Fundatia Calea Victoriei va vor impune sa respectati regulile pe care tot voi le puneti. Trebuie scos cuvantul “bun” din: “Spune-ne cum ar suna un început bun de povestire.” Daca si comentariul dumneavoastra poate fi un inceput de poveste, cred ca nu aveti proprietatea termenilor, iar discutia nu-si mai are rostul, pentru ca ar cobori si mai mult nivelul intelectual, care este deja foarte jos.
Monica Patriciu spune:
30 November 2015 | 2:13 pm
Era seara de Ajun. Ningea cu fulgi mari și cuminți. Ea mergea încet fără să-i pese încotro o duceau pașii. Nu se grăbea nicăieri. N-o aștepta nimeni. Trebuia să meargă și să nu se gândească la nimic. Trebuia să continuie să meargă. Nu putea să se oprească. Deși se simțea cam obosită. Și ce dacă o strângeau cizmele? Și ce dacă își simțea picioarele ude și reci? Și ce dacă era ajunul Crăciunului? Ea era singură.